În câteva zile va apărea, la Editura Herg Benet, în colecția Cărțile Arven, un volum de povestiri pe care eu, unul, îl așteptam cu mare încredere. E cea de-a doua apariție editorială a prietenului și confratelui Flavius Ardelean aka A.R. Deleanu. Un volum de povestiri; unele pe care le-ați putut citi în ultimii ani în reviste ca Suspans, Tiuk, Familia, Revista de suspans, iar altele inedite. Toate însă foarte faine. Flavius le-a reunit sub titlul Acluofobia. Colecția beneficiază de niște desene mortale realizare cu măiestrie de Claudia Niculescu. Și mai are, pe deasupra, o prefață semnată de subsemnatul. O mare onoare pe care Flavius mi-a făcut-o, chit că el insistă să zică invers. 🙂
Acluofobia va avea parte de două lansări. Prima, cea din Brașov, orașul de baștină al autorului, va fi pe 8 septembrie, în prezența autorului, în cadrul CenaKLUb-ului cu numărul 26. Moderator va fi, desigur, Mihail Vakulovski. Prezenți vor mai fi, cu o expoziție, Claudia Niculescu și, cu muzică live, Alex Müntz. Pentru celelalte informații (loc, oră), vizitați pagina evenimentului pe facebook, aici.
Până atunci, însă, puteți gusta din acest volum un fragment, rupt din povestirea Omul cu chip de cal, în cea mai recentă ediția a revistei Tiuk!. Tot acolo mai puteți citi un interviu cu A.R. Deleanu (realizat de Camelia Teodora Bunea), un fragment din nuvela Moloh, de Michael K. Iwoleit, tradusă de Flavius și publicată recent de Millennium, un tiuKestionar cu răspunsuri mișto și o anchetiukă de vară la care participă și Flavius.
Musai de amintit și că A.R. Deleanu a fost răsplătit de curând cu premiul Tiuk pentru debut, cu romanul Îmblânzitorul apelor. Felicitări, mate! 😉
Îi puteți urmări activitatea prin intermediul site-ului personal sau a paginii sale de facebook.
În încheiere, rup un fragment din prefața la Acluofobia, altul decât cel pus de editură pe coperta IV:
Având ca intenție declarată atingerea corzii sensibile a cititorului (fie că e vorba despre un tabu, o fobie, un blocaj psihologic, limitele organicului etc.), literatura macabră numai comodă nu trebuie să fie. Agreabilul este, întotdeauna, antonimul groazei. Drept care, o proză horror bună trebuie să izbutească, în cel mai natural și credibil mod cu putință, să-l scoată pe cititor din zona lui de confort. Cred că nu greșesc, așadar, când afirm că niciuna dintre piesele volumului de față nu va lăsa indiferent cititorul. Efectul lor, cum spuneam, este sigur, socotit cu viclenie și talent pentru a face din Acluofobia o carte de ținut minte.
Draga autoare, creatoare de iluzii, minunata lume a cartilor e fascinanta si e un remediu ideal pentru a te detasa de meschinaria lumii telurice..dar intr-un final pana si tu, om superior, cufundata in lumea rarefiata a ideilor, te ve intoarce catre pamant si sper ca vei reusi sa-ti gasesti echilibrul!pupici roz!
Greaat post thankyou