Astăzi o să vedeţi multe adunări pe la statui şi o să auziţi multe vorbe goale despre Mihai Eminescu, cel pe care propaganda comunistă patriotardă a reuşit să-l smulgă din rândul scriitorilor vii şi să-l înfigă cu de-a sila în rândul semizeilor unui Panteon de paradă, bun de scos din dulapul cu recuzite la „marile momente naţionale” tot aşa cum sunt scoase drapelul, imnul etc.

Sfatul meu e să închideţi ochii şi urechile la toată larma asta prăfoasă. Nu vă gândiţi la Eminescu astăzi. Lăsaţi-i pe ceilalţi să-şi facă mendrele cu imaginea lui, să bifeze în public încă o acţiune „românească”, să-l „cinstească” înălţându-i osanale şi înconjurându-l cu jerbe de crini. În schimb, luaţi-i mâine sau poimâine sau răspoimâine sau… o carte, oricare, şi citiţi-l în liniştea voastră. Îi veţi face astfel singura cinste pe care şi-ar fi dorit-o, pe care şi-o doreşte orice scriitor. Eminescu nu e scriitor naţional; e scriitorul cititorului său.