La răscruce de profeţi(i)

Bogdan Suceavă e-un scriitor deosebit. Un scriitor care ştie că fiecare poveste este vie şi că el, cronicarul, trebuie doar să sprijine cum se pricepe mai bine dorinţa ei de afirmare. De aceea, în portofoliul lui Bogdan Suceavă nu găsim până acum două cărţi la fel.

Venea din timpul diez e romanul care pe mine m-a convins definitiv că Bogdan e-un autor care se mişcă în apele marii literaturii, a literaturii fără vârstă, aceea care surprinde momentul în toate atributele lui esenţiale, făcându-l astfel să rezoneze peste timp.

Cronica pe care o reiau mai jos am scris-o şi publicat-o în Familia Lumi virtuale, varianta pe hârtie, în 2004, la prima ediţie a romanului înainte amintit. De atunci, cartea a avut parte de-o ediţie secundă, dar şi de tălmăciri în multe limbi ale pământului, cea mai recentă urmând să vadă lumina tiparului pe Noul Continent, în scurt timp, sub titlul Coming from an Off-Key Time (în traducerea fără-ndoială excepţională a lui Alistair Ian Blyth).

Spun încă de la început – pentru a vă reţine atenţia – că al doilea roman (primul fiind Sub semnul Orionului, Ed. Artprint, 1992) semnat de Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez, este un roman de excepţie.

Chiar dacă nu se poate vorbi de-o mişcare închegată în privinţa tinerilor prozatori publicaţi de editura ieşeană Polirom, mişcările lor în câmpul literaturii fiind extrem de diferite, risc şi spun că romanul lui Bogdan Suceavă este ce-a dat mai bun până acum Contingentul  „Ego. Proză” 2004. Autor al unui volum de nuvele (Teama de amurg, Ed. Topaz, 1990), a două excelente volume de proză scurtă (Imperiul generalilor târzii, Ed. Dacia, 2002 şi Bunicul s-a întors la franceză, Ed. T, 2003), dar şi a două volume de versuri (Legende şi eresuri, Ed. Magic Art Design, 1995 şi două ediţii virtuale succesive, la Équivalences în 2001 şi la Respiro în 2002; Năluci şi portrete, în format electronic la Ed. Nemira în 2001, iar apoi la ASALT în 2001), era de aşteptat din partea lui Bogdan Suceavă să ofere o astfel de operă, ba chiar întârzierea începea să pară suspectă.

Am ţinut să pomenesc aceste titluri pentru că de ele se leagă strâns romanul de faţă, pe acestea se clădeşte şi din multe fragmente ale lor îşi trage seva. Pe unele dintre personajele din Venea din timpul diez le-am mai întâlnit înainte: pe Sfântul Petru, de pildă, cel reluat/ copiat întocmai, cu descriere cu tot (adăugându-i-se, însă, printre altele, un atribut demn de a fi amintit aici: una dintre marile lui ambiţii este aceea de a scrie „un tratat intitulat Despre îngeri sau cam aşa ceva, dar până azi acest manuscris nu a ieşit la iveală” [p. 38] – a ieşit, însă, completez eu, şi-a fost tipărit la Ed. Humanitas!), din povestirea Să auzi forma unei tobe, povestire care deschide volumul Imperiul generalilor târzii.

Istoria începe cândva după Revoluţie, în „anii nouăzeci, cu toate tainele lor şi cu toată istoria lor nespusă” [p. 7]. „Adevărata cronică” a acestor ani o scrie o voce care, cu puţine excepţii, rareori intervine în discursul narativ. Chiar şi acel „tu” al cititorului este amintit extrem de rar, tocmai pentru a lăsa povestea să curgă netulburată, aşa cum prin faţa ochilor noştri s-ar derula un film cu al cărui regizor am făcut cunoştinţă la început, dar care se păstrează în spatele camerei, permiţându-şi puţine remarce din off. Impresia voită e aceea de comic neforţat, a unui real atât de întins, încât acele intervenţii auctoriale să nu-şi mai aibă rostul.

Vespasian Moisa intră neştiut de nimeni în Bucureştii acelor vremuri tulburi, un Mesia pe care nu-l întâmpină nimeni cu ramuri de măslin, dar care purcede singur şi nestingherit la racolarea adepţilor de trebuinţă. Având harta târgului lui Bucur desenată din naştere pe piept şi fiind născut de două ori (cu dublă „cetăţenie”, am putea spune), o dată în Ardeal şi o dată în Muntenia, acesta are tot ce i-ar cer locuitorii Capitalei pentru a-l urma precum pe-un profet adevărat. În scurtă vreme, ia naştere mişcarea (secta) Vestea Domnului. Profetul Moisa, folosindu-se de o charismă ce ne aminteşte de deja-celebrul guru yoghin Gregorian Bivolaru (şi oare de câţi alţii ca el?), îşi stabileşte „centrul de operaţiuni” în vila din Piaţa Lahovary cedată de bună-voie în acest scop de bogătaşul Vasile Gheorghe, un necredincios şi un avar şi, tocmai din cauza aceasta, una dintre importantele convertiri ale Profetului.

Paralel cu acestea, în târgul Bucureştilor ia fiinţă o altă mişcare, a celor care îl venerează pe Ştefan cel Mare, cu cartierul general într-o clădire neterminată din faţa Palatului Victoria. Aceştia reprezintă varianta agresivă a sectei moiseştilor. La un moment dat, ştefaniştilor chiar li se înfăţişează o persoană care pretinde că e reîncarnarea conducătorului moldav, îi convinge şi-şi începe o nouă domnie.

Războiul mai întâi tacit dintre aceste două grupări este îndeaproape inspectat de S.R.I., care-şi infiltrează în ambele tabere cel mai bun agent sub acoperire: pe locotenentul Trăistaru, transformat în pisică vorbitoare după un experiment la care a fost supus de către K.G.B., pe când se afla în misiune.

V-am prezentat doar premisele şi v-am dat doar câteva amănunte ale acestei poveşti antrenante, crunt de adevărată în parabola pe care o pune în mişcare. Ce am lăsat pe din afară sunt pasaje şi detalii infinit mai savuroase şi mai bogate în sensuri.

Bogdan Suceavă ţine să-şi subintituleze romanul – neoficial – „comedie”. Este, într-adevăr, o comedie a naturii umane, în accepţiunea balzaciană a termenului. Romanul acesta e o construcţie trist de adevărată în fundamentele şi-n demonstraţiile ei, este scrisă cu mare talent şi cu un bine reglat simţ a ceea ce se petrece cu şi în lumea românească. Nu mă feresc să afirm în încheiere că Venea din timpul diez va rămâne în istoria literaturii române ca un roman emblematic pentru societatea post-revoluţionară, ca romanul care a reuşit să surprindă cu mare artă, într-o formă nouă metehnele ei cele mai crase. ♦

(Text apărut iniţial în revista Familia Lumi virtuale)

________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. Andrei Gaceff, pe blogul său institulat Maul Gartimon – Abţibilduri pe corp, analizează povestirea Îngeri şi molii a lui Costi Gurgu (publicată pentru prima oară în româneşte în al doilea număr al revistei Galileo) dintr-o perspectivă, zic eu, nouă şi corectă. – AICI găsiţi analiza.
  2. Horia Gârbea analizează şi el, tot pe blogul personal, cea mai recentă apariţie Radu Aldulescu, Ana Maria şi îngerii (Cartea românească, 2010). AICI.
  3. Blogul Euro Crime ne anunţă (în premieră, cred) că Anthony Horowitz a fost selectat de Conan Doyle Estate pentru a scrie un nou roman avându-l în centrul acţiunii pe celebrul detectiv Sherlock Holmes. Cartea va fi lansată pe piaţă în luna septembrie a acestui an. – Ştirea completă, plus o declaraţie a lui Horowitz, AICI.
  4. Hellnotes publică un interviu incitant cu un clasic în viaţă: Joe R. Lansdale. – AICI.
  5. Iar Ştefan Ghidoveanu ne descrie de-a fir-a-păr care sunt ustensilele indispensabile muncii care i-a adus până acum atâtea binemeritate laude. – MoshulSF vă povesteşte AICI. ♦

 

Anunțuri

Un comentariu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s