Vă doresc din suflet să aveţi un Crăciun de care să vă aduceţi aminte cu plăcere tot anul 2009!

În urmă cu câteva săptămâni bune, Costi Gurgu m-a lepşuit, iar eu mi-am tot amânat reacţia. Trebuie spus şi că ideea „viitorului pe care ţi-l alegi” a pornit de la Cătălin Sandu. La el o să găsiţi şi enunţul problemei. Îl reiau totuşi într-o formă prescurtată: ce idee din literatura SF mi-ar plăcea să văd materializându-se cât timp fac umbră pământului.

Să vedem la ce concluzie am ajuns.

Mie cel mai mult şi cel mai mult mi-ar plăcea să se inventeze pastila care să anuleze pe veci nevoia de-a mânca şi de-a dormi. 😀 Oricât mi-am sucit eu mintea, n-am reuşit să găsesc lucrarea SF în care ideea asta să fi slujit de pretext, da-s absolut sigur că există acolo, undeva. Pentru că, nu-i aşa, sună a SF 100%.

Motivaţia juriului: Nu-i vorba că nu mi-ar plăcea să mănânc şi să dorm, da’ astea două mi se par cele mai time consuming dintre activităţile omeneşti. Iar eu sunt într-o continuă cursă contracronometru.

Condiţii (că nu se poate fără): 1. Pe cât posibil, invenţia asta să-mi fie cunoscută/accesibilă doar mie sau unui număr cât mai mic de oameni. 😀 În caz contrar, n-ar rezolva nimic. La ce bun să câştig timp nemâncând şi nedormind dacă şi volumul de muncă ar creşte în consecinţă? 2. Lipsa asta de nevoie să nu însemne şi lipsa plăcerii. Cel puţin în privinţa mâncării… Mi-ar conveni să mă mai pot abandona uneori unei mese copioase. Cât despre somn… n-are decât să dispară cu totul. Oricum visele sunt chestii străine pentru mine. 😦

Şanse de realizare: N-am habar să se fi făcut ceva în direcţia asta, ştiinţific vorbind. Dacă aflaţi voi ceva, daţi-mi iute de veste. Sunt gata să mă ofer de cobai.

OK, cam asta e. Leapşa ducă-se la următorii: tuşa Vero, Sebastian Corn şi White Noise. Haideţi, spuneţi ce v-aţi dori, că poate ne face Moşu’ o surpriză de Crăciun.

Nu înţeleg de ce toate magazinele chinezeşti în care am intrat (şi sunt câteva în Oradea) ţin să aplice atât de strict regula „ne rezervăm dreptul de a ne selecta clientela”. Cum o fac? Simplu: din difuzoare ţipă toată floarea cea vestită a celor mai de seamă maneloistozauri. Mai că nu le pun şi pe vânzătoare să dea din buric, că de sulemenit am impresia că le pun să se sulemenească_conform tagmei.

Probabil că aşa au ei, chinejii proprietari, impresia că se integrează în cultura locului. Şi cine-i poate contrazice? 😦