Aseară, pe când aşteptam să mă fure somnul, am avut unul dintre momentele acelea superbe când toate ideile se încolonează şi străbat drumul într-o clipită, în perfectă ordine, până la destinaţia finală.

De mai mult timp întorceam pe toate feţele o idee de povestire şi nu reuşeam nicium să-i aflu „mânerul”. Aseară i l-am aflat. Într-o străfulgerare. Am văzut scene întregi din poveste, în tehnicolor şi cu sunet dolby surround. Am ştiut deodată care trebuie să fie punctul culminat şi cum pot grada acţiunea pentru atingerea efectului maxim. Nu mi-am notat nimic, riscând enorm. Totuşi, dimineaţă, la trezire, memoria mea încă acoperea mulţumitor momentul acela revelator.

Aşa că m-am aşezat la tastatură şi-am turnat dintr-un foc prima parte a poveştii. Iar acum îmi dau seama că nu va fi deloc o proză scurtă. Sunt unele detalii care trebuie musai prinse în text, iar asta cere întinderea unei nuvele.

Pentru povestea asta am la dispoziţie cea mai tare sursă de inspiraţie: propria experienţă şantieristică. Iată un fragment şi o fotografie din arhiva personală:

Era o zi caniculară, în toiul verii. Şantierul se deschisese în urmă cu vreo doi ani şi se deschisese într-o zonă până atunci cultivată cu porumb, în afara oraşului, la câţiva kilometri şi, chiar dacă locul era protejat de două dealuri, vântul sufla puternic dinspre graniţa cu Ungaria, ridicând periodic în aer mici tornade de praf. Pulbere fină, pământ uscat ca iasca mărunţit şi pisat de roţile imense ale buldozerelor, camioanelor şi betonierelor care reîncepuseră de puţin timp să forfotească pe acolo.

[…]

Şantierul stătuse închis bună parte din acel an. Firma constructoare fusese găsită cu unele nereguli în acte, studiile geo se spusese că nu erau chiar în ordine. Drept pentru care, autorităţile blocaseră orice activitate. […]

Cu trei săptămâni în urmă însă, constructorul primise undă verde şi nebunia reîncepuse. Cu forţe sporite. De aici şi forfota sutelor de muncitori aduşi din toate colţurile ţării, a zecilor de maşini grele şi, pe cale de consecinţă, praful de nedescris care-ţi înfunda plămânii după doar două guri de aer.