Care va să zică a apărut – cel din urmă număr din acest an. Bucuraţi-vă de el ca de-un dar de la Moşu’. Poftiţi şi sumarul, ca să v-alegeţi încă de-aci primul popas: Continuă lectura
Arhive pe autori: Mircea Pricăjan
Un an
Un an. În vreo două ore, fix. A trecut greu, a trecut uşor. Au fost nopţi – multe – când somnul ne-a fost refuzat aproape complet. Dar au venit zile când oboseala ne-a fost ştearsă cu un zâmbet. Un gângurit. Un „tata”. Care înseamnă, acum, orice. Inclusiv „mama”. Au fost clipe pe care timpul sper să nu le poată şterge vreodată din memorie. Continuă lectura
Posturi [7]
La grădiniţă, toaleta era în curte. Într-un colţ al curţii. O construcţie dreptunghiulară cu trei uşi. Intrai şi dădeai de o bancă din lemn în care era decupată o gaură. Fără apă curentă, fără porţelanuri şi chiuvete cu oglindă deasupra. O bancă găurită, şi jos – hăul. Caca prin care mişunau viermi cu coadă. Aşa cum am mai văzut apoi, puzderie, la toaleta unei mănăstiri din Moldova. Partea haioasă – şi asta mi-am amintit aseară, nu ştiu de ce, citind din Jurnalul lui Sorin Stoica – partea haioasă e că noi, băieţii de grădiniţă, nu aveam voie să facem pipi înăuntrul toaletei. Asta era ceva rezervat exclusiv fetelor. Continuă lectura
Mircea Pricăjan 