Mie-mi place Crăciunul mai ales pentru tihna care se simte în jur. O atmosferă de calm şi pace aşa cum puţine sărbători aduc. Tocmai de aceea, Crăciunul mi se pare cel mai prielnic moment din an pentru lectură.

Prin urmare… Acum am terminat Băieţi teribili, de Michael Chabon, ediţia românească de la Humanitas Fiction, în traducerea (foarte bună!) lui Ines Hristea. Cartea în sine e o încântare. N-o să vorbesc acum despre ea. Vreau doar să-mi arăt totala consternare faţă de blurbul de pe coperta IV. „Grady Tripp, profesor de engleză şi scriitor pierdut în ceaţa joint-urilor, şi-a rătăcit, nici el nu ştie cum, manuscrisul romanului pe care nu mai reuşeşte de ani buni să-l termine”, se zice acolo, iar pe la mijlocul frazei următoare: „… Tripp porneşte într-o odisee donquijotescă pe străzile din Pittsburgh ca să-şi recupereze romanul pierdut…” Mama ei de treabă, se vede că cine-a scris chestia asta habar n-are ce se-ntâmplă de fapt în carte. Căci eroul nostru nu-şi pierde manuscrisul nici măcar o clipită. Ei-ei!

Acum mă pregătesc să văd filmul. Ţin minte că l-am mai văzut cândva, demult, dar amintirea e vagă.

Apoi aştept să-mi satisfac o curiozitate stârnită în urma unei discuţii de pe blogul Nemira. Aşadar, voi citi Porcul spinos al lui Julian Barnes. După care, dacă n-o să mă revendice familia, supărată că mă sustrag vizionărilor de comedii de sezon, mai am pregătite şi Scrisorile către fiul meu, adică al lui Liiceanu.

Uite de asta-mi place mie Crăciunul.

Şi iată mai jos două semne de carte pe care încă le folosesc cu succes.