E extraordinar de eliberator faptul că acum traduc texte despre perne care reduc dureri felurite, mașini de tipar, defibrilatoare, strunguri, storcătoare, anvelope, acte și contracte, articole Google, corectez manuale tehnice, legi europene & whatnot, atât de eliberator față de corvoada tălmăcirii romanelor de sute de pagini, în săptămâni și luni la rând, încât traducerea comicsurilor a devenit acel nesperat concediu cu plată la care visează orice funcționar. Astfel că, în locul scufundării totale, tras în adânc de bulboana altui scriitor, acum mă joc puțin pe plajă aproape autist (pentru cele tehnice nici nu e nevoie de cuplarea întregului angrenaj neuronal), apoi mă bălăcesc la mal cu Iron-Man și toți ai lui, după care sunt liber să înot în larg după cum mi-e placul și ambițul. Înțelepciunea e-adevărat că vine doar odată cu vârsta.

În primăvara aceasta se vor naște nu mai puțin de două reviste dedicate exclusiv prozei. Una este deja sub tipar și are girul Uniunii Scriitorilor, va fi lansată probabil chiar săptămâna aceasta, iar cealaltă a fost anunțată de puțin timp de cei trei prozatori care-i vor îngriji apariția: Florin Iaru, Marius Chivu și Cristian Teodorescu. În vreme ce prima abordează întreaga zonă a prozei, deci inclusiv nuvela și romanul, cea de-a doua se va concentra exclusiv asupra prozei scurte. Mi se pare too good to be true, aproape incredibil, căci demersul este fără-ndoială extraordinar de necesar: editorii români știu mai bine ca oricine că proza scurtă, mai ales, nu se vinde, publicul cititor, atât cât îl avem, preferă narațiunile de largă întindere și privește cu neîncredere textele mai scurte, deși e bine știut faptul că tocmai acestea dau măsura artei unui prozator. Prin urmare, apariția a două publicații de ținută dedicate prozei mă umple de încredere. Optimist din rațiuni egoiste, sunt convins că-n timp, dacă vor fi făcute cu cap și-și vor dovedi partizanatul strict pentru valorile literare, situația de-acum se va răzbuna.

Copilăria e ca o dulce beție a simțurilor, totul e fie exagerat, sunete, imagini, mirosuri, fie nelămurit și neimportant, ca ziua de mâine ori pericolele de tot felul. În copilărie, ca în plină beție, timpul nu se măsoară după ceas, o zi poate fi lungă cât o lună, iar bucuriile cele mai mari nu țin de vreo izbândă deosebită, ci de lucruri mărunte, cele cu impact imediat și cel mai adesea de scurtă durată. Copilul trece de la o stare la alta cu lejeritatea bețivului bonom, nu ține ranchiună și se poate împrieteni de pe o clipă pe altă – tot la fel de repede se lecuiește și de orice suspiciune. Dezorientarea copilului e adorabilă prin neputința pe care o trădează, stârnind în adulți – adică acei copii care s-au trezit din „beție” – dorința de a ocroti. Copiii enervează și atrag totodată datorită nevoii lor de a fi permanent luați de mână și conduși la loc sigur, chit că ei susțin cu obrăznicie că se descurcă siguri. Întreg procesul de maturizare este, de aceea, o anevoioasă terapie de „dezalcoolizare”, cu inerente recidive până la adânci bătrâneți.