Schiţarea unui roman în detaliu cât mai precis (până la nivelul înlănţuirii în capitole) este un exerciţiu pe care nu l-am făcut niciodată până acum, dar care descopăr că, cel puţin în cazul poveştii pe care am de gând să o spun, ajută la stabilirea unor puncte de parcurs şi, prin urmare, la clarificarea accentelor care trebuie puse încă de la început. Deşi astă-dimineaţă aveam doar o vagă idee despre ce va fi cartea asta, acum pot spune că am „vizionat” deja pe trei sferturi filmul ei. În weekend – deznodământul. Iar de săptămâna viitoare, teoretic, aş putea trece la treabă.