Poveste lungă şi urâtă cu Dorchester/Leisure, până nu de mult unul dintre marii jucători la nivel mondial pe piaţa literaturii horror. Pe scurt, de când a început criza asta, adică de prin 2009, Dorchester a considerat de cuviinţă să-şi trateze autorii după modelul mioritic: adică să nu-i mai plătească la timp, să nu le mai răspundă la întrebări, să nu-i mai informeze cu privire la graficul de vânzări (lucru important pentru calcularea/verificarea plătiţii drepturilor de autor), să le refuze tacit înapoierea copyrigh-ului pe titluri cu tirajul epuizat şi, mai rău, să continue să le vândă cărţile după ce nici nu mai aveau acest drept. Sigur, pentru noi toate astea pot părea banalităţi, fapte comune, dar pentru ei, obişnuiţi cu altfel de normalitate, sunt chestiuni strigătoare la cer.
Motiv pentru care autorii prejudiciaţi au decis să pornească la război. În frunte cu Brian Keene, mutat între timp cu arme şi bagaje la editura Deadite, care a enunţat termenii boicotului instigat de cele aflate chiar azi de pe siteul scriitorului şi editorului Robert Swartwood.
De câteva ore, bucata de internet interesată de literatura horror vuieşte. Mesaje de solidaritate vin din toate părţile. De la autori la editori, de la ilustratori la cineaşti, de la recenzenţi la simpli bloggeri. Pe listă îi găsim, printre alţii, pe: J.F. Gonzalez, Bryan Smith, F. Paul Wilson, Norman Partridge, James A. Moore, Mary SanGiovanni, Tom Piccirilli, Tim Waggoner, Michael Laimo, Nick Mamatas, The World Horror Convention, Bob Ford, Bob Freeman etc.
În esenţă, ce puteţi face este să tăiaţi orice contact cu editura numită în titlu. Asta am făcut şi eu, asta a făcut, prin mine, şi revista Suspans.ro. Am dat unfollow pe Twitter, unfriend pe Facebook (unde editura şterge cu râvnă toate mesajele de protest de pe wall) şi n-am de gând să le mai dau vreun sfanţ pe BookDepository sau oriunde altundeva.
Pentru mai multe detalii şi pentru a urmări evoluţia cazului (Keene a anunţat deja o conferinţă de presă pe acest subiect la care va participa el alături de câţiva confraţi păgubiţi), urmăriţi #BoycottDorchester pe Twitter.
şi ei, mă? da’ ce-au înnebunit? Se cred Curtea Veche sau Tritonic?
Cred că mai au de învăţat ca să prindă Tritonicu’ din urmă…
Haha, no shit! 😀
Cică Tritonic face audiobooks.
Our take: au fraierit deja toţi scriitorii şi traducătorii din România, a sosit timpul actorilor.
Vezi că-s ahead of the game? Ăştia de la Dorchester mai au mulţi păduchi de pigulit…
Păi credeai că te contrazic sau aşa ceva? No waaaaaay, man! Sunt pionierii absoluţi ai prostirii altora.
Tritonic: „Ciorditul nu dăunează sănătăţii!”