Pentru mine, weekendul a ajuns să însemne în principal două lucruri: prilej de stat + jucat pe săturate cu juniorul şi, în orele lui de somn de după-amiază, răgaz destinat exclusiv scrisului. În funcţie de momentul la care mă aflu în desfăşurarea unei proze, cele două ore de scris pot însemna între 6 şi 10 pagini de caiet mare. Ştiu că socotelile de genul acesta n-ar trebui să conteze, dar descopăr mereu că numărul de pagini scrise la finalul unei şedinţe îmi dă speranţe, mă convinge că se poate şi, în definitiv, îmi confirmă că productivitatea este rezultatul direct al inspiraţiei. Când eşti pe calea cea bună cu o povestire, aceasta se vede inclusiv în avântul pe care ţi-l iei scriind. Şi, în timp, perseverând, ajungi la o rigoare care poate să influenţeze productivitatea. Aşa îţi dresezi muza.