Adică astăzi, 16 iunie. Ziua din 1904 în care se desfăşoară acţiunea din Ulisele lui James Joyce. So called datorită personajului central, Leopold Bloom.

Am citit pe-astă temă un foarte fain text scris de Alexandra Rusu pe BookMag-ul elefanţilor. Bloomsday. O zi din viaţa unui roman. Citez cu voluptate despre ce-nseamnă sărbătoarea asta livrescă:

Se iese pe stradă la Dublin, dar și la Trieste, Geneva, Philadelphia, New York. Au loc festivaluri la cort, lecturi-maraton, piese de teatru, mic dejunuri cu fasole, cârnați și pudding, se reface slalomul mitic al lui Bloom printre cafenele, se bea Guiness în Davy Byrnes Pub, se citește la radio textul integral, timp de 30 de ore. Se fac flash mob-uri. Întregul roman e ,,ciripit” pe Twitter, paragraf cu paragraf, de câteva mii de participanți, pe parcursul întregii zile. Pe scurt, e nebunie. Lumea n-a citit romanul, dar romanul are fani.

Tot despre Bloomsday şi ce se-ntâmplă cu această ocazie am citit şi-n Los Angeles Times, pe blogul lor literar, mai exact, pe care-l ţine cu aleasă pricepere Carolyn Kellogg. 8 ways to celebrate James Joyce and Bloomsday, îi zice articolului. Merită s-aruncaţi o privire; la ultimul punct din listă ni se oferă chiar şi un link spre un clip audio în care-l putem auzi pe Joyce însuşi citind un fragment din opera sa.

Acum! Momentul adevărului! – Alexandra Rusu îşi încheie textul cu un P.S. unde zice aşa: „Ulise NU e un roman dificil, obscur, criptat. Are un cod, la fel ca orice operă de artă. Îl prinzi în primele zece pagini.” Mărturisesc că eu însumi m-am lăsat descurajat de aura asta elitistă care învăluie cartea lui Joyce şi nici până-n ziua asta (de Bloomsday) n-am citit-o. Şi-am auzit că noi, românii, suntem nişte norocoşi, că l-am avut pe Mircea Ivănescu şi talentul sau care să ne ofere traducerea. Şi totuşi…

Uite o chestie pe care-i musai s-o îndrept cât de curând. Până la viitorul Bloomsday, let’s say. 🙂