Gașca

Cînd scrii mai mulți ani la rînd o carte, frază cu frază, fază cu fază, fără un plan bine definit de la început, nu te gîndești decît ca la o dorință vagă la cum va arăta totul la final, dacă va fi ceva coerent, dacă va fi viabil, dacă va putea să stea în picioare fără proptele, să vorbească și să umble singură. Nimic nu îți poate arăta cum va fi la capăt, nici nu îți poți închipui – pentru că „bestia” nu are încă un chip, e o magmă amorfă pe care tu o amplifici picătura cu picătură. Cu siguranță de aceea, cînd vine în sfîrșit momentul așteptat, ai sentimentul că te afli în fața unui lucru străin de tine, ceva ce îți spune multe pe bucăți, dar care în întregul lui nu poate fi decît o creație externă ție. E ființa născută din suma încercărilor tale zilnice, timp de mai mulți ani. E concretizarea voinței tale, a încăpățânării oarbe, a convingerii că ceva, ceva trebuie să iasă. Și uite că a ieșit! Vezi coperta și abia atunci știi că a ieșit, că așa trebuia să arate, că, fără știrea ta, așa a arătat de la bun început. Ca o celulă care își conține de la primul atom forma finală, organismul complex la bază căruia stă. Cartea e cristalizarea miraculoasă a tuturor intențiilor abia intuite ale autorului ei.

Așa a fost cu toate cărțile pe care le-am scris pînă acum. Așa a fost și cu „Gașca”, iată, cea mai recent anunțată la Polirom, în colecția Junior. Și sper că așa va fi cu toate care mi-au mai rămas de scris.

From Here to Eternity

Doina Ruști ― Mămica la două albăstrele
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză
Iași, 2013

Doina Ruști este genul de prozator care nu are cum să nu-ți placă. Proza ei vorbește pe limba ta, a cititorului de acum, din România anului de grație 2013. Iar subiectele pe care și le alege nu pot lăsa indiferent nici pe cel mai dezinteresat om.

Dacă până la acest roman, cele de mai sus se puteau doar intui, odată cu Mămica la două albăstrele va fi clar, cred, pentru oricine de ce cărțile Doinei Ruști au avut parte până acum de așa mare succes. Găsim aici, într-o formă aproape declarativă, intenția autoarei dintotdeauna: de-a folosi actualitatea imediată ca sursă de inspirație – și de a construi pe bazele ei, subtil, firesc, așa cum au făcut toți marii prozatori la vremea lor, subiecte cu semnificații universale/ universalizante. Nu e deloc ușor acest lucru, spectrul impresiei de fals, de sforțare pândește la tot pasul. Doinei Ruști îi reușește, însă, cu brio. Continuă lectura

Che: Jurnalul unui combatant

Guardian anunţă că marţi, în capitala Cubei, a fost lansat un nou jurnal al lui Ernesto „Che” Guevara. Intitulat Jurnalul unui combatant, acesta consemnează evenimentele cuprinse între 1956 şi 1958, „începând cu sosirea lui Guevara în Cuba la bordul iahtului Granma, alături de Fidel şi Raul Castro, şi continuând cu marşul său din estul insulei spre Havana.”

La noi, Editura Polirom a publicat trei dintre jurnalele lui Guevara: Jurnal pe motocicletă, Jurnalul revoluţiei cubaneze şi Jurnalul bolivian.