Premiile RCWC 2011

Am primit cu bucurie comunicatul următor:

Romanian Crime Writers Club şi premiile sale pe anul 2011

Romanian Crime Writers Club – prima asociaţie a scriitorilor de romane poliţiste din România – îşi va decerna premiile pe anul 2011 la Târgul de Carte Gaudeamus. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, orele 18:00, la standul trustului Publicaţiile Flacăra, editurii Tritonic şi Crime Scene Publishing (standul 17), nivelul 0.00 al Romexpo, Pavilionul Central.

Câştigătoarea ediţiei 2011 a concursului organizat de RCWC a fost desemnată Andra Pavel, al cărei roman, În braţe străine, va fi lansat în aceeaşi seară.

Cu aceeaşi ocazie vor fi înmânate diplome:

  • Editurii Trei – pentru cel mai bun program editorial mystery&thriller în 2011;
  • Doamnei Ileana Cantuniari, pentru traducerea romanului Omul cu cercurile albastre de Fred Vargas, apărut la editura Trei în 2011;
  • Scriitorului John leCarre, pentru romanul Cel mai vânat om din lume, apărut la editura RAO, cel mai bun roman străin mistery&thriller tradus în limba română în 2011;
  • Domnului Mircea Pricăjan, redactor şef al revistei online suspans.ro, pentru promovarea constantă a genului mistery&thriller în România în 2011.

ProspectArt – din nou! Şi o antologie. Şi premii.

Oamenii ăştia nu se dezmint. Fac câte un cenaclu pe lună cu regularitate de metronom. Parcă în ciuda blogului meu. 🙂 Ca să-mi atragă atenţia că de la celălalt cenaclu, de-acu’ o lună, n-am mai postat nimic aici.

Aşadar, iată textul invitaţiei:

O nouă întâlnire a cenaclului de literatură ştiinţifico-fantastică ProspectArt va avea loc joi, 19.11.2009 luni, 23 noiembrie 2009, de la ora 18:00, la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din bulevardul Lascar Catargiu 21 (fost Ana Ipatescu),Bucuresti.
Tema intrunirii este genul fantasy.

Se va discuta si se vor dezbate urmatoarele subiecte : genul fantasy – o incercare de definire, fantasy – origine si autori relevanti , fantasy – un gen sau un domeniu al imaginarului , fantasy de import si fantasy romanesc.

Şi-au anunţat intenţia de a citi: Liviu Radu,Brindusa Luciana Grosu,Roxana Brinceanu si Cristian Tamas.

Le dorim succes în încercarea de a “cuceri” publicul.

Sunt aşteptaţi şi bineveniţi toţi iubitorii de science fiction si fantasy, scriitori şi fani deopotrivă.

Şi-ar mai fi de menţionat că Societatea Română de Science-Fiction şi Fantasy va lansa la Gaudeamus primul volum editat sub egida sa. ALTE ŢĂRMURI cuprinde texte inedite ale unora dintre cele mai profesioniste condeie (well, tastaturi 🙂 ) din SF-ul autohton. Mai multe detalii aici.

Şi ca meniul să fie complet, tot la Gaudeamus şi tot SRSFF va acorda Premiile Societăţii pe anul 2009. Gaudeamus Igitur indeed! 😀