Florin Irimia – O fereastră întunecată
Editura Polirom, Colecţia „Ego. Proză”, Iaşi, 2012

Al doilea roman al lui Florin Irimia, după Defekt-ul de mai an, continuă la un al palier efortul dintâi. Deşi în aparenţă diferite, cele două romane împart câteva lucruri fundamentale pentru orice scriere literară în proză: tema şi structura. Ba, pe alocuri, chiar şi tonul. Să explicăm.

Dacă-n Defekt ni se prezenta povestea vieţii ratate a lui Eduard Tăutu, după care în a doua jumătate a cărţii eram aruncaţi în poveşti secundare, având însă rolul de-a potenţa istorisirea iniţială, într-O fereastră întunecată Florin Irimia procedează la fel. Pornim într-un ton de naraţiune profund horror, într-un Bucureşti căzut pradă morţilor vii, se construieşte minuţios şi credibil povestea ratării unui oraş, a unei ţări, pentru ca, respectând modelul din Defekt, în a doua jumătate lucrurile să se frângă, să vedem totul într-o altă lumină: ratarea de la început este doar expresia ficţională a poveşti(lor) cât se poate de reale trăite în timpul prigoanei evreilor în România. Caracterului sumbru al naraţiunii cu zombi de la început îi corespunde atmosfera apăsătoare, insuportabilă în adevărul ei, a jumătăţii secunde – mai dense din punct de vedere narativ, dar şi mai bine realizate, parcă. Continuă lectura →