Trezirea devreme, când mijeşte prima geană de lumină. O pasăre cântă undeva aproape. În rest, linişte deplină. Duminicală. Fac cafea cu scorţişoară şi-o sorb pe balcon, aburindă.

— • —

Actorul Ion Lucian a plecat de pe-această lume, aflu cu tristeţe. Nu pot spune că figura lui m-a marcat în vreun fel anume. Dispariţia lui vine însă în trena altor triste – şi multe – dispariţii recente din lumea teatrului. Generaţiile se schimbă inexorabil. Are grijă Doamna cu Coasa de treaba asta.

— • —

Sentimentul inegalabil de împlinire când te apropii, pagină cu pagină, de finalul unui proiect. Mai ales când a fost vorba de o provocare, de ceva la care nu-ţi prea trecea prin cap să te înhami în urmă cu un timp. A ieşit însă bine, se pare. Ultimele corecturi la ultimele pagini. Şi punct. Săptămâna care începe mâine va încep cu un nou proiect.

— • —

În chip aparent inexplicabil, nu reuşesc să duc la capăt 11/22/63. Am început cartea acum vreo lună, am lăsat-o deoparte fiindcă era nevoie mai urgentă de alte lecturi, am reluat-o acum două săptămâni doar pentru  a o abandona iarăşi în favoarea Contorsionistei. Ceva e frânt între mine şi romanul acesta. Transmisia lui o recepţionez bruiat şi-ncerc mereu dorinţa de-a căuta alt post.

— • —

Nu conteneşte să mă mire lejeritatea cu care unii promit diverse lucruri, convinşi fiind în sinea lor că nu se vor putea ţine de cuvânt. O fi vreo bizară necesitate psihologică, această falsă (i.e. mincinoasă) jalonare a obligaţiilor. Păcat însă că, practicând-o, îţi pierzi complet credibilitatea şi, pe cale de consecinţă, chiar prietenia celor pe care-i amăgeşti. Bine măcar că am învăţat (de fapt: am fost învăţat, ei m-au învăţat) să nu mai pun preţ pe vorbele gongorice alte acestor „făptaşi”. Azi e ziua lor.

— • —

Once in a blue moon mă apucă dorul de clasici. (A se echivala „blue moon” cu „~6 luni”. E dovedit statistic la mine.) Drept care, acum câteva zile, ieşind de la bancă mai uşor cu câteva sute de euro, ca-n fiecare sfârşit de lună, paşii m-au purtat drept spre librărie. După o cercetare scurtă a rafturilor şi-o şi mai scurtă frunzărire a mărfii expuse, am ales. Faulkner, O parabolă. De-atunci o frunzăresc seară de seară, visând la nişte zile toride de concediu, undeva la mare (sau poate la munte, la umbră şi răcoare). Pe clasici eu nu-i pot citi cu pipeta, în graba calului. Am nevoie de orizonturi largi, de lentoarea leneviei.