BolaDeNieve povesteşte aici ce s-a discutat la întâlnirea de la Cărtureşti, aia despre traduceri&traducători, drepturi&nedrepturi. Fără voia autoarei :D, reiau un singur pasaj:
alta surpriza: exista si la noi o asociatie oarecum similara celei din Spania, subordonata Uniunii Scriitorilor. spun “oarecum” pentru ca activitatea ei e undeva pe la nivelul zero – lumea nu vine la intalniri, sau vine doar cand are o problema. in rest, fiecare pe cont propriu si negociere personala
Mdaaa…
Mircea Pricăjan 
Nu sunt eu „reprezentant” al editurilor, nici macar editor, dar la asta cred ca am contribuit si vom incerca si in continuare:
„la popularizarea traducatorilor in fata marelui public, care nu-si pune problema nicio clipa ca pe volumul cutare a mai muncit cineva, nu doar autorul. si ca (in cazul fericit) a fost cineva talentat, cu stil si sensibilitati literare, care merita recunoasterea ca atare.”
😀
Dar in calculul
„pornind de la 3 euro /pagina de traducere si un pret de 10-12 euro pe cartea vanduta i-a facut sa concluzioneze ca editorii romani au o marja de profit de 25% , cam nesimtita fata de 7-10% a editorilor de la ei”
se uita ca din cei 10-12 euro trebuie scazut rabatul de 45-50% al librarului, iar la un tiraj de 3000 vandut cu chiu cu vai in 5 ani s-ar putea sa nu fie nici o marja de profit!
E drept ca se ne lamentam (editori, librari, traducatori, redactori etc.) cu totii nu serveste la nimic, dar chiar nu o ducem atat de bine, astfel incat nu ne lamentam totusi de idioti. Asta e situatia actuala. Si orice editor din Romania daca e sincer nu va ezita sa spuna ca tarifele sunt prea mici pentru ce munca e.
In plus, stiu povestea incercarii infiintarii unei Asociatii veritabile a traducatorilor literari cu cativa ani in urma. E esuat lamentabil de romaneste, intr-o cearta generala a orgoliilor.
(eu nu incetez sa pomenesc, cu nici pina azi potolita uimire, ca libraru’ ia si 60%. cum dracului sa iei, ma, 60% dintr-o carte pe care n-ai pus mina nici s-o stergi de praf?)
@vlad: nimic de zis, jos pălăria pentru nemira. în ce mă priveşte, nemira chiar nu intră în discuţie la subiectul de faţă. o relaţie de colaborare atât de bună nu mai am decât cu polirom. parol!
@vlad şi vidal: despre vânzare… nu ştiu ce să zic. am aşa un feeling că mai mult de jumătate din vânzarea unui tiraj se face prin internet. cititorii obişnuiţi, adică, în mod sigur nu-şi iau cărţile din librării, când le pot avea cu reducere comandându-le direct de pe site-ul editurii. poate ăsta e şi motivul pentru care exemplarele trimise în librării zac atât de mult pe rafturi. eu, unul, ştiu că n-am mai luat o carte din librărie de câţiva ani buni. în zilele noastre, până şi cea mai prăpădită editură are site sau măcar opţiunea de comandă telefonică/e-mail. librăria e pentru mine un loc frumos în care merg, răsfoiesc, pierd vremea la taclale cu oameni cu care mă-ntâlnesc rar… şi cam atât.
nici gind sa se faca atita vinzare pe net… eee… ar insemna ca in fine are si libraria lui peste o concurenta reala.
motivele sint multe. cititorul obisnuit foloseste internetul pentru comenzi mai rar decit ai crede, pe de o parte. pe de alta parte, serviciile postei sint execrabile si cei mai multi prefera, pe buna dreptate, sa le evite. curieratul… pai, un pachet cu carticele de la polirom, daca nu-l iei prin posta, ci prin curier, te costa 30 de lei transportul, imagineaza-ti… in alta ordine de idei, ca sa nu mai platesti diverse taxe, de pe net trebuie sa comanzi un minimum de x lei, ceea ce nu-i intotdeauna convenabil. tu si eu si altii ca noi sint exemple dragute, dar in nici un caz ilustrative pentru majoritate.
eh, se mai întâmplă să te trădeze feelingu’ 🙂 pe de altă parte, nu pot decât să deplâng desfiinţarea a ceea ce a fost una dintre reuşitele sistemului centralizat de stat: centrul de librării. şi când mă gândesc că americanii, cu tot capitalismul lor feroce, au până şi premii literare acordate de librari…
pffff… la noi librarul citeste romantzuri de brown, sa fim seriosi.
Ehe, si francezii au MULTE premii acordate de librarii (fie de asociatie, fie de lanturi particulare – vezi Fnac etc.). In nici un caz nu se vinde jumatate din tiraj online. Inca nu am ajuns acolo. Problemele mentionate de „v” (posta si costul curieratului) sunt inca de rezolvat.
In acelasi timp, as fi foarte trist sa dispara librariile. Doar ca la noi inca nu am prea vazut o librarie (poate doar cu exceptia notabila Carturesti) dupa care sa imi para cu adevarat rau.
Cand o sa vina Amazonul si la noi („cand o sa vina americanii”, cum visam pre vremea decedatului 😀 ) o sa fie o cu totul alta mancare de peste. Asta in afara cazului in care pana si Amazonul o sa fie implementat a la .ro 😀
PS: legat de Nemira, nu vroiam sa las impresia ca mi-au/ne-au murit laudatorii 😀 , doar vroiam sa spun ca se mai face totusi ceva si in directia asta. Adica nu toti editorii trateaza traducatorii ca pe disposables, desi sigur exista numeroase nemultumiri.
Avind in vedere ca suntem intr-un sistem bolnav”V”-ai mare mare dreptate,cine va plati pentru tot=cititorul; librarul nici nu se sinchiseste de acel om numit cititor banul sa-i iasa,adevarul este ca diverta a pus monopol,imi doresc sa dea faliment odata cu criza asta financiara ,in felul acesta poate vor aparea si librarii pe care ii dorim.
@vlad: ma bucur ca nemira si-a rezolvat problemele pe care odinioara le avea in tinerea promisiunilor fata de traducatori (cu deosebire fata de aceia aflati in provincie).
speaking of which: am mereu probleme in a-mi aminti ca din editura de odinioara a ramas doar numele si nu naravul, iar asta imi scoate la iveala o serie de idées reçues si de prejudecati proprii fata de nemira. si, ca intotdeauna, idées reçues si prejudecati = bad, bad, bad. o sa ma straduiesc ca macar pe viitor sa mi le reprim.
@HNU: ca orice editura, cred, a avut ups and downs. A existat si o perioada mai „intunecata”, probabil la aceea faci referire, dar a avut si norocul unui nou inceput. Oricum nimic nu merge perfect (cel putin nu la noi) si intotdeauna e loc de mai bine. Eu incerc sa fiu mai cu nouvelle vague, asa 😀
@vlad: n-a fost chiar in perioada neagra (cind a fost crunt, din cite mi s-a povestit), a fost in cea de-a doua jumatate a anilor de glorie (mai exact, in ’95). am tradus atunci pentru nemira un juvenile de-al lui heinlein si mi-am luat banii la exact 11 luni din momentul in care predasem manuscrisul. eram departe de capitala si n-aveam nici macar bani de tren sa ma duc sa-i iau de guler pe cei vinovati… eram la inceput, traiam strict din ceea ce traduceam. si eram platit cu 20 de dolari pe coala editoriala. vremuri grele, altfel spus. cam in aceeasi perioada, probleme similare a avut si liviu radu (care-i bucurestean). deci n-a fost un caz singular… desi mi s-a mai propus ulterior, am evitat sa mai traduc pentru nemira.
insa, precum spui, noul inceput a sters cu buretele pacatele si, categoric, nemira de-acum nu mai e cea de-atunci. m-am mai inteleptit si eu 🙂
felicitari pentru ghiozdanul de premii!
Ca o paranteza: nu, noul inceput n-a sters cu buretele pacatele. Efectele unor probleme din „perioada neagra” persista si acum, si ma refer la datorii ramase neonorate, tocmai pentru ca, nu, stergem cu buretele. Deci nu mai conteaza…
Am inchis paranteza, ma scuzati.
@of: pacatele perioadei negre au fost cu siguranta mai grave decit ale perioadei gri dinainte 🙂 si e de inteles ca, daca datoriile au ramas neonorate, sa nu stergi cu buretele.
Ce sa zic… am cam deviat cu discutia, desi nu a fost in intentia mea. Eu doar vroiam sa zic ca nu e corect sa etichetezi toti editorii in bloc, nediferentiat, asa cu face BolaDeNieve, de la asta pornisem. Nu vroiam sa spun ca ce tari suntem noi si fara de pacat, pentru ca nu e asa. (In paranteza: eu nu sunt nici om de PR, nici nu ma identific cu compania pentru care lucrez.)
Si eu am patit faze foarte urate (cu totul alta poveste, dar tot in zona) cu tradusul VOLUNTAR (nici macar nu s-a pus problema sa fiu platit) ale unor texte care fie nici macar nu au aparut (se spune gratis, nu degeaba, dar la mine a fost si gratis si degeaba), fie au aparut ca munca ALTORA, care doar au modificat pe ici pe colo (redactat in cel mai bun caz). Asa ca stiu cum e, iar daca nu as sti situatia traducatorilor m-as fi gandit poate sa traiesc si eu din tradus. Dar e cam sport extrem. Asa ca pentru toti cei care fac asta (si bine!) am un respect ENORM!
Despre cele trecute, eu chiar nu sunt in masura sa vorbesc. Daca m-am nascut in ’84, in ’95 aveam fix 11 ani :)) Poate ca nu se sterg cu buretele. Poate e forgive but not forget, dar depinde de fiecare. Pentru unii e don’t forgive, don’t forget. E dreptul lor si poate au dreptate.
Nu mi s-a parut corect verdictul in bloc pentru ca cel putin in actuala echipa editoriala NIMENI nu gandeste „da-i dracu pe traducatori, merge si cu intarzieri” etc. Probleme sunt, desigur, (si cred ca TOATE editurile au) dar ele nu tin neaparat de mentalitatea celor care lucreaza acolo. Asta nu exonereaza de nimic, desigur, pentru ca un traducator care traieste din asta nu poate sa intarzie la randul lui plata chiriei sau mersul la magazin.
Ce sa mai zic…
eu, unul, te-am înţeles foarte bine de la început, vlad. şi cred că toţi te-am înţeles. şi apreciez sincer ce faci/faceţi la Nemira – tocma’ de aia am şi ţinut să menţionez natura colaborării noastre, nu din alt considerent. am fost şi voi fi mereu adeptul lucrurilor care se spun pe nume. când e bine, de bine. când e rău, de rău. dacă ai observat, în direcţia asta am şi mers cu toate comentariile de pe blogul boladenieve. şi aşa oi face cât timp oi trăi. 🙂 fie că mi-e bine, fie că nu. riscul meu.
Si doar am vrut sa pun un disclaimer, insa iata ca am uitat 🙂
Am vrut sa spun ca nu vreau sa arunc in circa bietului Vlad Puescu lucrurile astea intimplate acum niste ani si absolut fara nici o legatura cu el. Doar ca m-a ros sa le zic deoarece se dusese discutia putin intr-acolo. Nici o legatura insa intre vaitatura mea cam offtopic si persoana lui Vlad Puescu.
🙂
Pai atunci scuze, se pare ca tocmai eu care tineam teorii n-am inteles 🙂
Am citit ce s-a comentat pe blogul respectiv. M-a amuzat ca singurul care s-a mentinut la egala distanta de ambele tabere e Alex Leo. Tot la ideea lui: daca si redactorii ar pune pe blog colectiile de dume de traducere… 🙂
(unii le pastreaza la sertar, am zis ca intr-o zi facem un volum 😀 )
@Vlad Puescu: ma scuzati ca intervin. dar:
1-„Eu doar vroiam sa zic ca nu e corect sa etichetezi toti editorii in bloc, nediferentiat, asa cu face BolaDeNieve”
Nu EU i-am etichetat, ci invitatii prezenti acolo, in majoritate traducatori. Toata lumea vorbea generic de „editori”, toti oamenii care isi povesteau frustrarile spuneau ceva gen „o editura, nu-i dau numele”. Demonizare bulk. De asta am si incercat o abordare diferentiata, cu sondajul despre Rao (da, stiu, se desfasoara intr-un mediu care predispune la abuzuri sub adapostul anonimitatii. c’est la vie)
2-„daca si redactorii ar pune pe blog colectiile de dume de traducere..” – de ce nu le pun? abordarea nominala ar trebui sa functioneze in ambele sensuri: traducatorii sa stie de editurile care trag tzepe, editurile sa stie de traducatorii inepti. Asa incat un traducator bun sa fie privit (si platit!!) altfel decat cei din categoria „pleava”
cit despre chestiunea cu redactarea, nu stiu daca e asa de simplu sa califici drept inept un traducator care poate e foarte competent de felul lui, dar pe care l-ai fortat sa-ti predea traducerea in de cinci ori mai putin timp decit ar fi trebuit. in cazul asta, il putem califica pe traducatorul cu pricina drept neprincipial sau naiv (pentru ca s-a lasat atras in capcana), dar nu stim cit de competent e in realitate.
am uitat sa precizez ca da, boladenieve are dreptate, ingramadeala laolalta a editorilor e un rezultat (ne)firesc al faptului ca traducatorii nu-si asuma raspunderea de a nominaliza. e discutabil daca un poll anonim pe internet este varianta optima pentru pasul acesta important, dar pina una-alta nu vad sa se intimple in alta parte, deci cu toate retinerile mele referitoare la aparitia de eventuali troli platitori de polite nu pot sa condamn initiativa.
traducatorii se tem, in general, de o eventuala omerta si de faptul ca daca deschid gura in public nu le va mai da de lucru nici o editura. ceea ce este aiurea din macar doua motive: daca o editura se teme sa-ti dea de munca ca nu cumva sa deschizi gura si despre ea mai tirziu inseamna ca editura cu pricina admite din start posibilitatea de a nu te plati cindva. al doilea motiv: daca tot esti platit extrem de prost si cu intirzieri nepermise, astfel ca n-ai cum te baza si ce face cu banii aia, ce mare lucru risti daca-i pierzi?
mi-ar plăcea şi mie să văd o colecţie de „dume” de traducere. am avut de câteva ori ocazia să primesc de la redactorii cărţilor pe care le-am tradus liste cu să-le-spunem stângăcii la care şi pe mine m-a pufnit râsul. v, mi-ai vânat şi tu câteva în „despre scris” când mai purtai cartuşieră-n bandulieră. 🙂 şi am băgat la cap de atunci, mă jur.
traducerea e o chestie perfectibilă, la care lucrezi neîncetat. e şi o muncă în echipă, tu şi redactorul. eu tocmai de aia aş marşa pe ideea păstrării nealterate a acestui tandem: acelaşi traducător să aibă mereu acelaşi redactor, indiferent de editură. cred că în felul ăsta s-ar ajunge la rezultate mult mai bune. şi, de ce nu, să apară amândoi pe pagina de titlu. 😀
hmm… eu as merge pe ideea redactorilor specializati in functie de carti. pe autori sau pe genuri sau pe epoci…
dar visuri, taica, visuri.
iar in cartuse, mircea, sper ca-ti amintesti, i-am zis de papuci si palarii redactorului in primul rind, din considerente amintite deja. 😀
oo, da, clar, specializaţi. musai. bine, unii mai zic că au referenţi. la chestiile tehnice, cel puţin.
da, ştiu bine ce-ai zis atunci. da’ treaba cu permission slipu’ încă mă bântuie 😀 şi aia chiar a fost greşeala mea, deşi zău că mi-ar fi zgâriat urechea dacă apucam să mai văd o dată textul.
pai, io am pus mina-n foc ca-s ale tale, ca ale cui sa fi fost (ah, de fapt… am mai vazut corector care nu stia ce-i aia ‘comanditar’ si-a schimbat cu ‘comandant’, ca-n bancul cu tragerea mortului pe calea victoriei), da’ le-am pus pe seama vitezei si de-aia am frecat ridichea redactorului. 😀
@boladenieve78: tu zici ca ai dat doar o dare de seama, dar nu te-ai distantat nicicum de continutul descrierii si ai lasat alta impresie.
Se spune ca e bine sa „dai in gat” pe blog editurile. Pai hai sa facem cum spunea Kant daca vrem sa vedem daca o actiune e buna sau nu: sa o universalizam. Tocmai ca scot in evidenta asta, am dat exemplul cu perlele traducatorilor puse pe blog. Vad ca tu zici ca e bine. Ei bine, mi se pare total gresit. Incorect, stupid, imi trec multe prin cap.
Majoritatea perlelor de te umfla rasul vin din probele nereusite de traducere. Asa ca hai sa vedem cum ar fi: cineva, care poate e pasionat de lectura si de carti, ar vrea sa traduca si crede ca ar face o treaba buna. Sau poate nu stie daca i-ar iesi dar vrea a incerce. Nu ii reuseste, cel putin nu din prima. Asa ca, ducand mai departe exemplul cu universalizarea, eu pun pe blogul editurii „perlele” sa ne umflam toti de ras, nu numai cei din redactie. Asa ca umilim pe cineva care poate e pasionat de carti, ii retezam aripile de la prima incercare intr-un mod cat se poate de dureros.
Hai sa luam apoi traducatorii cu experienta si har. Nu exista nici unul caruia din cand in cand sa nu-i scape macar o perluta, ba uneori ditamai perloaiele, intr-un mod cu totul neasteptat chiar. Pentru ca, oricata experienta ar avea si oricat de talentat, suntem oameni pentru ca gresim. Asa ca hai sa-l fac de cacao pe blog. Merita el, care ti-a tradus atatea carti bine de il lauda redactorul prin toata editura? Cum va privi gestul tau? Cum spunea si Mircea, intre cei doi e o relatie de colaborare, iar asta presupune incredere. Uneori traducatorul lasa note pentru redactor si ii spune ca n-a reusit in nici un chip sa traduca pasajul x mai bine si suna prost, dar i-a atras atentia tocmai ca sa nu apara cartea asa. Ori tu ii iei toata increderea, si mai mult faci un gest foarte urat. Ar mai traduce pentru tine stiind ca la prima scapare dai fuga pe blog sa il ridiculizezi?
Blogurile pot ele cate ceva, dar nu prea multe. Si cred ca experimentul imaginar de mai sus arata cat ar fi de aberant.
Dar hai sa mai facem un pas. Ne plangem ca daca „dam in gat” editura nu mai lucreaza lumea cu noi. Hai sa faca si editura la fel: nu are bani sa plateasca colaboratorii ptr ca un mare lant de librarii o intarzie cu plata de cateva luni pentru carti DEJA VANDUTE. Da, se intampla. Asa ca dam fuga pe blogul editurii si le spunem cititorilor nostri sa nu mai cumpere carti de la ei (cel putin nu pe ale noastre) pentru ca sunt niste porci si banii dati de ei nu mai ajung la noi, cei care am facut totusi cartile pe care le vand ei. Ar mai lucra acel lant de librarii vreodata cu acea editura? Nu, si nici altele. E normal? DA!!! E perfect anormal sa faci ce-am descris in exeplul imaginar. E aberant.
Ideea e ca nu blogurile vor rezolva problema. Ci o ASOCIATIE A TRADUCATORILOR, reala si activa, care sa le protejeze interesele. Sa zicem ca o editura nu a mai platit anumiti colaboratori de x luni. Se duc frumos la Asociatie si cer consiliera juridica gratuita (asta ar trebui sa le dea in primul rand Asociatia). Daca editura se vede cu 7 procese deodata, sa zicem, iar toti ceilalti membri nu vor mai lucra pentru ea deoarece au fost preveniti ca se vor lua masuri legale impotriva ei, ai mult mai multe sanse sa rezolvi problema. Daca esti unul singur si te gandesti sa intri intr-un proces care ar putea dura ani pentru o suma amarata de 600 de euro in conditiile in care numai avocatul o sa te coste mai mult… te lasi pagubas.
Asa ca tine doar de cei care sunt in bransa de cativa ani sa se mobilizeze, sa se adune si sa iasa din letargie si individualism prost inteles. „Cheia e la voi”, ca sa zic asa 😀
@mircea: unele sunt criminale, razi de te umfli. Dar sunt unele si mai si, la care nici sa razi nu poti macar, pur si simplu ramai siderat, recitesti textul original, esti siderat in continuare, mai citesti o data traducerea dar nu crezi ce-ti vad ochii.
Chiar ma intreb daca un astfel de volum (in care nu s-ar da nici un fel de nume, ar fi un fel de „de la lume – a traducatorilor – adunate”) ar fi amuzant si pentru cei din afara bransei, nu doar pentru noi care „lingem hartii” toata ziua.
Vlad Puescu are foarte mare dreptate in majoritatea chestiunilor pe care le ridica, dar greseste fix la chestiunea de la care s-a pornit inflamarea. pentru ca nu pentru intirzieri oarecare se ajunge la asemenea dezamagiri si frustrari, ci – dau un exemplu din experienta personala – din minciuni crosetate pret de un an de zile, spre exemplu. adica traducatorul sta ca prostul si se-ntreaba: intr-un an de zile, pe linga celelalte investitii facute in tot acest timp, n-a considerat ca sint si eu o investitie?
nu mai vreau sa amintesc de faptul ca atunci cind te angajezi la niste contracte, tu, firma privata, nu te poti astepta de la colaborator sa te inteleaga si sa te caineze si eventual sa nu-si plateasca intretinerea cinci luni de zile, dar cu intelegerea in dinti. s-avem pardon. ai incurcaturi si probleme in fluxul productiei, te restringi, nu te extinzi!
nu mai vreau sa mai amintesc nici faptul ca intirzieri si porcarii in chestiunea platilor dinspre librarii spre edituri exista de la revolutie incoace. si totusi editurile merg mai departe. si totusi unele dintre ele gasesc cu cale sa nu-si plateasca unii colaboratori timp de foarte multe luni de zile. dupa un anumit timp, orice editura are un anumit flux al banilor, indiferent daca intra aia care ar fi trebuit sa intre acum cinci luni sau ailalti care sint la zi. in conditiile astea, daca editura insista totusi sa lase plata traducatorilor pe ultimele locuri, vina este numai a ei.
si a traducatorului care suporta.
Ba am inteles foarte bine, nu stiu de ce ti se pare ca nu am inteles. Uite, dau citat:
„Asta nu exonereaza de nimic, desigur, pentru ca un traducator care traieste din asta nu poate sa intarzie la randul lui plata chiriei sau mersul la magazin.”
Cred ca stiu la ce editura te referi, care lasa impresia unei puteri financiare enorme (niste reclame cum nici o editura nu si-a permis vreodata) dar nu-si plateste colaboratorii cu aniul. Tocmai de astfel de naravuri ar trebui sa te apere himerica Asociatie de care tot vorbim, nu?
Chestiunea e complexa si nuantata si oricum nu cred ca o putem epuiza in comentarii pe blog.
sh’apai! daca n-o putem epuiza se cheama ca nu mai merita sa vorbim? 🙂
cind am spus ca nu intelegi nu la aia m-am referit, ci la faptul ca astia suparati care mai dam din gura pe-aici nu ne-am enervat dupa doua-trei luni de intirziere, ci dupa mult mai multe si dupa multe minciuni si tracasari si tot soiul de mizerii, care, impreuna sau pe caprarii, n-au mai nimic de-a face cu intirzierile la plata din partea librarilor. 🙂
Pai se pare ca tu n-ai inteles. Eu n-am zis ca DOAR sau EXACT din acea cauza se platesc cu intarzieri foarte mari unele traduceri, la unele edituri, nicidecum. Ala era nimic mai mult decat un „experiment mental” folosit in economia „demonstratiei” mele. Situatia era analo(a)ga, dar nu am zis ca e relatie de cauzalitate.
pai, un experiment mental care porneste de la premise gresite sau nerelevante e mort inainte de-a mai reusi sa demonstreze ceva – necum vreo analogie.
(tin sa-ti amintesc fraza ta de la care ai pornit analogia:
„Ar mai traduce pentru tine stiind ca la prima scapare dai fuga pe blog sa il ridiculizezi?”
iar eu ti-am explicat ca nu e cazul de ‘prima scapare’ in nici o vaitatura a traducatorilor care s-au exprimat pina acum – de la care s-a trecut la redactori de la care s-a trecut la librariile rau-platnice.)
@Vlad Puescu: probabil nu m-am exprimat suficient de clar – nici in cazul editurilor nici in cazul traducatorilor nu era vorba de a sanctiona greseli accidentale (o intarziere de 2 zile la plata odata la 3 ani, o „perla” odata la 3 ani), ci obiceiuri proaste, perpetuate in ideea „lasa ca merge si asa”. si in nici un caz nu era vorba de oameni care dau o prima proba in domeniu, hai sa fim seriosi.
la discutia din Carturesti lumea era frustrata pentru ca abordarile nesimtite durau de luni bune. iar eu ma refeream la traducatorii care livreaza fluxuri constante de „perle”. si cred ca iti explicam mai sus ca m-am distantat ulterior de abordarea generalista cu un post despre o anumita editura. enfin.
eu nu lucrez in bransa dar sunt curioasa daca traducatorul are vreun feedback legat de lucrarea lui sau redactorii „rad de se umfla” in treaba lor si atat?
si daca editurile au de suferit de pe urma librariilor, de ce nu-si fac o asociatie pe modelul propus de tine, care sa intenteze 7 procese deodata?
besides, chiar nu mi-am propus sa rezolv problema pe blog.
eu am impresia că suntem toţi pe aceeaşi felie, nu? e nevoie de o asociaţie a traducătorilor literari (de aici am şi pornit), e nevoia de puţină ordine în branşa asta (god only knows câţi traduc – prost – de pe băncile facultăţii doar pt nişte bani de buzunar – o fac aşa cum, pt aceiaşi bani, ar vinde la buticul din colţ), e nevoie să se spună încă de pe acum, pe bloguri ori otherwise, ce şi cât ne doare, traducători & redactori & editori – e nevoie de comunicare în Forum. şi nu pot decât să mă bucur că discuţiile astea au început să curgă. în sfârşit am impresia că suntem câţiva care gândim la fel, pe care chiar ne preocupă problema, păţiţi ori nepăţiţi. cred că orice lucru, pentru a fi rezolvat, trebuie mai întâi conştientizat şi discutat de cei implicaţi.
––––
uite altă cauză a perpetuării lipsei de repere în materie de calitatea traducerilor: inexistenţa în revistele de profil a cronicilor de traducere. ţin minte că-ntr-o vreme exista o astfel de rubrică în romlit şi că o citeam cu mare atenţie. acum… Dumnezo cu mila… – dar asta e altă chestie, la altă problemă, care poate explica totuşi motivul lâncezelii din branşa noastră.
––––
@vlad: – poate că blogurile n-or să rezolve problema asociaţiei, da-n mod sigur pot oferi un forum dinamic în care să se schimbe idei, păreri, soluţii. epoca simpozioanelor şi a întrunirilor face-to-face a cam apus, din păcate. ne mai rămâne mediul ăsta rece, pixelat, distant. asta avem, cu asta defilăm.
– colecţia aia de perle de traducere, cred eu, n-ar avea ce căuta în mâinile celor din afara domeniului. e bună ca material didactic, dar nimic mai mult. altfel am risca sentimentul pe care cred că-l trăim cu toţii când vedem pe la televizor, în preajma bacurilor, hohote de râs pe seama unor sărmani elevi pe care nu-i duce capul şi basta. ei îşi primesc pedeapsa prin notare, ce rost mai are oprobriul public?
– „datul în gât” al editurilor pe blog… e cum a spus vidal, după părerea mea. n-am întâlnit şi sper să nici nu întâlnesc astfel de cazuri aşa, hopa-ţopa. când însă eşti adus la disperare, când toate căile de comunicare rezonabilă ţi s-au închis, întreb şi eu: ce mai poţi face to let out the steam? le vorbeşti prietenilor, le mai spui câtorva cunoscuţi şi-ntr-un final dai de veste lumii-ntregi. asta e sigura ta armă. în cazul meu cu tritonic nici măcar asta n-a avut efect, să scriu pe blog, ci a fost nevoie să apară negru pe alb în ZdD. în fine… neplăcută situaţie. şi-n clipele alea nu-ţi pot spune ce uşurat m-aş fi simţit dacă ştiam că există o asociaţie căreia să mă adresez.
@v: din păcate, aşa cum editurile continuă să existe cu toate că librăriile le întârzie plăţile, şi traducătorii continuă să muncească deşi sunt plătiţi – în cele mai multe cazuri – cu întârziere. niciuna din situaţiile astea nu e normală. fiecare, editură şi traducător, ar avea nevoie de-o asociaţie. bine, se pare că fiecare ARE deja o asociaţie, da’ nimeni n-o foloseşte. păcat.
@boladenieve78: îmi mulţumesc că ai fost la cărtureşti, că ne-ai spus ce s-a spus, că ai pornit discuţia asta. repet: pt discuţii sunt bune blogurile, nu pentru altceva. doar din motivul ăsta mai pierd şi eu vremea cu ele…
@Mircea: pai si eu am pierdut timp considerabil numai pentru comentariile de pe aceasta pagina, deci asta e o afirmatie implicita ca si mie mi se pare ca discutia merita purtata, desi este *extrem* de delicata (in continuare mi-e teama din cauza ca m-am bagat in ea, sa nu mi se sparga vreo oala in cap cine stie din ce motiv – nu ma intreba cum, viata e mult prea imprevizibila ca sa-ti poti imagina ce-ti rezerva 🙂 ).
Si asa e, cred ca – in ciuda diferendelor – impartim cam aceleasi opinii.
Cu blogurile: ma deranjeaza foarte mult anonimatul, care da nastere la abuzuri si excese. De asta nu mi se pare potrivit. Eu nu ma refeream la cazurile despre care vorbeai tu. Si da, exista si cazuri „hopa-topa”
Tot cu blogurile, dar asta nu e neaparat vina lor: mi se pare ca noi [romanii] stam mult prea bine la discutat si disecat problemele decat la implicari active care ar putea intr-o zi sa le rezolve.
Legat de asociatia editorilor: touche. E poate si mai dureros ca editurile nu se asociaza intr-o forma de organizare, ar putea realiza atat de multe lucruri (workshop-uri de redactare/corectura, burse in tabere de vara de traducere etc.). In cazul editurilor mai e scuza ca e un mediu puternic concurential (iti fur dtp-istul si-l platesc mai bine dupa ce ani de zile tu l-ai format etc.), dar e mult mai usor decat in cazul traducatorilor, care sunt risipiti prin tara si persoane fizice fara putere financiara.
AER e o organizaţie mult mai vizibilă decât presupusa ramură a traducătorilor de pe lângă RSR şi tocmai de aia mă mir că nu reuşesc să se strângă şi să impună nişte norme de convieţuire reciproc avantajoase, poate chiar un embargo unei anumite librării etc.
cu oalele sparte, sper din suflet să nu fie cazul. chiar nu văd vreun motiv. dimpotrivă, aş fi mândru să am în echipă pe cineva interesat de şi implicat în bunul mers al lucrurilor.
pai, asa cum ai spus si tu, mircea, mediul lor e mult prea concurential (iacata cazul cu Liiceanu – Comanescu) si n-au nici un interes sa bage bani in formari si educari (ba chiar din contra, ca dupa aia omul format le cere bani mai multi). in schimb, uniunea lor functioneaza brici cind e sa-si aranjeze spatiile intr-un anume fel in functie de gasca si catei la tirgurile de carte.
parerea mea este ca editurilor noastre le convine (dintr-o suma de motive si mai rele, si mai tolerabile in situatia din Romania) sa-si pastreze in buzunar o suma-ntreaga de monede mici – amatori pe care sa-i poata plati putin, schimba usor si folosi ca levier pentru manevrarea (financiara a) celor care se straduiesc sa dea calitate. iar aici, sa ma scuzati, vorbesc porceste la modul general, nenominalizat.
(iar cu embargoul asupra unei anumite librarii, in conditiile monopolului de la noi, in care anumita librarie face 80 la suta din vinzare, nu stiu daca merge figura. poate sa faca demersuri sa mai aduca neshte lanturi de librarii de-afara :D)
v are perfecta dreptate cu lanturile de librarii;
Legat de „importul” din afara: un lant foarte mare de librarii din Ungaria a venit anul trecut la noi cu planuri mari sa deschida pentru inceput 10. Au deshis una, a venit criza, au inchis-o si pe aia si au plecat inapoi. Dragut, nu? Asta daca mai e cineva care crede ca de fapt criza nu afecteaza editurile; din moment ce incep sa se inchida librarii, le afecteaza clar.
să fiu editură, eu aş face cum face armata 🙂 : investesc în formarea profesională a unui redactor, traducător etc. şi-l pun apoi să semneze un contract exclusiv de colaborare pe o perioadă de 2-3-4-5 ani.
tot la dominaţia librăriilor on-line o să s-ajungă, vedeţi voi 😀
nenea lantul unguresc oricum a cam frecat menta de cind a venit, ca, daca era sa ma iau dupa planul de extindere, pina la criza trebuia sa aiba deja citeva tanti librarii, si n-a avut. s-o fi speriat de lady d care i-a zis ca-i taie motul cu lama ruginita 😀
dominatia librariilor online ar fi superdraguta, daca n-ar insemna implicit dominatia postei romane, care e cu mucii de pe piept pina-n calciie, dupa cum stim, si dominatia firmelor de curierat, la care mucii incep de pe nas.
„altfel am risca sentimentul pe care cred că-l trăim cu toţii când vedem pe la televizor, în preajma bacurilor, hohote de râs pe seama unor sărmani elevi pe care nu-i duce capul şi basta. ei îşi primesc pedeapsa prin notare, ce rost mai are oprobriul public?”
dar traducatorii astia nu-si primesc pedeapsa in nici un fel… ei isi iau banul si redactorul munceste sa retraduca aberatiile cuiva care ori nu stie limba din care traduce, ori i se rupe.
sincer, jen, asta-i numa’ vina editurii sau redactorului cu pricina. într-un rând mi-a fost dat şi mie să primesc spre redactare o carte – nu traducere, ci scriere beletristică autohtonă – şi când am văzut, după zece pagini, că mai mare e aportul meu decât al autorului, am trimis-o înapoi de unde mi-a venit. că volumul cu pricina a apărut până la urmă demonstrează doar că unii redactori acceptă orice. nu e chiar aşa…
pai, traducatoru’ prost n-ar trebui sa fie ars la bani? ca nu vad cu ce-l freaca pe el grija ca apare o carte in care sint date niste exemple care, daca-l intrebi pe el, n-au nici o legatura cu el 😀
dar, cum ziceam, editurilor in corpore li se cam rupe. cita vreme stiu si ele foarte bine ca platesc nesimtit de putin, nu ridica ciocul si nu penalizeaza tantalaii, pun redactorii la munca – si nu vreau sa intru si in discutia despre calitatea redactorilor de la noi, fie ei din edituri sau presa, desi se tot muta de colo-colo cu aceeasi eficienta multi dintre ei – si gata, asta e. si pentru ca editurile nu platesc mai mult si deci n-au tupeu sa arda la bani traducatorul timpit, traducatorul timpit prolifereaza. imi dati voie deci sa spun ca tot vina editurilor e si traducerea proasta?
pfff… scriam in acelasi timp, mircea 🙂
suntem porniţi rău 🙂
Ceva interesant si aici:
http://traducatori.blogspot.com/2009/02/cum-sa-nu-semnezi-contractul-cu-o.html
eu m-am pornit pentru ca discutia asta mi-a adus aminte de o asa-zisa traducere cu care am avut de-a face… v-ul stie, ca i-am trimis mai demult txt-ul cu perle culese de prin ea.
cat despre contractul ala… nu suna asa rau (in afara de partile evident cu plata la sfantu’ asteapta). proba de traducere e una si traducerea propriu-zisa e alta. daca traducatorul se chinuie sa faca 3 pagini corect, iar la urmatoare 197 isi baga picioarele trebuie sa fie platit in continuare bazat pe alea 3? cat despre ‘nea’ si ‘omat’ si ce suna mai bine… da, omului aluia ii zice redactor si e treaba editurii cum il alege. daca inlocuieste comanditar cu comandant sau nu 😛
comentatorul in cauza probabil se asteapta ca traducerea sa fie trimisa direct la tipar?
@loredana: mersi de link. faină lectură, cruntă poveste. sună cunoscut 😦
@jen: la treaba cu zăpada/neaua/omătul nu pot fi de acord cu tine. dreptul intelectual asupra traducerii îi revine integral traducătorului, nu redactorului, iar dacă redactorul are impresia că într-un anumit context sună mai bine nea, când nene traducătorul a crezut că zăpadă, cinstit e să se consulte cu nene traducătorul în cauză. asta numa în situaţia în care autorul cărţii nu vorbea de „snow”, ci de „cow” sau mai ştiu eu ce altceva… redarea nuanţelor de limbaj cade-n sarcina traducătorului. tu vorbeşti de stilizare, iar aia-i altă mâncare de peşte.
da, povestea e super-draguta, mi-a placut mai ales cum e scrisa, dar am ramas si eu cu intrebarea lui jen, chiar independent de cazul in sine: traducatorul si autorul insemnarii se asteapta ca si traducerile beletristice, aidoma celor legalizate, sa fie folosite asa cum le preda traducatorul? nu prea inteleg.
aaa, uite, mircea a zis alta chestie care nu prea se intimpla la noi: cooperarea dintre traducator si redactor…
(nu pot sa nu amintesc iar ce spuneam mai devreme despre redactorii specializati. pe afara exista. ca si traducatori specializati – pe anumiti scriitori, de regula, dar si pe curente sau genuri. asa se obtine calitatea. iar cita vreme traducatorul nespecializat intra pe mina unui redactor specializat, e clar ca instanta a doua primeaza cind e vorba de a alege omatul de nea. reciproca e egal valabila.
ceea ce insa NU este cazul in tara noastra. sau eu cel putin n-am cunostinta de astfel de cazuri la noi, cind vine vorba de traduceri pentru edituri.)
Jen, evident ca nu, daca e sa o luam asa, la alea 3 pagini de proba ar putea apela la optiunea „Suna un prieten” ca sa impresioneze. Pe de alta parte, mie mi se pare ca acel contract lasa loc la abuzuri.
Desi nu am avut de redactat niciodata o carte, iti inteleg punctul de vedere pentru ca am avut si eu de redactat traduceri la care imi venea sa ma urc pe pereti.
uite, jen se poate numi redactor semi-specializat pe un anumit gen – science-fiction si conexe. poti sa fii oricit de bun traducator, daca nu esti familiarizat cu terminologia genului, este nevoit sa te supui modificarilor ei cel putin in chestiunea asta.
mircea, ar fi frumos sa te poti consulta cu traducatorul, dar nu prea se intampla. si am avut si situatia traducator 50+ ani, eu 20 si ceva. m-as fi simtit prost sa ii spun ca a scris tampenii… chiar daca a facut-o.
oarecum offtopic, dar mi-am adus aminte acum: ce faci cu regionalismele? (daca in carte era o expresie foarte comuna in engleza, dar in romana a fost tradusa printr-o expresie pe care amaratul de redactor n-a auzit in viata lui, dar probabil pentru traducator e foarte familiara.)
(ma bag ca musca-n lapte, desi nu pe mine m-a intrebat, iertare, Mircea si Jen.
mi se pare evident ca daca textul original nu cere regionalism trebuie sa fie corectata traducerea eliminindu-se regionalismul. sint multi traducatori, chiar dintre cei buni, care au diverse fandacsii. am cunoscut unul care nu iesea din ‘pamblici’ nici sa-l fi picat cu ceara, era ca pustiul ala cu „Penes si curcanul” din amintirile lui Bajenaru…)
ba nu te bagi deloc ca musca-n lapte, v, mai ales aici, în casa muştei absolute 🙂
tâmpenii poţi să scrii şi la 100 de ani, ba chiar mai abitir. 🙂 da’ eu zic acum de limitele redactorului. când e tâmpenie, e tâmpenie, clar, dar când e vorba de o nuanţă? uite, jen, cum spui tu cu regionalismele. dacă textul cere în situaţia dată un regionalism, chiar dacă autorul foloseşte un cuvânt să-i spunem comun (deşi e de discutat şi aici: americanii din america nu prea au regionalisme, au în schimb un mod regional de vorbire, pe bază fonetică), e de preferat să păstrezi spiritul textului şi să foloseşti/păstrezi regionalismul. ştii bine că accentele într-o frază se pun diferit de la o limbă la alta…
vidal, „pamblică” e regionalism? mie mi se pare mai degrabă că ţine de argou.
nu, am zis pamblica in contextul diverselor fandacsii ale unor traducatori 🙂
(m-am bagat pentru ca nu mie imi era adresata intrebarea si n-a fost politicos c-am sarit din ultima banca sa raspund in locul tau :))
eu cam stiu unde bate jen si cam cred ca vorbeste de situatii d-astea simple, gen „turn the light off” tradus prin „ucide becul”.
dar mircea are dreptate, evident, si uneori ceea ce la prima vedere e o expresie „comuna” poate apartine, la o cercetare mai atenta, unui mod regional de vorbire – care e mai dificil si cere privirea textului in integralitatea sa ca sa-ti dai seama.
(desi exemplul pe care l-am dat nu contine un regionalism propriu-zis, ci, iata, o mostra de vorbire regionala de un anume gen. 🙂
nu, chiar vorbeam de expresii de care eu n-am auzit, dar nu ma pune sa-ti zic ce, pentru ca, fiind noi, le-am si uitat in secunda urmatoare.
adica traducem pentru bucuresteni? ca poate pentru mircea expresiile mele ‘necunoscute’ sunt perfect normale. si pana unde e redactorul reprezentantul tuturor cititorilor? poate pur si simplu expresia aia nu se foloseste in cercul meu de prieteni/familie si tot restul lumii o stie.
(chiar se vorbeste pe undeva, la modul serios, cu ucis becul?!)
chiar aşa, uite o chestie la care merită să medităm: când e vorba de folosirea unui regionalism, ce regiune carpado-danubiano-pontică alegem pentru transpunere? traducem tradiţional „porch” (front sau back) cu „prispă”, „tindă” sau „târnaţ”? sau cerdac? 🙂 – ca să vezi unde am ajuns cu discuţia.
Asta cu becul imi aduce aminte de serialul acela, „Sledge Hammer” si „kill the lights”. Sper ca nu ma cearta gazda ca deviez de la subiect. 🙂
păi, jen, eu zic că n-ai cum să faci o carte să vorbească pe limba tuturor. şi nici nu trebuie să faci asta, dacă nu vrei să te mânjeşti pe mâini de sângele operei respective, sărmana.
@loredana: feri, Doamne! nu vezi că am deviat deja cu toţii de la subiect? 🙂 apropo, care era ăsta? 😀
da-mi place, place mult discuţia. hai să nu-i dăm în cap becului. încă.
Mircea, „Sledge Hammer” era un serial de comedie cu un politist si pe generic il arata pe asta scotand pistolul si tragand in lustra cand i se zicea „kill the lights”. A fost acum multi ani pe ProTV, nu-l mai tin minte foarte bine.
uite, cum traduci „kill the lights” (care e şi-o piesă metallica, by the way :D) într-o carte în care personajul chiar scoate pistolul şi ţinteşte becul? dacă vrei să păstrezi şi poanta, desigur…
:)) vechea dilema: durda sau sineata? asta apropo de veranda aia
clar, flintă 8) orice redactor responsabil îţi va spune asta
doar daca nu intervin diferenţele alea mici şi drăguţe care-ţi fac viaţa frumoasă, ştii, gen nava are pupă şi proră sau provă, direcţia e dinspre pupa sau prora, niciodată dinspre provă/a şi aşa mai departe.
sau era dinspre prova şi niciodată la prora? 😀
(pfui, şi-am făcut cîndva un mic dicţionar marinăresc, e drept că aveam cinşpe ani şi gabia era avanpostul libertăţii, dar… :))
Mircea, e greu cu „kill the lights” ala. Am pus rotitele la invartit, dar inca n-a iesit nimic. 🙂
„ia-i lumina! becu mă-sii!” 😀 😀
arde-l!
ah, pardon, asta era replica sigurantei… 😀
Bravo, bravo! Daca era pe aici un emoticon care aplauda il bagam pe ala. 😉
…si uite d-aia n-o sa traduc eu niciodata :))
treaba cu regionalismele mi-a adus aminte de-o întrebare a teroristei atunci când a scris despre o carte tradusă de mine. nu înţelegea ce este acela un „semn de mamă”. din câte se pare, ăsta ar fi un regionalism… la o situaţie de asta te refereai, jen, nu?
şi într-o altă parte, apropo de alegerea unor anumiţi termeni în anumite (con)texte, tot luciat mă întreba care era cuvântul englezesc pe care l-am tradus cu „grai”…
probabil ca da, avand in vedere ca n-am nici cea mai vaga idee ce e un semn de mama.
patois? 😀
😀 e-o aluniţă, o pigmentare excesivă sau depigmentare a pielii cu care te naşti. semn din naştere. face parte din patoisu’ clujului, albei, crişanei şi maramureşului, presupun 🙂
(io ziceam de graiu’ ala…)
:)))))))))
am verificat chiar acum şi DA, DA, de trei ori DADADA. chiar patois era 🙂
:))
supertare coincidenta. ca fix ailalta noapte am dat de el intr-un text si fix grai l-am tradus.
bine, în cazul ăsta demonstraţia mea nu se mai susţine. credeam că era un „language” în original şi că mi-a cerut contextul să-l traduc cu „grai”. da’ nu-i bai, înţelegeţi voi sigur ce-am vrut să zic 🙂
absolut! 🙂
ce faina discutie!
🙂
Pingback: Problemele traducătorilor în Observator cultural « Colierul de perle al bunicii
He, he. discutia asta mi-a scapat la vremea respectiva, abia acum am nimerit si eu pe-aici, am citit la repezeala toate comentariile…
Si vreau sa spun doar 2 lucruri:
– si eu sunt multumita de colaborarea cu Nemira;
– desi am sarit de 50 de ani, nu ma deranjeaza daca un redactor care are jumatate din varsta mea imi atrage atentia asupra unor greseli; consider ca imi face un serviciu. A fi mai batran nu e sinonim cu a fi mai priceput 🙂