Inferno

Acesta-i titlul antologiei realizate de Ellen Datlow care stă să apară la Editura Nemira. Iar subtitlul: Despre teroare şi supranatural. Povestirile din această carte au fost traduse de Ana-Veronica Mircea, Silviu Genescu, Mihai-Dan Pavelescu şi, cu voia domniilor voastre, subsemnatul.

Pe marginea acestui fapt ne-a luat la întrebări Andreea Cristache pentru blogul Nemira. Puteţi citi AICI răspunsurile primilor doi colegi de tradus, adică tuşa Vero şi Silviu Genescu, iar AICI răspunsurile mele şi-ale lui Dan Pavelescu.

Stoker-urile pe 2010

N-am reuşit să mă trezesc ca să le văd live, dar am aflat care sunt câştigătorii imediat ce am deschis ochii. Găsiţi lista completă aici, în revista Suspans.

Ce remarcăm:

1. Că am mizat şi anul acesta pe carea norocoasă. A Dark Matter, despre care am scris în revista Suspans, aici, pot spune că merita premiul cu prisosinţă, deşi nu am citit toate celelalte cărţi nominalizate la această categorie. Atât e de bun romanul lui Straub!

2. Faptul că Mr. King şi-a adjudecat premiul pentru cea mai bună culegere de autor, pentru Full Dark, No Stars (o recenzie a mea aici, tot în Suspans), nu mai surprinde pe nimeni, dar e îmbucurător faptul că membrii HWA n-au decis să nu-i acorde premiul din pricina popularităţii autorului, alegând în schimb să judece pe criteriul calităţii.

3. Cea mai bună antologie, Haunted Legends, realizată de experta Ellen Datlow în colaborate, pentru prima dată, cu mai tânărul Nick Mamatas (autor, de altfel, respectat în braşă, dar nu foarte prolific), consfinţeşte un tandem de care sunt sigur că vom mai auzi. Iar Nick Mamatas are parte, în sfârşit, de recunoaşterea meritată – chiar dacă în calitate de antologator. E bine pentru început.

Felicitări nominalizaţilor şi duble felicitări celor care au dus premiile acasă!

Nominalizările la Premiile Bram Stoker 2009

… au fost anunţate aseară. Eu le-am văzut mai întâi pe blogul lui Ellen Datlow, însă observ că acum au apărut şi pe sitelul Asociaţiei Scriitorilor de Horror. Reiau şi eu lista mai jos. Titlurile îngroşate sunt cele pe care mizez personal.

Superior Achievement in a Novel

  • AUDREY’S DOOR by Sarah Langan (Harper)
  • PATIENT ZERO by Jonathan Maberry (St. Martin’s Griffin)
  • QUARANTINED by Joe McKinney (Lachesis Publishing)
  • CURSED by Jeremy Shipp (Raw Dog Screaming Press)

Superior Achievement in a First Novel

  • BREATHERS by S. G. Browne (Broadway Books)
  • SOLOMON’S GRAVE by Daniel G. Keohane (Dragon Moon Press)
  • DAMNABLE by Hank Schwaeble (Jove)
  • THE LITTLE SLEEP by Paul Tremblay (Henry Holt)

Superior Achievement in Long Fiction

  • DREAMING ROBOT MONSTER by Mort Castle (MIGHTY UNCLEAN)
  • THE HUNGER OF EMPTY VESSELS by Scott Edelman (Bad Moon Books)
  • THE LUCID DREAMING by Lisa Morton (Bad Moon Books)
  • DOC GOOD’S TRAVELING SHOW by Gene O’Neill (Bad Moon Books)

Superior Achievement in Short Fiction

  • KEEPING WATCH by Nate Kenyon (MONSTROUS: 20 TALES OF GIANT CREATURE TERROR)
  • THE CROSSING OF ALDO RAY by Weston Ochse (THE DEAD THAT WALK)
  • IN THE PORCHES OF MY EARS by Norman Prentiss (PS Publishing)
  • THE NIGHT NURSE by Harry Shannon (Horror Drive-in)

Superior Achievement in an Anthology

  • HE IS LEGEND: AN ANTHOLOGY CELEBRATING RICHARD MATHESON edited by Christopher Conlon (Gauntlet Press)
  • LOVECRAFT UNBOUND edited by Ellen Datlow (Dark Horse Books)
  • POE edited by Ellen Datlow (Solaris)
  • MIDNIGHT WALK edited by Lisa Morton (Dark House)

Superior Achievement in a Collection

  • MARTYRS AND MONSTERS by Robert Dunbar (DarkHart Press)
  • GOT TO KILL THEM ALL AND OTHER STORIES by Dennis Etchison (Cemetery Dance)
  • A TASTE OF TENDERLOIN by Gene O’Neill (Apex Book Company)
  • IN THE CLOSET, UNDER THE BEDby Lee Thomas (Dark Scribe Press)

Superior Achievement in Nonfiction

  • WRITERS WORKSHOP OF HORROR by Michael Knost (Woodland Press)
  • CINEMA KNIFE FIGHT by L. L. Soares and Michael Arruda (Fearzone)
  • THE STEPHEN KING ILLUSTRATED COMPANION by Bev Vincent (Fall River Press)
  • STEPHEN KING: THE NON-FICTION by Rocky Wood and Justin Brook (Cemetery Dance)

Superior Achievement in Poetry

  • DOUBLE VISIONS by Bruce Boston (Dark Regions)
  • NORTH LEFT OF EARTH by Bruce Boston (Sam’s Dot)
  • BARFODDER by Rain Graves (Cemetery Dance)
  • CHIMERIC MACHINES by Lucy A. Snyder (Creative Guy Publishing)

Premiile pentru întreaga carieră vor reveni lui BRIAN LUMLEY şi WILLIAM F. NOLAN. Printre câştigătorii anilor trecuţi se numără Stephen King, Anne Rice, Joyce Carol Oates, Ray Bradbury, Peter Straub, F. Paul Wilson, Chelsea Quinn Yarbro etc.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc în data de 27 martie a.c., în cadrul Convenţiei Mondiale de Horror, care se va desfăşura la Brighton, Marea Britanie.