Mă gândesc tot mai serios să revizuiesc drastic romanul meu de debut, În umbra deasă a realităţii. De fapt, am şi început operaţiunea cu o vreme în urmă şi poate că anul acesta ar fi cazul să duc treaba la capăt.

Ce spuneţi, aţi fi interesaţi de-o nouă ediţie, acum, la 12 ani după prima? [*La această postare, comentariile sunt deschise.]

Mai jos, câteva extrase dintr-o amplă recenzie pe care Marius Miheţ a făcut-o romanului, atunci, în 2002, în Familia nr. 7-8.

[…] un roman al adolescenţei, un roman al fricii asumate şi al înfrângerii ei, o carte în care personajele trăiesc în alţi şi alţi parametrii temporali şi spirituali, o carte ce poate fi foarte bine încadrată într-un soi de psihologism detectivist ori poate fi numită una a dramei unei colectivităţi. Rareori personajele acţionează singure, de cele mai multe ori ele sunt „ajutate” într-un fel sau altul de alte personaje (sau de alte evenimente).

*

Calculat şi realist până aproape de a-l acuza de un machiavelism într-ale textului — în sensul său pozitiv, idealist — atent cu dozarea elementelor-surpriză, juisor galant, dar şi ponderat până spre marginile anulării oricărui sentiment, Mircea Pricăjan scrie un roman stufos în care adună toate gândurile, imaginile, experienţele ce l-au împresurat de la începutul adolescenţei până spre finele anilor de facultate.

*

Textul e salubru, fără înflorituri inutile. Chiar dacă lui Mircea Pricăjan îi place să povestească (şi nu să se povestească, deşi, repet, persoana I i s-ar potrivi mai bine). Are atâtea de spus despre atâta lume încât nu-i vine să se mai despartă de nici un personaj. „Păcatul” lui e că iubeşte prea mult personajele şi nu le lasă să se iubească mai mult între ele.

*

Încă un introvertit, încă în formare, încă la vârsta la care opţiunile par întotdeauna genuine şi sferice, aparţinând, prin metodă şi putere de muncă mai degrabă senzorilor generaţiei ’60 decât de accepţiunile optzeciştilor, Mircea Pricăjan scrie un roman ce vrea să umple nişte „goluri” din literatura română. Miza e inaugurarea romanului gotic. Opţiunile vor să surprindă neapărat, pentru că autorul nostru face parte dintr-o generaţie ca­racterizată de un pragmatism mai apăsat decât al optzeciştilor, dintr-o serie de scriitori tineri care înţeleg să trăiască fie şi numai din scris. Ei pornesc cu convingerea că literatura poate fi un mod de a trăi şi din care se poate trăi.

*

În umbra deasă a realităţii inaugurează un romancier în toată puterea cuvântului şi, poate, în timp, un anumit tip de roman în literatura actuală. Deocamdată lui Mircea Pricăjan îi scapă încadrarea într-o generaţie anume, pentru că delimitările sau, mai bine zis, criteriile nu sunt clar trasate. Nouăzecist, bimilenarist, asta nu contează. Importă că avem în faţă debutul unui romancier tânăr şi talentat, promiţător, cum se spune, care a scris bine un roman matur. Vârsta şterge toate nepotrivirile. Cu încrederea noastră în steaua de scriitor a lui Mircea Pricăjan, întrevedem un destin plin de împliniri.