Arhive pe autori: Mircea Pricăjan

Mihai – prima onomastică

S-a născut pe 28 noiembrie anul trecut, dar faptul că l-am botezat Mihai nu are nicio legătură cu onomastica de astăzi. De fapt, am aflat/ne-am amintit doar la mult timp după consumarea faptei că-n aceeaşi lună, cu fix 20 de zile înaintea venirii lui pe lume, religioşii creştini îl sărbătoresc pe arhanghelul Mihail (şi pe celălalt arhanghel, Gavril, desigur!). Noi i-am ales numele acesta pur şi simplu fiindcă ne-a plăcut. E simplu, universal şi frumos.

De vreo lună şi jumătate, Mihai al nostru a început să umble. Acum, de ziua onomasticii lui, vă arătăm şi vouă minunea. Ca să nu ziceţi că vă cerem să ne credeţi pe cuvânt. So, here you go: Mihai – The Walking Dude! Continuă lectura →

În Barrintown, în acest univers

George Arion – Sufocare
Editura Crime Scene, Bucureşti, 2012

Opera lui George Arion are cel puţin două mari personaje importante. Dacă primul vine imediat în gând oricui (Andrei Mladin, jurnalist şi detectiv fără voie), al doilea e mai greu de intuit. Şi asta în parte şi pentru că vorbim despre un personaj colectiv, un mega-personaj, un decor şi toţi actorii de pe scenă: oraşul american, fictiv, Barrintown. Până la Sufocare, cel mai recent roman, Barrintown a mai fost prezent(at) în alte două cărţi ale lui George Arion: Crimele din Barrintown (1995) şi Crime sofisticate (2009). Aici însă, graţie şi metodei „didactice” în care autorul şi-a construit romanul, Barrintown-ul se prezintă şi mai bine. Într-un prolog semnat „Autorul”, această metropolă e readusă la viaţă în şi mai multe detalii, iar rolul ei capătă şi mai multă greutate. La fel cum greutate capătă (îşi dă?) însuşi Autorul. Continuă lectura →

Cum se simte horror-ul acum

Luăm articolul Horror: a genre doomed to literary hell? din The Guardian. Autor: Stuart Kelly.

Dacă-l citiţi, ajungeţi la următoarea concluzie: dacă genuri ca fantasy, SF şi crime fiction au fost „elevate” prin scrierile unor Michael Chabon, Sophie Hannah, M. John Harrison, China Mieville ori Jeff VanderMeer, genul horror bate pasul pe loc. Stuart Kelley ne mai spune că genul nu e capabil să ţină ritmul cu vremurile, chit că vremurile ne oferă la tot locul materie primă de groază maximă.

Adevărată este afirmaţia din coadă, fals e însă începutul. Continuă lectura →