Când căldurile-s prea mari la sat (căci e totuși unul de șes și, chiar de nu-i toropeală ca-n oraș, parcă tânjești după adierea vântului de munte), sui în mașină cu mic, cu mare și te refugiezi mai sus. În cazul nostru, la Vârciorog. Nu foarte departe; la o oră de mers respectând cu strictețe toate regulile de circulație. Câteva sandvișuri, apă suficientă și rece, cort pentru somnul regulamentar de prânz al piciului și lucruri de citit pentru mama și tata. Dacă nu ne-a ieșit (până acum) de-o ședere mai lungă la munte, nu e de colea nici fuga asta de-o zi. Piciului i-a plăcut la culme, asta-i bistoș, a cutreierat printre copaci, a urcat pante înfrunzite cu tricicleta lui galbenă, s-a mirat de mușchii deși și verzi de pe trunchiuri, a studiat de aproape doi cai albi, a urmărit peștii mari și mici care mișunau în apa văii, atât cât era ea dup-o lună secetoasă, a dormit la cort prima dată în viața lui, a făcut puzzle-uri pe pătură și a împins tractorașe, basculante și mașinuțe pe făgașe uscate…

Câteva instantanee în slide-ul următor:

Această prezentare necesită JavaScript.