Arhive pe etichete: Polirom

„S-a murit degeaba”


Bogdan Suceavă – Noaptea când cineva a murit pentru tine
Editura Polirom, Colecţia Fiction Ltd., Iaşi, 2010

Revoluţia noastră din decembrie 1989 are toate datele unui subiect de roman care să vorbească o limbă universală. Are necunoscute, multe necunoscute, are acte de eroism şi victime, are tragism. Şi cu toate acestea puţini scriitori români s-au învrednicit să scrie despre ea.

Scrie acum Bogdan Suceavă, în Noaptea când cineva a murit pentru tine, şi scrie dintr-o perspectivă care, cred, se apropie cel mai tare de adevărul momentului; acel adevăr personal, direct, cu toate implicaţiile lui. Scrie cu talent, ca şi până acum, scrie cu pricepere şi documentat, umplând acest gol cu brio.

Tonul romanului e surprinzător pentru cine a citit ce a publicat Bogdan Suceavă până acum. Nimic – sau aproape nimic – din romanele şi povestirile anterioare nu ne-a pregătit pentru această naraţiune tulburătoare, coborâtă în concretul acelor zile. Vocea personajului central, un student în primul an la Matematică, pornit prin Bucureştiul revoluţionar, printre gloanţe, spre clădirea Facultăţii de Geologie, unde se discută înfiinţarea Ligii Studenţilor, este vocea credibilă a două generaţii, până la urmă. Ea aparţine deopotrivă generaţiei care se resemnase cu ideea comunismului nemuritor şi, când perspectiva iminentei schimbări e tot mai bine conturată, aparţine generaţiei care a îmbrăţişat libertatea fără rezerve, aproape cu inconştienţă.

Aceste două planuri alege autorul să le împletească în roman: prezentul revoluţionar, unde acţiunea se desfăşoară cu rapiditatea gloanţelor care ţiuie pe lângă urechile naratorului, şi trecutul formator – adolescenţa şi timpul petrecut în armată – care este prezentat cu lentoarea amintirilor de care nu-ţi vine să te desparţi. Nu e de mirare, astfel, că acest al doilea plan intervine în derularea acţiunii principale, insinuant, în momentele cheie. Efectul se dovedeşte cu atât mai izbutit în a doua jumătate a cărţii, când, având de-acum toate elementele de fundal puse pe tapet, evenimentele din noaptea de 25 decembrie, noaptea pe care naratorul o petrece baricadat în clădirea Facultăţii de Geologie alături de un grup de studenţi şi foşti colegi de armată, trecem dincolo de faţada lucrurilor, pătrunzând în ţesătura fină a emoţiilor (teama sub multele ei forme, dar şi speranţa) care îl încearcă pe narator. Căci, în definitiv, asta este marea izbândă a romanului lui Bogdan Suceavă: (re)trezirea în cititor, acum, după peste 20 de ani de la Revoluţie, a trăirilor de atunci. “S-a murit pe bune. Literele acestea. Priveşte-le. Sunt reale. S-a murit pe bune,” spune naratorul aproape de finalul cărţii. “Şi mai e ceva. S-a murit degeaba.”

Noaptea când cineva a murit pentru tine, prin felul în care a fost gândit şi scris romanul de autorul său, are darul de a-i face şi pe cei mai tineri dintre noi să înţeleagă ce a însemnat cu adevărat Revoluţia din ‘89. Şi mai mult, are darul, printr-o viitoare traducere, să-i facă şi pe cei străini de România să priceapă mai bine cum “s-a murit degeaba” în cea mai spectaculoasă revoluţie dintr-o ţară fost-comunistă.

[Text apărut în revista Familia, nr. 2/2011]

La răscruce de profeţi(i)

Bogdan Suceavă e-un scriitor deosebit. Un scriitor care ştie că fiecare poveste este vie şi că el, cronicarul, trebuie doar să sprijine cum se pricepe mai bine dorinţa ei de afirmare. De aceea, în portofoliul lui Bogdan Suceavă nu găsim până acum două cărţi la fel.

Venea din timpul diez e romanul care pe mine m-a convins definitiv că Bogdan e-un autor care se mişcă în apele marii literaturii, a literaturii fără vârstă, aceea care surprinde momentul în toate atributele lui esenţiale, făcându-l astfel să rezoneze peste timp.

Cronica pe care o reiau mai jos am scris-o şi publicat-o în Familia Lumi virtuale, varianta pe hârtie, în 2004, la prima ediţie a romanului înainte amintit. De atunci, cartea a avut parte de-o ediţie secundă, dar şi de tălmăciri în multe limbi ale pământului, cea mai recentă urmând să vadă lumina tiparului pe Noul Continent, în scurt timp, sub titlul Coming from an Off-Key Time (în traducerea fără-ndoială excepţională a lui Alistair Ian Blyth).

◊

Spun încă de la început – pentru a vă reţine atenţia – că al doilea roman (primul fiind Sub semnul Orionului, Ed. Artprint, 1992) semnat de Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez, este un roman de excepţie.

Chiar dacă nu se poate vorbi de-o mişcare închegată în privinţa tinerilor prozatori publicaţi de editura ieşeană Polirom, mişcările lor în câmpul literaturii fiind extrem de diferite, risc şi spun că romanul lui Bogdan Suceavă este ce-a dat mai bun până acum Contingentul  „Ego. Proză” 2004. Autor al unui volum de nuvele (Teama de amurg, Ed. Topaz, 1990), a două excelente volume de proză scurtă (Imperiul generalilor târzii, Ed. Dacia, 2002 şi Bunicul s-a întors la franceză, Ed. T, 2003), dar şi a două volume de versuri (Legende şi eresuri, Ed. Magic Art Design, 1995 şi două ediţii virtuale succesive, la Équivalences în 2001 şi la Respiro în 2002; Năluci şi portrete, în format electronic la Ed. Nemira în 2001, iar apoi la ASALT în 2001), era de aşteptat din partea lui Bogdan Suceavă să ofere o astfel de operă, ba chiar întârzierea începea să pară suspectă.

Am ţinut să pomenesc aceste titluri pentru că de ele se leagă strâns romanul de faţă, pe acestea se clădeşte şi din multe fragmente ale lor îşi trage seva. Pe unele dintre personajele din Venea din timpul diez le-am mai întâlnit înainte: pe Sfântul Petru, de pildă, cel reluat/ copiat întocmai, cu descriere cu tot (adăugându-i-se, însă, printre altele, un atribut demn de a fi amintit aici: una dintre marile lui ambiţii este aceea de a scrie „un tratat intitulat Despre îngeri sau cam aşa ceva, dar până azi acest manuscris nu a ieşit la iveală” [p. 38] – a ieşit, însă, completez eu, şi-a fost tipărit la Ed. Humanitas!), din povestirea Să auzi forma unei tobe, povestire care deschide volumul Imperiul generalilor târzii.

Istoria începe cândva după Revoluţie, în „anii nouăzeci, cu toate tainele lor şi cu toată istoria lor nespusă” [p. 7]. „Adevărata cronică” a acestor ani o scrie o voce care, cu puţine excepţii, rareori intervine în discursul narativ. Chiar şi acel „tu” al cititorului este amintit extrem de rar, tocmai pentru a lăsa povestea să curgă netulburată, aşa cum prin faţa ochilor noştri s-ar derula un film cu al cărui regizor am făcut cunoştinţă la început, dar care se păstrează în spatele camerei, permiţându-şi puţine remarce din off. Impresia voită e aceea de comic neforţat, a unui real atât de întins, încât acele intervenţii auctoriale să nu-şi mai aibă rostul.

Vespasian Moisa intră neştiut de nimeni în Bucureştii acelor vremuri tulburi, un Mesia pe care nu-l întâmpină nimeni cu ramuri de măslin, dar care purcede singur şi nestingherit la racolarea adepţilor de trebuinţă. Având harta târgului lui Bucur desenată din naştere pe piept şi fiind născut de două ori (cu dublă „cetăţenie”, am putea spune), o dată în Ardeal şi o dată în Muntenia, acesta are tot ce i-ar cer locuitorii Capitalei pentru a-l urma precum pe-un profet adevărat. În scurtă vreme, ia naştere mişcarea (secta) Vestea Domnului. Profetul Moisa, folosindu-se de o charismă ce ne aminteşte de deja-celebrul guru yoghin Gregorian Bivolaru (şi oare de câţi alţii ca el?), îşi stabileşte „centrul de operaţiuni” în vila din Piaţa Lahovary cedată de bună-voie în acest scop de bogătaşul Vasile Gheorghe, un necredincios şi un avar şi, tocmai din cauza aceasta, una dintre importantele convertiri ale Profetului.

Paralel cu acestea, în târgul Bucureştilor ia fiinţă o altă mişcare, a celor care îl venerează pe Ştefan cel Mare, cu cartierul general într-o clădire neterminată din faţa Palatului Victoria. Aceştia reprezintă varianta agresivă a sectei moiseştilor. La un moment dat, ştefaniştilor chiar li se înfăţişează o persoană care pretinde că e reîncarnarea conducătorului moldav, îi convinge şi-şi începe o nouă domnie.

Războiul mai întâi tacit dintre aceste două grupări este îndeaproape inspectat de S.R.I., care-şi infiltrează în ambele tabere cel mai bun agent sub acoperire: pe locotenentul Trăistaru, transformat în pisică vorbitoare după un experiment la care a fost supus de către K.G.B., pe când se afla în misiune.

V-am prezentat doar premisele şi v-am dat doar câteva amănunte ale acestei poveşti antrenante, crunt de adevărată în parabola pe care o pune în mişcare. Ce am lăsat pe din afară sunt pasaje şi detalii infinit mai savuroase şi mai bogate în sensuri.

Bogdan Suceavă ţine să-şi subintituleze romanul – neoficial – „comedie”. Este, într-adevăr, o comedie a naturii umane, în accepţiunea balzaciană a termenului. Romanul acesta e o construcţie trist de adevărată în fundamentele şi-n demonstraţiile ei, este scrisă cu mare talent şi cu un bine reglat simţ a ceea ce se petrece cu şi în lumea românească. Nu mă feresc să afirm în încheiere că Venea din timpul diez va rămâne în istoria literaturii române ca un roman emblematic pentru societatea post-revoluţionară, ca romanul care a reuşit să surprindă cu mare artă, într-o formă nouă metehnele ei cele mai crase. ♦

(Text apărut iniţial în revista Familia Lumi virtuale)

________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. Andrei Gaceff, pe blogul său institulat Maul Gartimon – Abţibilduri pe corp, analizează povestirea Îngeri şi molii a lui Costi Gurgu (publicată pentru prima oară în româneşte în al doilea număr al revistei Galileo) dintr-o perspectivă, zic eu, nouă şi corectă. – AICI găsiţi analiza.
  2. Horia Gârbea analizează şi el, tot pe blogul personal, cea mai recentă apariţie Radu Aldulescu, Ana Maria şi îngerii (Cartea românească, 2010). – AICI.
  3. Blogul Euro Crime ne anunţă (în premieră, cred) că Anthony Horowitz a fost selectat de Conan Doyle Estate pentru a scrie un nou roman avându-l în centrul acţiunii pe celebrul detectiv Sherlock Holmes. Cartea va fi lansată pe piaţă în luna septembrie a acestui an. – Ştirea completă, plus o declaraţie a lui Horowitz, AICI.
  4. Hellnotes publică un interviu incitant cu un clasic în viaţă: Joe R. Lansdale. – AICI.
  5. Iar Ştefan Ghidoveanu ne descrie de-a fir-a-păr care sunt ustensilele indispensabile muncii care i-a adus până acum atâtea binemeritate laude. – MoshulSF vă povesteşte AICI. ♦

 

Spioni în arşiţă

Poate că textul acesta trebuia să-l lipesc pe blog înaintea celui care vorbea despre Necuratul din Colga. Cronologic, da, el a fost publicat înaintea aceluia. Adică în 2003, tot în revista Familia. Vorbeşte, cum bine veţi observa, despre Spioni în arşiţă, alt roman al maestrului George Arion, roman aflat atunci, în 2003, la prima lui ediţie (tot la Ed. Fundaţiei Premiile Flacăra, precum Necuratul…). Între timp, cartea a fost retipărită la editura Tritonic, anul trecut, având coperta de mai jos.

Ellery Queen este poate cea mai celebra şi mai apreciata revista dedicată integral literaturii poliţiste şi de mister din lume. Lună de lună, pe lângă povestiri şi nuvele semnate de cei mai cunoscuţi scriitori americani, apar şi traduceri din autori străini, la rubrica Passport to Crime. Nu la multă vreme după ce am citit ultimul număr al acestei reviste, s-a întâmplat să citesc şi cel mai recent roman al lui George Arion, Spioni în arşiţă. Concluzie: dacă ar fi ca revista Ellery Queen să caute şi un autor român de literatură poliţistă pentru rubrica mai sus-amintită, atunci George Arion ar fi cea mai înţeleaptă alegere.

Spioni în arşiţă este un roman care se citeşte într-o singură şedinţă, cu sufletul la gură, este un roman care îţi răpeşte simţul timpului. Stilistic vorbind, prima parte (capitolul Prima zi) este cea mai izbutită. Dincolo de introducerea oarecum stereotipă a personajelor (cu toate că suntem anunţaţi încă de la început că „epoca romantismului în spionaj se dusese”), autorul ne oferă o descriere memorabilă a staţiunii egiptene Sharm El Sheikh îmbâcsită de soarele dogoritor, cufundată în lentoare, într-un marasm hipnotic, asemănată în repetate rânduri cu o pânză de păianjen întinsă cu un scop anume. Scopul, desigur, ni-l spune personajul principal, Claudiu Ropan, agent secret din partea română, care trebuie să-şi întâlnească omul de legătură. Acesta se dovedeşte a fi o femeie, Ella, chiar femeia după care Ropan tânjeşte de ani buni, femeia care-l vrăjise în adolescenţă şi la care îi rămăsese lui pentru totdeauna gândul.

De aici încolo, cititorul se trezeşte captivat mai degrabă de povestea celor doi, decât de intriga de spionaj. Autorul însuşi pare înclinat mai mult să urmărească relaţia lor intimă (gândurile, frământările, tatonările), iar acţiunea propriu-zis poliţistă suferă de inconsistenţă. Mai departe de jumătatea romanului aflăm că spionii trebuie să-l întâlnească pe Surescu, un contabil fugit din ţară, acuzat că a stat în spatele a două mari escrocherii naţionale: un joc piramidal de noroc (recunoaştem uşor Caritasul) şi un soi de bancă de întrajutorare (recunoaştem FNI-ul). Adevărata afacere oneroasă este însă aşa-zisa Vampiria (adică: Drakula Park). Întâlnirea pe un yaht cu acest Surescu şi alte câteva pagini de la finalul romanului sunt gândite să contrabalanseze ceea ce eu aş numi „imposibila dragoste a doi spioni”.

George Arion demonstrează, aşadar, că a învăţat lecţia romanelor poliţiste şi de spionaj din Lumea Nouă. Lecţie care spune că acţiunea poliţistă nu trebuie să fie decât fundalul pe care să se desfăşoare lucruri de o respiraţie mult mai largă. În Spioni în arşiţă, George Arion alege să vorbească despre dragoste. Rămâne de văzut despre ce va alege să vorbească în deja anunţatul roman Necuratul din Colga.

(Text apărut iniţial în revista Familia)

________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. De pe Bookblog am aflat că Mark Twain va fi cenzurat, urmărindu-se eliminarea cuvintelor considerate discriminatorii din noile ediţii ale cărţilor lui. – AICI citiţi mai multe.
  2. Agenţia de Carte a început de puţin timp să găzduiască o rubrică a criticului literar Daniel Cristea-Enache. – O puteţi urmări AICI.
  3. Rămânând tot la DCE, ISuciu de la Mofturi de ochelarist ne spune cum a fost emisiunea Literatura de azi, de la TVR, în care DCE l-a avut invitat pe Gabriel Liiceanu. Lucru bun, fiindcă eu am cedat după primele 10 minute. – Unde? AICI.
  4. Blogul FanSF face un clasament personal al apariţiilor de „specialitate” ale anului trecut. – Consultaţi-l AICI.
  5. Lucian Dan Teodorovici îşi anunţă pe blogul/siteul personal planurile literare pentru acest an. Eu, unul, îi doresc să termine romanul acela cât mai curând. 😉 – Pentru alte buline din plan, AICI.
  6. La Nemira a venit de la tipar versiunea corectată a noii traduceri din Raymond Chandler, Nu-i uşor să spui adio.
  7. S-a descoperit care este primul roman detectivistic ever. – Aflaţi din New York Times, AICI.
  8. Jack Kerouac ar fi vrut ca versiunea cinematografică a romanului său Pe drum să fie realizată de Marlon Brando. O spune răspicat într-o scrisoare descoperită recent. – Citiţi-o AICI.
  9. La Polirom a apărut o nouă traducere din Cormac McCarthy: Meridianul sîngelui. – Găsiţi AICI comunicatul editurii.