Trei zile am fost înscris într-un maraton. Un maraton editorial.

Practic sportul ăsta, lunar, de 44 de luni (27 făcând Supans.ro şi 17 făcând Revista de suspans; cu Familia e diferit, acolo este o redacţie întreagă, cu atribuţiuni clar împărţite). Nu ştiu cum se face, dar întotdeauna ajung la el. Poate fiindcă nu am doar asta „pe cap”? Oricum, trei zile, în medie, am petrecut lunar, vreme de aproape patru ani, făcând reviste de gen. Activitate – chiar dacă nu tocmai zăbavă – plăcută, nu-i vorbă, dar nu întotdeauna potrivită în desfăşurarea programului meu normal de lucru. Şi încep să mă resimt, vorba reflexivului. În cazul ăsta, pentru a nu claca naibii la un moment dat, se impun schimbări. Nu vreau să renunţ la revista asta nici picat cu ceară, aşa că cea mai bună soluţie pe moment mi s-a părut rărirea ediţiilor. O soluţie gen win-win. Eu apuc să mă refac şi, în ăst răstimp, apucă şi oamenii-cititori şi oamenii-scriitori să citească/scrie mai mult, la finalul trimestrului hotărât pentru o ediţie putând rezulta un sumar mai ofertant, mai diversificat. Şi, de ce nu, mai bine lucrat. Win-win, cum zic.

Iar dacă nu s-a înţeles încă, Revista de suspans nr. 17 a-nceput de aseară să respire, la adresa cunoscută. Cu numărul 18 ne întâlnim în cursul lunii mai.