2014 a fost un an foarte bun pentru scrisul meu. Dacă la sfârşitul lui 2013 am început procesul de recuplare, după un deceniu, la garnitura scrisului, anul ăsta a marcat în mod categoric încununarea eforturilor. Am terminat un roman şi am adunat 10 povestiri de care sunt foarte mulţumit, alte două fiind momentan în lucru (una e-o nuvelă începută acum un an, chiar în decembrie). Şapte povestiri au fost deja publicate, majoritatea însă fiind scrise la sfâşitul anului trecut. A apărut şi o traducere, plus un volum de retroversiune şi, chiar dacă am promis că nu voi mai traduce literatură, anul ăsta am tălmăcit totuşi un volumaş cu anecdote literare şi este aproape gata un roman YA.

Anul viitor sper să mai pot scrie un roman, oricum, să-l public pe acesta nou, să adun mai multe povestiri într-un volum, eventual să încheg din 3-4 nuvele un alt volum. Să termin odată pentru totdeauna cartea despre Stephen King şi să văd publicată antologia de proză de influenţă lovecraftiană pe care o coordonez împreună cu Mihai Adăscăliţei – şi, de ce nu, să pregătim pentru 2016 viitoarea antologie, pe o temă asupra căreia deja am convenit. Probabil că tot anul viitor vor apărea şi traducerile mai vechi, predate acum unu sau doi ani, poate şi aceste două cărţi traduse anul ăsta. Sănătoşi să fim…

În altă ordine de iei, vă doresc să aveţi un an nou cât mai satisfăcător, cu cât mai mult împliniri! Rămâne să (ne) citim până la adânci bătrâneţi.

Citesc şi mă minunez. SOV, proaspăt ieşit de la răcoare, şi-a deschis blog şi publică acolo un soi de serial. Adevăruri usturătoare, sau aşa ceva. Cu evident talent literar (doar dacă nu-i periază cineva textele înainte de publicare), oricum, în mod clar inteligent, ne spune cum stau „de fapt” lucrurile în România – economic, social, dar mai ales politic. Multe lucruri „fac” sens, se simte în spatele demersului furia omului care nu mai are mare lucru de pierdut, care toarnă totul la supărare. Cam ca Vanghelie după excluderea din PSD. Asta reiese însă şi mai bine dintr-un interviu dat de SOV, recent, în Adevărul. Acolo parcă e şi mai sincer totul – frustrarea, aproape ura. Superioritatea, în orice caz. Aroganţa. Regretul celui căzut că nu mai este luat în seamă. Un soi de nostalgie sucită, scrâşnită.

Probabil multe astfel de răbufniri aducătoare de dezvăluiri senzaţionale (aşa, ca la rubrica de mondenităţi) ne va fi dat să vedem în perioada următoare. Un semn cât se poate de clar că se schimbă o paradigmă, că se transferă o ştafetă – mai de bunăvoie, mai forţat.