Pe 28 ianuarie anul acesta, la Ierusalim, s-a arătat duhul sfânt din spaţiul extraterestru, numit între prieteni şi DSSE. Filmări sunt mai multe şi au fost deja supuse analizei specializate. Judecând după toate datele obţinute până la această oră, evenimentul este genuin. Pentru vizionări repetate, daţi clic mai jos şi, eventual, urmaţi videoruile înrudite. It’s fucking amazing, I wot!
Ai impresia că-i primăvară. Stau la masa din bucătărie cu laptopul în faţă, cartea din care traduc de-o parte, o cană cu cafea de cealaltă şi… geamurile deschise.
Cum fac deja de o săptămână şi jumătate, m-am trezit la 7 fix – ca să-mi pot termina norma – şi primul lucru a fost să merg în anexa în care ţinem cazanul. Pentru asta am de străbătut o porţiune a terasei, încă neacoperită. Ei bine, dacă acum două zile lăsam urme de paşi în zăpadă şi mă zgribuleam până să descui uşa anexei, azi-dimineaţă a fost o desfătare. Halatul de casă pe care îl trăsesem pe mine din instinct era de-a dreptul inutil. Deşi soarele nu răsărise încă, în aer se simţea deja promisiunea căldurii de peste zi. Dinspre câmp sufla un vânticel catifelat, rudă de gradul douăzeci cu cel tăios din urmă cu câteva zile.
Acum perdelele fâlfâie în adierea aceluiaşi vânticel, ajuns aproape la „maturitate”, în cartier e linişte deplină, aşa cum este doar în cursul zile înainte ca vecinii să revină de la slujbele lor, cafeaua mea s-a răcit (dar asta nu mă mai deranjează) şi cartea stă deschisă aproape de sfârşit.
Ce s-a întâmplat ieri e-o simplă formalitate, una din glumele nesărate ale iluzoriei divinităţi, obligatorie dar nesemnificativă. Întrucât atunci când ai schimbat umanitatea prin prezenţa ta, moartea reprezintă doar biletul de acces la următorul nivel. Acela al nemuririi.
Gary Moore still lives. And will do so forever now.
