Steampunk Made in Romania

Iată că s-a ivit din aburii misterului şi coperta viitoarei antologii de subgen. Steampunk, căci despre ea este vorba, a fost/este/va fi coordonată de Adrian Crăciun şi va fi publicată în câteva luni de editura sătmăreană Millennium Books.

Aflaţi de AICI mai multe detalii despre ilustraţia copertei, iar AICI puteţi sta la poveşti chiar cu editorul volumului, chiar la el acasă, pe CititorSF. ♦

America’s Got Talent

Seară de seară, de câteva săptămâni bune, ne instalăm comod în faţa televizorului, apăsăm play şi ne transportăm în America.

Am reuşit să ne procurăm cele 5 sezoane ale mega-show-ului America’s Got Talent. Al şaselea e în facere… În momentul acesta, noi am ajuns la sezonul al 3-lea.

Aşa stau lucrurile, în câteva cuvinte seci. În spatele vorbelor este însă un spectacol extraordinar, aproape imposibil de descris. Dacă la început această emisiune aducea niţel cu MegaStar (acelaşi loc de desfăşurare, secvenţe haioase de la preselecţii, concurenţi care devin uşor plicticoşi prin repetiţie…), din al doilea sezon altfel au stat lucrurile. Prezentatorul a fost schimbat (locul lui Regis Philbin a fost luat de Jerry Springer, care, cu ocazia asta, a reuşit chiar să-mi fie simpatic) şi-n scaunul lui Brandy din juriu a fost adusă Sharon Osbourne. Acestor două schimbări de „jucători” li s-a alăturat o binevenită schimbare a formatului. Primele 4 emisiuni (a câte 2 ore fiecare) urmăresc preselecţiile care se desfăşoară în mai multe oraşe mari ale Americii, după care vine timpul semifinalelor. Asta preţ de alte 6-7 emisiuni. Finala încununează opera, oferind un spectacol total. Cum altfel, când premiul cel mare e de 1 milion de dolari şi un contract pentru o reprezentaţie pe Las Vegas Strip?

Ce mai, entertainment curat, cu efect calculat la milimetru. Nota 10.

Totuşi, emisiunea n-ar avea nici pe jumătate atâta succes dacă n-ar fi membrii juriului. Care sunt de-a dreptul fenomenali. O echipă perfectă. Sharon Osbourne e tipul omului sensibil, respectuos, care ţine să ofere câte o vorbă bună (mai) tuturor. David Hasselhoff e americanul prin definiţie, americanul trecut prin showbiz. Pentru el (mai) totul e awesome, fan-tastic. El e responsabilul cu surescitarea. Preferatul nostru este însă Piers Morgan, singura constantă a emisiunii de la începând şi până-n prezent (şi-am aflat că a semnat deja pentru încă două sezoane). El e tipul cu reality-check-ul. Sincer, tăios, ironic chiar, posesor ar unui cuceritor şarm britanic. [Ca fapt divers, după retragerea lui Larry King din televiziune, slotul lui din grilă şi formatul de emisiune vor fi preluate de necruţătorul Piers Morgan.]

… Nu ştiu ce-am vrut să vă comunic cu însemnarea aceasta. Poate faptul că noi am găsit un mod de-a scăpa de boc! şi băse, de toate aberaţiile lumii noastre româneşti. Poate faptul că, pur şi simplu, America’s Got Talent e-o emisiune cu care merită să vă pierdeţi timpul, de-oţi vrea.

În orice caz, vă spun doar că eu abia aştept să se scurgă ziua, fiecare zi, pentru a ne putea aşeza din nou în faţa televizorului, a apăsa play şi-a ne transporta iar şi iar în America.

P.S. ProTV pregăteşte cam de multişor o emisiune pe acelaşi format: Românii au talent. Aşteptăm să vedem ce se va alege de ea…

___________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. Lilja de la Lilja’s Library, site vechi şi bun specializat în all things King-related, se bucură fiindcă a găsit pe YouTube o video-recenzie a cărţii lui de debut. – Vedeţi AICI.
  2. Millennium Books continuă ofertele săptămânale. Acum, cu autori români. Găsiţi multe cărţi interesante în listă. – Mai multe detalii AICI.
  3. Lorena Lupu povesteşte o întâmplare care nu te poate lăsa indiferent. Da, ăştia-s eroii zilelor noastre. Merită citi. – Citiţi AICI.
  4. Apropo de Lorena, Dan Boeriu scrie foarte fain despre Hyde Park-ul ei. – Doar AICI.
  5. Editura Polirom anunţă că scriitorul Dorin Tudoran va face o vizită în România. – Amănunte AICI.
  6. Graţie Assassinului am aflat de-un articol cu conţinut tare interesant, în Jurnalul naţional. „Cele mai citite cărţi din anul 2010”, conform unui top al Diverta. Comentăm mâine. – Găsiţi articolul AICI.

O vizită şi ce-a rămas în urma ei

Ieri am primit vizita Ursului Horia. După un schimb de reviste (eram în redacţia Familia; Horia a împărţit tuturor redactorilor prezenţi exemplare din primele două numere ale Galileului, noi i-am oferit cele mai recente două numere din producţia noastră, cel mai proaspăt, 11-12, adus de la tipar abia de o oră), ne-am vânturat pe la librăriile din oraş, în scop de serviciu. Merită anunţat faptul că-ncepând de acum cărţile Millennium Books vor putea fi cumpărate şi din reţeaua librăriilor Humanitas. I should know, l-am ajutat pe Horia să le predea spre distribuire aproape o mie de exemplare!

Zgribuliţi, am adăstat apoi la o cafenea, unde numai cafea n-am băut :), dar am apucat să stăm la poveşti. El era tare entuziasmat de noile orizonturi pe care i le-a deschis Nookuşorul recent achiziţionat, eu am strâmbat niţel din nas :D, am susţinut mai departe cauza cărţilor tradiţionale (ştiţi, din cele pe care tocmai le lăsaserăm în număr atât de mare la librăria sus-pomenită), ne-am lămurit care sunt planurile fiecăruia pentru Crăciun şi Revelion, regretând – din nou! – că nici acum nu vom apuca să trecem, aham, pragul dintre ani în acelaşi loc… După care s-a făcut târziu. Ursul avea drum lung de iarnă de făcut înapoi spre bârlogul din colţul hărţii, eu aveam de terminat pregătirile pentru noul număr Suspans. Aşa că ne-am strâns mâinile şi-am pornit în direcţii diferite.

Eu am rămas însă cu rucsacul doldora de cărţi. Şi imediat ce-am ajuns acasă m-am apucat de frunzărit. Dom’le, da’ chiar îs mândre volumele astea! Ia, convingeţi-vă singuri: