Potter vs. Deschain

Harry Potter, Harry Potter, toată lumea scandează extatic Harry Potter, Harry Potter. Prunci de ţâţă, copchilaşi ce-abia ştiu să buchisească, puberi şi adolescenţi, tineri studenţi ori tineri şomeri, părinţi, bunici şi străbunici, toţi se îngrămădesc la uşile librăriilor să asiste la o lansare de carte cum nu s-a mai văzut, cred, niciodată. Toţi poartă coifuri de vrăjitori, ochelari rotunzi á la Lennon, baghete magice şi cicatrice sub formă de fulger pe frunte. Toţi sunt ca în transă, plutesc pe nori de euforie, privesc cu ochi umezi de căprioară standurile ticsite cu ultimul fascicul din seria asta magică. Un secret păzit cu rigoare de cerber, legi împoriva divulgării deznodământului, lansare la miez de noapte, sub clar de lună…

Dom’le, asta înseamnă marketing! Jos coifu! Mă uit la toate astea şi nu-mi vine să cred. Nicio lansare de film n-a avut parte de atâta tamtam, niciun joc de computer n-a stârnit atâta vâlvă. Iar ăsta-i un lucru bun. Habar n-am cum îs cărţile, n-am citit nici măcar o pagină din niciunul dintre astea 7 volume. Am încercat să văd primu’ film, da’ m-am lăsat păgubaş după ce-au început ăia să se bată-n vâj-haţuri. Nu m-a atras, cu toată bunăvoinţa mea. Şi chiar mi-aş fi dorit să mă prindă. Îmi place când se iscă atâta fuss pe seama unei cărţi. Fie ea şi scrisă de Coelho, Coruţ sau mai ştiu eu ce scribălău. Oricum ar fi cartea, înseamnă că cineva o să citească totuşi ceva. Iar cărţile lu’ tanti Rowling am impresia că sunt peste media asta de consum imediat, instant. Nu ştiu de unde impresia asta, că v-am zis că n-am citit nici măcar un rând. 😦 Da’ ce mult mi-ar fi plăcut să stau şi eu lipit de ecranu’ televizorului, avid să prind şi numa’ un fir din păru’ autoarei în bătaia spectrală a lunii harrypotteriene! 😀

Io, în schimb, am stat să-l tălmăcesc pe King, care King, apropo, are şi el o serie d-asta fantasy. The Dark Tower, i-e numele. Şi, chiar dacă nu se adresează neapărat copiilor, e-o serie, cred (dubitaţia de rigoare!), mult mai bine plămădită ca a lu’ J.K. E-adică mult mai mult în ea decât o acţiune liniară, nivelurile de lectură-s mult mai ofertante. Scriitura în sine e mult mai expertă. Fără să greşesc prea mult zic că Turnul lui King e exemplul (poate unicul) postmodernist al fantasyului. E unificator, atoatecuprinzător, face uz de intertextualitate (vezi poemul lui Robert Browning, „Waste Land”-ul lui T. S. Eliot, celebra serie a lui Tolkien, filmele lui Sergio Leone etc.), metatext, autorefernţialitate (în ultimul volum, King însuşi e crucial pentru serie, apare ca personaj aşa cum era când a început, în studenţie, să scrie The Gunslinger, primul volum din DT), are, pe deasupra, şi pasaje de pură calofilie, delicioase. Are şi umor. Umor ironic. Cu grămada. Are o grămadă de chestii super faine, ce mai? Numa’ că n-a stârnit atâta rumoare ca micul vrăjitor al englezoaicei. Poate tocma’ din cauza chestiilor spuse mai sus. Da’ o veni ea o vreme…

Cam asta-i treaba. Naiba ştie ce-am vrut cu însemnarea de faţă. Poate numa’ să zic că Roland e mai cool decât Harry. Că-l bagă sub radical. Mă mulţumesc cu-atât. Long days and pleasant nights to ya all! 🙂

Anunțuri

  1. cred ca unul din motive e ca DT e mai pentru adulti. adica are mult mai multa violenta, teme mai serioase, nu e doar magie, vajhat si stiu eu ce. (recunosc ca nici eu n-am citit un rand de HP, am vazut doar primul film si m-am cam plictisit.) pana n-o sa citesc macar un volum de HP nu pot sa-mi dau cu parerea in cunostinta de cauza, dar asa, din auzite, pare mai simplu ca DT, deci place unui segment mai mare, i suppose. si in DT chiar mor personaje principale 😀

    evident, roland pwnz all.

    long days and pleasant nights, sai.

    p.s. ai apucat sa citesti/vezi pe net ceva din comics? eu am fost surprinsa ca totusi au ceva chestii noi (background, despre bends of the rainbow si geneza DT-ului), pretty cool stuff.

  2. asta cred şi eu ca e explicaţia. plus, probabil, distanţa mare în timp la care au apărut volumele. chestia asta îi poate pierde pe drum pe cititorii care ies din categoria fanilor înfocaţi.

    nu, n-am apucat să văd decât câteva cadre din comicsuri. chiar sunt lucruri noi? şi-au venit oare din partea lui king?

  3. pai… din ce am inteleg eu, king nu scrie personal nimic, dar supravegheaza si da ok-ul la tot.

    in fiecare comic, pe langa povestea propriu-zisa, sunt cateva pagini de ‘istorie’ (scrise de robin furth) si cateva chestii behind the scenes (iinterviuri, schite etc). probabil ca robin furth nu scoate povestile alea chiar din capul ei, trebuie sa fi avut si king vreo contributie la un moment dat. si, oricum, imi inchipui ca nu-si da acordul pt publicare daca e vreo tampenie in text.

    ultimul numar din prima serie apare in august… sunt curioasa de urmatoarele, alea in care chiar apare material nou in poveste.

  4. eu oricum am rămas surprins când a hotărât să-i lase pe cei de la marvel să deseneze seria, ştiind cât de tare se împotriveşte oricărei idei de transpunere în vizual a poveştii. însă cred că şi-a zis: dacă eastwood e prea bătrân să-l mai joace pe roland, măcar ăştia de mi-au bucurat copilăria să-i dea viaţă 😀 sentimental şi kind at heart as always

  5. si le-a iesit bine… ma rog, au si avantajul ca personajele sunt tinere inca, deci nu a trebuit sa deseneze eastwood-look-alike.

    eastwood n-are vreun copil, ceva? 😛


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s