De azi

§ Azi l-am întâlnit pe cel mai înflăcărat admirator al boc!-ului. Şi-a creat o echipă de savanţi, spunea. N-a făcut decât lucruri bune, spunea. E om cu viziune, spunea. – Şi tot timpul omul tremura, se bâlbâia, mă privea cu fereală.

§ B1 şi-a schimbat proprietarul, îmi spune un prieten, apreciat şi aspru critic de teatru. S-ar părea c-o apucă pe alt drum. Da’ o să fie comic. Turcescu zice-se c-o să facă tandem cu Cristoiu într-o emisiune. Tu-ţi imaginezi? – Încerc şi acum. Va fi comic, asta-i clar.

§ La televizor, pe nu ştiu ce canal de ştiri. Despre pensiile militarilor. Dogaru şi alţi câţiva. Şi Tatoiu. Dar altfel de Tatoiu. Toţi împotriva unui neisprăvit cu epoleţi graşi care vorbea, prin telefon, din partea Ministerului Apărării Naţionale. Vorba vine că vorbea. În doi timpi şi trei mişcări l-au acoperit toţi: Dumneata să taci, îi zice Dogaru, că numai minciuni debitezi! – Şi aşa era. Minţea domnu’ cu epoleţi graşi de-ţi stătea mintea-n loc.

§ Săptămâna viitoare avem proces cu Statul, zice tata, fost militar.

§ În toiul dezbaterilor pe tema pensiilor militare, poc!, boc!, se întrerupe emisia: Caz şocant la Constanţa (parcă), zise prezentatoarea. Un bărbat şi-a înjunghiat soţia, şi-a luat copilul în braţe şi a sărit de la etajul 3. (Aflu mai târziu că era, de fapt, etajul 9.) – Da, a-nceput de ieri să cadă… câte-un om… acum a Stat!

§ Traducând de zor, târâş-grăpiş: You wouldn’t know a young lord from a young turd/ Tu non sapresti distinguere un giovane signore da un giovane stronzo/ Tu ferais pas la différence entre un jeune seigneur et un étron fumant/ Tu ai fi-n stare să confuzi un domnişor şi c-o scârnă – îl apostrofase o fetişcană căreia-i rămăseseră, parcă, fix patru dinţi în mândra-i guriţă.

________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. Micawber scrie despre Noapte bună, copii! de Radu Pavel Gheo. – AICI.
  2. Cultural SF face un top al apariţiilor, evident, SF. – AICI, fond sonor Korn – All in the Family.
  3. Alex Ştefănescu îşi spune în continuare părerea despre textele primite la Poşta redacţiei. Acum, primul pe listă: Oliviu Crâznic. – Vedeţi AICI cum s-a descurcat.
  4. Nu în ultimul rând, în Cultura şi preluat pe blogul revistei, Cele mai bune şi cele mai proaste cărţi din 2010: votează 13 critici. This one is a must! – AICI.

Spioni în arşiţă

Poate că textul acesta trebuia să-l lipesc pe blog înaintea celui care vorbea despre Necuratul din Colga. Cronologic, da, el a fost publicat înaintea aceluia. Adică în 2003, tot în revista Familia. Vorbeşte, cum bine veţi observa, despre Spioni în arşiţă, alt roman al maestrului George Arion, roman aflat atunci, în 2003, la prima lui ediţie (tot la Ed. Fundaţiei Premiile Flacăra, precum Necuratul…). Între timp, cartea a fost retipărită la editura Tritonic, anul trecut, având coperta de mai jos.

Ellery Queen este poate cea mai celebra şi mai apreciata revista dedicată integral literaturii poliţiste şi de mister din lume. Lună de lună, pe lângă povestiri şi nuvele semnate de cei mai cunoscuţi scriitori americani, apar şi traduceri din autori străini, la rubrica Passport to Crime. Nu la multă vreme după ce am citit ultimul număr al acestei reviste, s-a întâmplat să citesc şi cel mai recent roman al lui George Arion, Spioni în arşiţă. Concluzie: dacă ar fi ca revista Ellery Queen să caute şi un autor român de literatură poliţistă pentru rubrica mai sus-amintită, atunci George Arion ar fi cea mai înţeleaptă alegere.

Spioni în arşiţă este un roman care se citeşte într-o singură şedinţă, cu sufletul la gură, este un roman care îţi răpeşte simţul timpului. Stilistic vorbind, prima parte (capitolul Prima zi) este cea mai izbutită. Dincolo de introducerea oarecum stereotipă a personajelor (cu toate că suntem anunţaţi încă de la început că „epoca romantismului în spionaj se dusese”), autorul ne oferă o descriere memorabilă a staţiunii egiptene Sharm El Sheikh îmbâcsită de soarele dogoritor, cufundată în lentoare, într-un marasm hipnotic, asemănată în repetate rânduri cu o pânză de păianjen întinsă cu un scop anume. Scopul, desigur, ni-l spune personajul principal, Claudiu Ropan, agent secret din partea română, care trebuie să-şi întâlnească omul de legătură. Acesta se dovedeşte a fi o femeie, Ella, chiar femeia după care Ropan tânjeşte de ani buni, femeia care-l vrăjise în adolescenţă şi la care îi rămăsese lui pentru totdeauna gândul.

De aici încolo, cititorul se trezeşte captivat mai degrabă de povestea celor doi, decât de intriga de spionaj. Autorul însuşi pare înclinat mai mult să urmărească relaţia lor intimă (gândurile, frământările, tatonările), iar acţiunea propriu-zis poliţistă suferă de inconsistenţă. Mai departe de jumătatea romanului aflăm că spionii trebuie să-l întâlnească pe Surescu, un contabil fugit din ţară, acuzat că a stat în spatele a două mari escrocherii naţionale: un joc piramidal de noroc (recunoaştem uşor Caritasul) şi un soi de bancă de întrajutorare (recunoaştem FNI-ul). Adevărata afacere oneroasă este însă aşa-zisa Vampiria (adică: Drakula Park). Întâlnirea pe un yaht cu acest Surescu şi alte câteva pagini de la finalul romanului sunt gândite să contrabalanseze ceea ce eu aş numi „imposibila dragoste a doi spioni”.

George Arion demonstrează, aşadar, că a învăţat lecţia romanelor poliţiste şi de spionaj din Lumea Nouă. Lecţie care spune că acţiunea poliţistă nu trebuie să fie decât fundalul pe care să se desfăşoare lucruri de o respiraţie mult mai largă. În Spioni în arşiţă, George Arion alege să vorbească despre dragoste. Rămâne de văzut despre ce va alege să vorbească în deja anunţatul roman Necuratul din Colga.

(Text apărut iniţial în revista Familia)

________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. De pe Bookblog am aflat că Mark Twain va fi cenzurat, urmărindu-se eliminarea cuvintelor considerate discriminatorii din noile ediţii ale cărţilor lui. – AICI citiţi mai multe.
  2. Agenţia de Carte a început de puţin timp să găzduiască o rubrică a criticului literar Daniel Cristea-Enache. – O puteţi urmări AICI.
  3. Rămânând tot la DCE, ISuciu de la Mofturi de ochelarist ne spune cum a fost emisiunea Literatura de azi, de la TVR, în care DCE l-a avut invitat pe Gabriel Liiceanu. Lucru bun, fiindcă eu am cedat după primele 10 minute. – Unde? AICI.
  4. Blogul FanSF face un clasament personal al apariţiilor de „specialitate” ale anului trecut. – Consultaţi-l AICI.
  5. Lucian Dan Teodorovici îşi anunţă pe blogul/siteul personal planurile literare pentru acest an. Eu, unul, îi doresc să termine romanul acela cât mai curând. 😉 – Pentru alte buline din plan, AICI.
  6. La Nemira a venit de la tipar versiunea corectată a noii traduceri din Raymond Chandler, Nu-i uşor să spui adio.
  7. S-a descoperit care este primul roman detectivistic ever. – Aflaţi din New York Times, AICI.
  8. Jack Kerouac ar fi vrut ca versiunea cinematografică a romanului său Pe drum să fie realizată de Marlon Brando. O spune răspicat într-o scrisoare descoperită recent. – Citiţi-o AICI.
  9. La Polirom a apărut o nouă traducere din Cormac McCarthy: Meridianul sîngelui. – Găsiţi AICI comunicatul editurii.

Cum e cu cititul pe la noi

Pomeneam ieri de-un articol din Jurnalul naţional despre piaţa autohtonă de carte în anul de graţie 2010, aşa cum este ea reflectată de statisticile făcute publice recet de singurul nostru lanţ mare de librării, recte Diverta. În continuare îmi propun să ofer câteva gânduri răzleţe, consideraţii personale pe marginea celor evidenţiate în articol. [AICI puteţi citi articolul în cauză.]

Că la noi se citeşte de la puţin în jos e fapt dovedit sociologic. Totuşi, dacă mai era nevoie, aflăm cu această ocazie că-ntr-un an în România se vinde câte o carte pe cap de vită furajeră. Nu-i chiar rău, v-aţi putea zice îngăduitori cu dacul în perioadă de criză, da’ dacă aruncăm doar puţin ochii peste graniţă – iar eu, de la geamul meu, văd la propriu peste graniţă – observăm că vecinii unguri se dedulcesc anual, în medie, cu câte 8-10 bucăţi carte la fiecare ocupant de pustă. Ei, dacă aţi vrut vreodată să ştiţi care-i gradul nostru de înapoiere în toate cele, iată-l! Împărţiţi la zece orice ispravă a lumii civilizate şi aflaţi locul nostru pe harta evoluţiei.

Dar ca şi când asta n-ar fi fost de-ajuns, aflăm cu stupoare că bestsellerul absolut al anului ce trecu’ aparţine lu’ nenea ăla în etate care porfeţeşte pe la tv despre alimentaţia sănătoasă la fiul fiului lui D-zo. Gheorghe Mencinicopschi i s-a zis la naştere, iar măria-sa autorul i-a zis operei „Noua ordine alimentară. Şi noi ce mai mâncăm?”. Partea a doua din titlu mi se pare de-a dreptul genială, dacă o luăm şi-o suprapunem nu regimului alimentar sănătos, ci regimului alimentar punct. Inconştientul colectiv şi-a spus cuvântul, bag sama.

Tot cu valoare… simbolică putem lua şi titlul aflat pe-al doilea loc în clasament. „Simbolul pierdut„, o carte de doi bani gonflată peste tot în lume ca să pară una de douăzeci şi trei de dolari volumul (hardcover, cu reducere). Din nou, pesimismul din interogaţia bestsellerului se regăseşte aici într-o lamentaţie făţişă. S-a pierdut ceva: iremediabil, definitiv, ceva de căpătâi, nu mai mult decât simbolul. Definiţia anului 2010!

Odată cu locul trei, surpriza surprizelor, ne întoarcem la tema alimentaţie puse sub semnul întrebării. „Mănâncă, roa­gă-te, iubeşte„, de Elizabeth Gilbert. Mergem totuşi un pas mai departe. De la potolul lumesc urcăm o treaptă spre spiritualitate. Ruga ca năzuinţă, ca speranţă în mântuire. Din nou, pe românul cumpărător de carte l-a dus subconştientul spre ceea ce-l doare cel mai tare: supravieţuirea. Acum, şi cu o latură religioasă!

Mi-este clar astfel că pentru noi (şi) cartea e-o extensie a gastricului, a pântecelui ghiorăitor şi că, precum în multe alte cazuri, anul 2010 a dus la mari deziluzii. Întrucât niciunul dintre volumele aflate în top 3 nu ascundea între coperte acel mult dorit ghid de supravieţuire în România lui boc! şi băse. Ba dimpotrivă! Titlurile au înşelat  cu bună ştiinţă, au atras în capcane diabolice, au dat plasa supremă. Şi plasa era goală, of course.

Oricum, optimişti cum suntem (NOT!), 2011 cu siguranţă ne va aduce lucruri mult mai bune.

Să citiţi bine! Şi sănătos!

________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. Asta n-am anunţat-o la timpul dumisale, da’ e bine ş-acum. Ştefan Ghidoveanu a început pe-al său blog o serie de exclusivităţi literare. Prima bucată-i aparţine lui Liviu Radu şi se intitulează Ina Ţepelina. – Mereţi de-o citiţi îndată AICI.
  2. DJ ne povesteşte în Biblioteca Babel despre The City & The City al lui China Mieville. – Lămuriţi-vă cum stau lucrurile AICI.
  3. Pe blogul revistei Cultura, Alex Goldiş face o recenzie foarte frumoasă celui mai nou roman al lui Bogdan Suceavă, Noaptea când cineva a murit pentru tine. – Citiţi despre „cel mai tăios şi mai problematizant roman românesc despre căderea comunismului” AICI!
  4. Andrei Ruse ne anunţă că şi-a pus cartea de debut la liber pe net. – Poezii gratis AICI.
  5. Editura TOR ne invită să realizăm un top al celor mai bune romane SFF ale deceniului. – Cast your votes HERE.
  6. Editura Nemira lansează o nouă provocare. Şi pune la bătaie un ebook reader Evolio şi o grămadă mare de ebooks. – Vă povesteşte Ionuţ AICI.
  7. eMag e primul magazin din România care, începând de astăzi, a pornit comercializarea celebrul eBook Reader Kindle Wi-Fi + 3G. Încet-încet încep şi mie să-mi facă cu ochiul drăciile astea. 🙂