Sunt doar câţiva scriitorii pe care îi citesc oricând cu mare plăcere, necondiţionat. Îi pot număra pe degetele de la o singură mână. Şi pe majoritatea i-am descoperit aproximativ în acelaşi timp: pe la începutul anilor ’90, graţie editurilor Nemira, în principal, şi RAO. Dean Koontz, cu sau fără „R.”-ul din mijloc, este unul dintre ei.
Am în bibliotecă aproape toate cărţile lui, unele chiar în mai multe ediţii. Şi-mi face deseori o mare plăcere să le iau de acolo şi doar să le frunzăresc, dacă-n acel moment nu am timp chiar să le citesc. Şi nici nu e bine să citeşti romane de Koontz la foc continuu. Îi cunosc bine metehnele ca scriitor, ştiu care-i sunt punctele slabe şi mi-e clar că suferă de-un oarecare manierism care, la lecturi succesive, poate obosi. De aceea, într-un an „consum” cel mult 4-5 romane de Koontz, cam unul pe trimestru.
Şi încă nu am ajuns la relecturi. Autorul este în continuare – din fericire – foarte prolific. Atât de prolific încât, spre ruşinea mea, cărţile sale din ultimii 2-3 ani nici n-am apucat să le cumpăr, ştiindu-mă încă asigurat cu titluri de backlist. Chiar în acest decembrie am citit THE DOOR TO DECEMBER, o carte publicată iniţial sub pseudonim şi retipărită prin anii 2000 cu numele adevărat pe copertă. Dar despre ea veţi putea citi, cel mai probabil, în viitorul număr al revistei Suspans.
Am scris însemnarea asta ca preambul pentru link-ul de la coadă. În decembrie 2011, Dean Koontz a publicat un nou roman. 77 SHADOW STREET. Despre o casă bântuită. Am citit deja sinopsisul şi mi se pare un subiect – deşi vechi de când lumea – tratat într-o manieră specific koontziană. Am citit acum şi un fragment, iar bănuiala mi s-a transformat în certitudine. Iată, spre fragmentul acesta trimite şi linkul de care vorbeam:

