Mitago I

Adică prima carte din seria Mitago. Legendară. Fantastică. Robert Holdstock, maestrul. Unde? La Editura Paladin, desigur. În foarte scurt timp…

352 pagini, hardcover, ISBN 9789731248363, Paladin, ianuarie 2013

Familia Huxley trăieşte într-o casă aflată în apropierea pădurii Ryhope. Când George Huxley, tatăl, moare, fiii săi încearcă să-i continue munca de-o viaţă. Această muncă este legată, în amintirea fiilor, de pădure, de lungi dispariţii ale tatălui, de jurnalul tatălui şi de fiinţele pe care şi aceştia le întâlnesc odată intraţi în pădure. Misterele pădurii Ryhope se transmit de la tată la fiu şi de la un fiu la altul. Iar Robert Holdstock este un maestru al fantazării, dăruindu-ne una dintre seriile nemuritoare ale literaturii fantasy. Mitago este primul volum din cele şapte ale seriei.

Pentru că… după ce J.R.R. Tolkien a inventat genul fantasy, Robert Holdstock l-a reinventat cu seria Mitago. Pentru că este un alt fel defantasy, mai european, mai aproape de spiritul românesc şi ar putea fi o cale de urmat pentru tinerii scriitori români pasionaţi de gen.

Michael Haulică

Mai stau să apară: Arthur C. Clarke – Oraşul şi stelele (trad. Mihai Dan Pavelescu) şi Lois McMaster Bujold – Cioburi de onoare (trad. Ona Frantz)

A mai apărut: Isaac Asimov – O piatră pe cer (trad. Horia Nicola Ursu)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s