Două viitoare apariţii în colecţia Suspans

Colecţia editurii Nemira, ştiţi, da? Cea a cărei extensie este revista cu acelaşi nume care ieri şi-a lansat numărul 13.

Iată despre ce vorbim:

Tim Severin – Corsarul

Traducere de Iris Manuela Gâtlan-Anghel
448 pagini

Anul 1677. Hector Lynch, în vârstă de şaptesprezece ani, este răpit de corsarii berberi dintr-un sat irlandez şi vândut la licitaţie în Alger. Împrietenindu-se cu un alt prizonier, Dan, un indian Miskito din Caraibe, se trezeşte într-o lume uluitoare, unde viaţa nu valorează nimic şi  numai cei ageri la minte reuşesc să supravieţuiască.

„Fantastic documentată, cartea se adresează deopotrivă iubitorilor genului istoric, cât şi cititorilor fascinaţi de aventurile piraţilor, care se bucură şi astăzi de o popularitate extraordinară.“

–Mail on Sunday

Dov Silverman – Cabalistul

Traducere de Lucian Mihai Popa
352 pagini

Un roman remarcabil și tulburător, original și incitant,  o poveste uimitoare pe care-o citești într-adevăr doar cu inima. Şi asta pentru că Dov Silverman are curajul să rostească întrebările pe care abia dacă te încumeţi să le gândeşti:  cine prevalează în  lupta dintre Bine și Rău? Există viață dincolo de moarte?

În final, cititorule, poate vei decide că Satana este învins. Însă continuarea, marcată printr-o ciudată întorsătură mistică, rămâne să o stabilești tu. Doar atunci când vei fi citit ultima pagină vei putea lua o hotărâre în privința viitorului omenirii.

Ce day? Bloomsday!

Adică astăzi, 16 iunie. Ziua din 1904 în care se desfăşoară acţiunea din Ulisele lui James Joyce. So called datorită personajului central, Leopold Bloom.

Am citit pe-astă temă un foarte fain text scris de Alexandra Rusu pe BookMag-ul elefanţilor. Bloomsday. O zi din viaţa unui roman. Citez cu voluptate despre ce-nseamnă sărbătoarea asta livrescă:

Se iese pe stradă la Dublin, dar și la Trieste, Geneva, Philadelphia, New York. Au loc festivaluri la cort, lecturi-maraton, piese de teatru, mic dejunuri cu fasole, cârnați și pudding, se reface slalomul mitic al lui Bloom printre cafenele, se bea Guiness în Davy Byrnes Pub, se citește la radio textul integral, timp de 30 de ore. Se fac flash mob-uri. Întregul roman e ,,ciripit” pe Twitter, paragraf cu paragraf, de câteva mii de participanți, pe parcursul întregii zile. Pe scurt, e nebunie. Lumea n-a citit romanul, dar romanul are fani.

Tot despre Bloomsday şi ce se-ntâmplă cu această ocazie am citit şi-n Los Angeles Times, pe blogul lor literar, mai exact, pe care-l ţine cu aleasă pricepere Carolyn Kellogg. 8 ways to celebrate James Joyce and Bloomsday, îi zice articolului. Merită s-aruncaţi o privire; la ultimul punct din listă ni se oferă chiar şi un link spre un clip audio în care-l putem auzi pe Joyce însuşi citind un fragment din opera sa.

Acum! Momentul adevărului! – Alexandra Rusu îşi încheie textul cu un P.S. unde zice aşa: „Ulise NU e un roman dificil, obscur, criptat. Are un cod, la fel ca orice operă de artă. Îl prinzi în primele zece pagini.” Mărturisesc că eu însumi m-am lăsat descurajat de aura asta elitistă care învăluie cartea lui Joyce şi nici până-n ziua asta (de Bloomsday) n-am citit-o. Şi-am auzit că noi, românii, suntem nişte norocoşi, că l-am avut pe Mircea Ivănescu şi talentul sau care să ne ofere traducerea. Şi totuşi…

Uite o chestie pe care-i musai s-o îndrept cât de curând. Până la viitorul Bloomsday, let’s say. 🙂

Noul SRSFF

Descopăr cu întârziere de o zi acest text al noului preşedinte al SRSFF, Cristian M. Teodorescu. Sesizez în el o binevenită undă împăciuitoare, o cădere la pace cu toţi duşmanii pe care chiar societatea în cauză a avut grijă de-a lungul timpului (în doar 2 ani) să şi-i facă.

În primele luni de existenţă ale SRSFF am fost şi eu membru. Am crezut, ca mulţi alţii, că împreună se poate face mai mult decât separat. Deşartă iluzie. N-a fost să fie. A fost în schimb altceva, un prilej al unora de a-şi pune ecusonul în piept şi-a scanda cu falsă-ndreptăţire sloganuri belicoase la adresa celor „incomozi”.

La a treia – cred – manifestare de felul acesta, m-am despărţit cât se poate de firesc de sus-numita societate.

Între timp, oamenii din fruntea ei s-au mai schimbat, vocile s-au mai temperat, a-nceput să se înţeleagă faptul că-i mult mai profitabil să faci ceva decât să desfaci ceea ce a făcut altul. Acum se pare că SRSFF intră într-o nouă etapă a evoluţiei sale. Îi doresc să reuşească în tot ce-şi propune meritoriu şi o asigur că orice gest onorabil din partea sa va găsi la mine sprijin. Atât cât îmi va sta-n puteri.