Am visat azi-noapte și dimineață mi-am amintit destul de bine, lucru ieșit din comun pentru mine, care-mi resetez creierul după fiecare visare, am visat că-n folderele mele din cloud aveam un al treilea volum de povestiri gata organizat, și erau povestiri de care-mi aminteam bucată cu bucată, până la detaliul zilelor când le-am scris, toate erau piese bune, solide, legate tematic și stilistic, și mă tot minunam eu că de ce n-am ales volumul ăsta, în locul Petrichor-ului, ca să-l propun editurii, că-n mod clar e mai bun și-ar avea șanse mai mari să dărâme reticența consiliului editorial în fața prozei scurte nevandabile. M-am trezit foarte înviorat, cu sentimentul ăla de Evrika! electrizant, ca atunci când mi-am dat seama că piesa aia se leagă de piesa aialaltă și de toate celelalte și că-mpreună formează Petrichor, că așa au fost scrise, parcă fără știrea mea, cumva predestinat… Abia acum m-am gândit să caut în cloud, deși amintirea visului e mică deja: speranța ca visul să fie o revelație m-a împins, totuși. Nu există, sigur că nu există niciun al treilea volum. Pasărea Mihai Viteazu!

Ca să nu dăm greș și să nu ne punem reciproc în situația de-a fi dezamăgiți exact când ne așteptăm la cea mai fericită reacție, eu și Linda ne facem cadouri într-un stil aparte. Sistemul acesta ne-a permis de-a lungul anilor să ne bucurăm de cele mai râvnite lucruri, lucruri poate mărunte sau neînsemnate pentru celălalt, dar foarte valoroase pentru cel care le primește. Așa se face că am putut să-i ofer soției mele exact parfumurile care, purtându-le, o înalță c-un metru deasupra solului, pantofii pe care știe sigur că toți i-i admiră atunci când iese încălțată cu ei, fix acele obiecte de pictură care-i lipseau la un moment dat, acrilice de culori la care visa doar cu o noapte înainte, șaluri, covorașe, creme, absolut orice, întotdeauna le-am nimerit pe toate ca prin minune. Viceversa este și ea valabilă. Acum, de pildă, tocmai este în drum spre mine un colet cu vreo 15 cărți pe care, din varii motive, nu mi le-am luat la momentul apariției. Ei bine, Linda a știut care sunt acelea și, atunci când a văzut oferta de weekend pe site-ul Polirom, a și umplut coșul. Ba a mai pus lângă ele și alte titluri din altă ofertă, toate, absolut toate cărți pe care eu însumi uitasem că mi le doresc. Fiindcă, știți, noi avem un sistem. Și sistemul nostru nu dă greș, e imposibil să dea. Acum, recunoscător pentru cel mai recent cadou, abia aștept să-i întorc bucuria. Sunt și eu curios să aflu diseară, când Linda va veni acasă, ce-i voi fi pus în poșetă în contul cărților mele. Nicio grijă, va fi exact ce-i trebuie. Și-o să știu asta din clipa când va intra pe ușă, toată numai un zâmbet, zicându-mi: „Hai să-ți arăt ce cadou mi-ai făcut!”

Dovezi că-n lumea asta mare și lată există echilibre am tot avut, dar acum, abia acum constat încă unul cât se poate de stupefiant: după ce m-am decis printr-un capriciu să las barba să crească, tot dintr-un capriciu m-am decis să tund părul. I mean, să-l tund cu adevărat! Treapta 3 sau 4, like. Așa cum nu l-am mai avut din anul eclipsei, ’99, de s-au scandalizat delicat și civilizat toți cei dragi. Ei bine, acum sunt mai liniștit. Am înțeles că-n spatele deciziilor mele aparent capricioase stă echilibrul situației demografice a părului de pe căpățâna mea. Fiindcă, vedeți voi, armonia universală pornește de la lucruri mărunte ca acesta. Dacă e să fie pace într-un colț al lumii, într-altul nu poate să fie decât război. Dacă e ca un copilaș din Africa Sub-sahariană să primească un bob de linte în plus la prânz, undeva în Luxemburg un bucătar celebru trebuie să omită trei grame de caviar din comanda unui client. La fel, mutatis mutandis, dacă e ca barba lui Mircea din Paleu să crească, undeva la polul opus al capului său trebuie să se petreacă o defrișase. Limpede ca bună-ziua.