Emil Hurezeanu. Conferința „România și crizele Europei”

În contextul internațional actual, mai ales aici, la granița răsăriteană a Uniunii Europene, lucrurile încep să poarte mirosul unor ani nici măcar foarte vechi, dar oricum prea repede dați uitării. Când Rusia încearcă să își recâștige influența în zonă aplicând metoda forței – v. anexarea Crimeei și, de luni bune, cucerirea pas cu pas, printr-un război hibrid, a estului Ucrainei – este salutar interesul românilor pentru subiect. Este aproape un miracol, dacă ar fi să ne luăm după temele pe care majoritatea outlet-urilor noastre media le promovează cu obstinație: în cel mai fericit caz, lupta anticorupție purtată de DNA care s-a intensificat miraculos în urma alegerilor prezidențiale și, în cel mai nefericit, ultima ceartă dintre Guță, regele manelelor, și Bioanse (presupun că fix așa își scrie porecla), iubita sa, copie made în China. Tocmai de aceea, mare mi-a fost bucura să văd în această zi de joi o Sală Mare a Primăriei orădene arhiplină, cu oameni stând și în picioare – printre ei, inclusiv edilul orașului, Ilie Bolojan, ajuns prea târziu pentru a mai prinde un loc pe scaun. Întrucât, la 25 de ani de la Revoluție, România a ajuns să aibă ca voce critică și avizată în cel mai înalt grad tot pe Emil Hurezeanu, cel care ani de zile a purtat războiul „pe calea undelor” cu totalitarismul ceaușist de la microfonul Europei Libere, alături de Nestor Rateş, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neculai Constantin Munteanu… Conferința pe care Emil Hurezeanu a susținut-o la Oradea, având sprijinul Academiei Civice Bihor, s-a înscris în paradigma enunțată mai sus, a reizbucnirii unui conflict între Europa și Rusia, conflict pe care unii l-au crezut rezolvat dacă nu pe termen lung, măcar pe unul mediu, nicidecum pe cele puțin peste două decenii scurse de la încheierea războiului rece. Discursul elocvent și elegant, susținut cu acele informații din surse la care doar domnul Hurezeanu pare a fi atent, deși ele alcătuiesc fără-ndoială o bibliografie obligatorie pentru orice pretins comentator de politică internă și, cu atât mai mult, externă, discursul a ținut sala într-o tăcere atentă, receptivă, pe toată durata celor două ore ale evenimentului. O inițiativă lăudabilă a Alianței Civice, filiala Bihor, o invitație necesară la înțelegerea mai bună a transformărilor prin care trece lumea și noi odată cu ea.

[în Revista socială, Familia, nr. 3/2015]


Newsletter

„Exorcizat”, de Radu Găvan

Radu Găvan, Exorcizat, Editura Cărțile Arven (Herg Benet), București, 2014

Romanul cu care debutează Radu Găvan, un încă tânăr agent de turism bucureștean, pasionat de literatura transgrevisă, provocatoare, este chiar asta: o carte care sigur nu te lasă indiferent, povestea unui tânăr cu care viața în tranziție perpetuă nu este deloc blândă, zbaterile sale de a supraviețui atât vitregiilor exterioare (teama permanentă de ziua de mâine, răutatea, viclenia, perfidia celor din jur etc.), cât și, mai ales, minții sale împinse periculos de aproape de buza prăpastiei. Caracterul transgresiv chiar de aici provine, din lupta lăuntrică pe care o dă protagonistul pentru a-și găsi un minimum de pace, liniștea care să îi permită dacă nu să accepte, măcar să supraviețuiască onorabil în lumea-n care s-a născut.

M-a impresionat foarte tare cartea lui Găvan. Am citit-o într-o ediție self-published, în format electronic. M-a convins că este un scriitor înnăscut, motiv pentru care, după ce editura Herg Benet a decis să reia Exorcizatul în ediție pe hârtie, oficială, exact această sintagmă, „scriitor înnăscut”, am folosit-o ca titlu pentru postfață. Motiv în plus să recomand încă o dată cartea și autorul.

[în Camera de gardă, Familia, nr. 2/2015]


Newsletter

„Punct și de la capăt”, de Gabriel Chifu

Gabriel Chifu, Punct și de la capăt, Editura Polirom, Colecția Fiction Ltd., Iași, 2014

Un roman foarte bine țesut, o descoperire a trecutului prin poveste guvernată de însuși „duhul povestirii”, cu o coborâre graduală în timp, de la prezentul în care profesorul Basil Dumitrescu, cel în care sălășluiește „duhul” și care, fără să știe, a declanșat lanțul de evenimente ale cărui victime sunt trioul Octavian-Vera-Damian și, într-un final, doctorul Mihai Deleanu, fiul Verei și, foarte probabil, al lui Octavia, este centenar, și până în îndepărtatele zile dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial. Această coborâre prilejuiește dezvoltarea, pe rând, a unui roman carceral, unde cei doi foști prieteni și, ulterior, rivali Octavian și Damian sunt puși în contrast, primul suferind cu stoicism închisoarea, în vreme ce al doilea alegând să facă jocul sistemului, devenind cel mai temut torționar de la Pitești; a unui roman de dragoste, al ruperii relației dintre Vera și Damian, care o înspăimântă cu convingerile sale comuniste tot mai ferme, și al înfiripării relației dintre ea și Octavian; și, împletindu-se cu acesta, a unui roman al descoperirii, al tinereții: atracția legionară pe care le-o cultivă profesorul Basil Dumitrescu, niciodată oficializată cu adevărat, însă transformată în motiv de pedeapsă după schimbarea sistemului. Tustrele aceste romane sunt cuprinse în rama largă a romanului detectivistic, al căutării originilor, pe care îl întreprinde ziaristul Valentin Dumnea la rugămintea prietenului său, doctorul Mihai Deleanu. Pare greu de urmărit, așa, în rezumat, însă garantez vă autorul știe să deruleze povestea astfel încât ițele să nu se încurce, ci dimpotrivă – să se înșire fermecător.

Mi-e limpede, citind acest roman, că Gabriel Chifu e născut romancier; un simplu prozator nu ar fi reușit să ducă la capăt un proiect atât de ambițios.

[în Camera de gardă, Familia, nr. 2/2015]


Newsletter