Dacă noi, copiii anilor 80, ne jucam din zori de vară până-n seară pe şantierele comuniste ale patriei, alergam ca bezmeticii prin blocuri ale căror pereţi exteriori lipseau, ba uneori lipseau chiar şi scările interioare, copiii de astăzi se joacă pe altfel de şantiere. Cele capitaliste. Intră şi ies după bunul plac în vilele încă neterminate. Îi văd prin cartier, pe golurile geamurilor încă nefixate în pereţi. Au pe chip aceeaşi bucurie pe care o aveam şi noi atunci când eram ca ei. Nimic nu se schimbă pe lume, ci doar se transformă.

— • —

Obama for President. Încă 4 ani. Ceea ce, cred eu din colţul meu de Românie, e bine. Domnul Romney îmi aminteşte mai mult de un personaj întunecat de film horror. Îl văd capabil de fapte cumplite when you least expect it. Dar asta e doar impresia mea. I don’t know him from Adam.

— • —

Apropo de campanii electorale. La ei şi la noi. Atât cât am urmărit ce s-a petrecut peste Ocean, am putut să-mi dau seama de un lucru fundamental diferit faţă de ceea ce caracterizează astfel de desfăşurări democratice pe meleagurile noastre. Atunci când dezastrul a lovit America chiar în pragul votului final (i.e. Uraganul Sandy), ambele părţi „combatante” au avut decenţa să facă un pas în spate şi să se ocupe de lucrurile cu adevărat importante. Îmi şi imaginez cum ar fi profitat catindaţii români de-o atare situaţie.