Posturi [1]

Trezirea devreme, când mijeşte prima geană de lumină. O pasăre cântă undeva aproape. În rest, linişte deplină. Duminicală. Fac cafea cu scorţişoară şi-o sorb pe balcon, aburindă.

— • —

Actorul Ion Lucian a plecat de pe-această lume, aflu cu tristeţe. Nu pot spune că figura lui m-a marcat în vreun fel anume. Dispariţia lui vine însă în trena altor triste – şi multe – dispariţii recente din lumea teatrului. Generaţiile se schimbă inexorabil. Are grijă Doamna cu Coasa de treaba asta.

— • —

Sentimentul inegalabil de împlinire când te apropii, pagină cu pagină, de finalul unui proiect. Mai ales când a fost vorba de o provocare, de ceva la care nu-ţi prea trecea prin cap să te înhami în urmă cu un timp. A ieşit însă bine, se pare. Ultimele corecturi la ultimele pagini. Şi punct. Săptămâna care începe mâine va încep cu un nou proiect.

— • —

În chip aparent inexplicabil, nu reuşesc să duc la capăt 11/22/63. Am început cartea acum vreo lună, am lăsat-o deoparte fiindcă era nevoie mai urgentă de alte lecturi, am reluat-o acum două săptămâni doar pentru  a o abandona iarăşi în favoarea Contorsionistei. Ceva e frânt între mine şi romanul acesta. Transmisia lui o recepţionez bruiat şi-ncerc mereu dorinţa de-a căuta alt post.

— • —

Nu conteneşte să mă mire lejeritatea cu care unii promit diverse lucruri, convinşi fiind în sinea lor că nu se vor putea ţine de cuvânt. O fi vreo bizară necesitate psihologică, această falsă (i.e. mincinoasă) jalonare a obligaţiilor. Păcat însă că, practicând-o, îţi pierzi complet credibilitatea şi, pe cale de consecinţă, chiar prietenia celor pe care-i amăgeşti. Bine măcar că am învăţat (de fapt: am fost învăţat, ei m-au învăţat) să nu mai pun preţ pe vorbele gongorice alte acestor „făptaşi”. Azi e ziua lor.

— • —

Once in a blue moon mă apucă dorul de clasici. (A se echivala „blue moon” cu „~6 luni”. E dovedit statistic la mine.) Drept care, acum câteva zile, ieşind de la bancă mai uşor cu câteva sute de euro, ca-n fiecare sfârşit de lună, paşii m-au purtat drept spre librărie. După o cercetare scurtă a rafturilor şi-o şi mai scurtă frunzărire a mărfii expuse, am ales. Faulkner, O parabolăDe-atunci o frunzăresc seară de seară, visând la nişte zile toride de concediu, undeva la mare (sau poate la munte, la umbră şi răcoare). Pe clasici eu nu-i pot citi cu pipeta, în graba calului. Am nevoie de orizonturi largi, de lentoarea leneviei.

Anunțuri

  1. Pingback: Martie | A. R. Deleanu

  2. Ce mişto. Nici eu nu pot duce la capăt cărţi care, în primă fază, m-au entuziasmat. Aşa că tocmai (as in de vreo 15 minute) m-am întors la vechea mea dragoste, Murdoch. E ultimul roman al ei pe care-l am în casă (adică al 11-lea) şi pe care nu l-am citit. Sper într-o surprinzătoare renaştere a plăcerii de a mă scufunda în alte lecturi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s