Jocurile Foamei – Start!

Mergând în tradiţia The Running Man şi The Long Walk, ambele de Stephen King, Suzanne Collins a scris acum nişte ani o trilogie intitulată Jocurile Foamei. Şi povestea, cum era de aşteptat, a aprins imaginaţia cititorilor. Cam tot aşa cum o aprinsese, la un alt palier, seria Harry Potter.

Ei bine, traseul firesc al unei poveşti în lumea unde se fac bani frumoşi din literatură cere ca etapa următoare succesului de librărie să fie ecranizarea. Şi-n cazul de faţă ecranizarea s-a produs, a fost aşteptată de tot mapamondul şi astăzi, în 23 martie, se lansează în lume. Poftiţi un trailer (deşi presupun că le-aţi văzut deja pe toate):

Începând de astăzi, filmul rulează inclusiv la noi în ţară, prin reţeaua de cinematografe Hollywood Multiplex. Poate şi prin altele, n-am avut răgazul să verific temeinic.

La noi, cele trei volume ale seriei au fost traduse la Editura NEMIRA de iscusita şi talentata noastră colegă Ana-Veronica Mircea. Dacă le vreţi – ediţia hardcover e o senzaţie! – le puteţi avea la jumătate de preţ cu doar câteva clicuri, pornind de aici:

Nu-n ultimul rând, vă poftesc să vizitaţi SITE-ul dedicat trilogiei şi ecranizării trilogiei realizat de Nemira.

Revista Familia, nr. 2/2012

Săptămâna trecută a venit de la tipar (cu „oareşce” întârziere–destul de mare, dacă ne gândim că puţin a lipsit să se întâlnească la poarta tipografiei cu noul număr) revista Familia, nr. 2 (februarie)/ 2012. Numărul de faţă a fost îngrijit de Alexandru Seres. Lui îi aparţine, aşadar, şi editorialul, Scrisoare către un prieten de departe.

Din numărul de faţă mai amintesc: rubricile statornice (semnate Gh. Grigurcu, Mircea Morariu, Traian Ştef şi nu-n ultimul rând Ioan Moldovan, tocmai sărbătorit, la 60 de ani, astă după-amiază aşa cum se cuvine în Sala Mare a Primăriei Oradea [şi sala a fost aproape plină!]), cronici de carte de Alexandru SeresMarius Miheţ, Dan-Liviu Boeriu şi Lucian Scurtu,un interviu cu C-tin Zaharia despre Cioran, poeme de Ionel Ciupureanu, proză de Daniel Vighi (fragment de roman), Ştefan JurcăAlexandru Muşina (fragment de roman), Horia Ungureanu, un fragment din romanul Tangou satanic de Laszlo Krasznahorkai (în curs de apariţie la Curtea Veche, în traducerea Anamariei Pop) şi, la urmă, ca de obicei, Parodia fără frontiere a neobositului Lucian Perţa.

Un număr consistent, cu multe texte plăcute minţii. Pentru cine nu are acces la revistă în forma ei tridimensională, internetul în virtualitatea lui vine ca o salvare. Cu un clic aici puteţi descărca pdf-ul acestui număr, direct de pe site-ul revistei.

Janine Massard şi Rafik Ben Salah, la Oradea

Astăzi, de la ora 11, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” a avut loc prima rundă de lecturi publice pe care scriitorii elveţieni de expresie franceză Janine Massard şi Rafik Ben Salah au susţinut-o pentru publicul orădean. După-amiază, la ora 17.00, va avea loc a doua rundă, de data aceasta la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”.

Întâlnirea de dimineaţă a fost interesantă atât prin textele alese spre lectură de cei doi scriitori, dar mai cu seamă prin discuţiile cu publicul care le-au urmat. Recomand cu căldură întâlnirea de după-amiază…

Evenimentul se desfăşoară cu ocazia Zilelor francofoniei şi este organizat în parteneriat cu Revista de cultură FAMILIA şi Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”.

Cu proza Janinei Massard (graţie povestirii „Bunicul îşi schimbă sexul”) v-aţi putut familiariza încă din numărul 11-12/2011 al revistei Familia.