Suspans.ro, nr. 9

Numărul 9 Februarie 2011

EDITORIAL

RECENZII

CINEMA:

ESEU:

PROZĂ:

PIPA LUI ARION

ŞTIRI

Am trecut aici şi ştirile fiindcă am văzut că sunt pe placul vostru. Vor mai fi de-a lungul lunii şi altele, multe altele. 🙂

Lectură plăcută!

Steampunk – a doua revoluţie

Aceasta este coperta definitivă, cu toate numele colaboratorilor la locul lor. A fost dezvelită astăzi, AICI.

Se prefigurează a fi o antologie de căpătâi pentru mişcare sefistică românească. Felicitările mele lui Adrian Crăciun pentru această spectaculoasă distribuţie. 🙂

– Şi mai departe, la cererea publicului, rubrica:

________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. De pe VerticalNews am aflat povestea aproape incredibilă a lui Cătălin Frâncu, cel care a ctitorit dexonline.ro. – Citiţi interviul AICI.
  2. Magemanda de la Floor to Ceiling Books a găsit o asociere foarte interesantă între anumite genuri de muzică şi/sau formaţii şi anumite genuri de literatură şi/sau autori. – Vedeţi AICI despre ce vorbesc.
  3. MoshulSF Ghidoveanu ne oferă o nouă exclusivitate pe blogul său: Panspermie de George Lazăr. – Proza o puteţi citi AICI.
  4. Fangoria, cea mai tare revistă americană dedicată horror-ului, anunţă că formaţia italiană Goblin, condusă de Claudio Simonetti, formaţie care şi-a legat definitiv numele de gialo-urile lui Dario Argento din perioada lui de glorie se va reuni pentru un festival european. – Ştirea completă AICI.
  5. Tot Fangoria a anunţat (chiar astăzi) că Peter Jackson se pregăteşte să înceapă filmările la Hobbitul. O parte din actorii aleşi să joace în el a ţinut o conferinţă de presă. – AICI e materialul-sursă.
  6. Anul acesta umblă pe internet o provocare livrescă. 2011 Stephen King Challenge, îi spune. Pe scurt, e un pariu pe care-l fac cititorii de-a parcurge anul acesta cât mai multe cărţi ale autorului din Maine posibil. Au şi un ecuson şi o listă de înscriere (131 de participanţi, până acum). – Aflaţi regulile de AICI, de pe Book Chick City.
  7. Hellnotes anunţă că editura Uninvited Books a lansat noul roman al lui Robert Dunbar, Willy, şi în format paperback. – AICI.
  8. „Câteva consideraţii asupra criticii de azi” se intitulează un articol al lui Claudiu Komartin din România literară (nr. 2/2011). – Cred că merită să vă luaţi câteva minute şi să-l citiţi. AICI.
  9. În Texas Observer, Joe R. Lansdale îşi aminteşte cum a fost copilăria sa sub ameninţarea bombei atomice. – Merită atenţia voastră, AICI.
  10. Polirom anunţă că romanul lui Bogdan Suceavă Venea din timpul diez a fost tradus în limba engleză. – Comunicatul oficial, AICI.
  11. China Mieville s-a apucat de scris benzi desenate. Sau romane grafice, dacă preferaţi. London Intrusion se va numi isprava şi Mulholland Books, blogul celor de la Little, Brown and Company, ne oferă mai multe pagini ca preview. – AICI.
  12. Rămânem tot la Mulholland Books. Şi tot la Joe R. Lansdale, de mai-nainte. – AICI, un text foarte fain despre influenţa lui Poe, mai ales, dar şi a alora asupra scrisului lui Lansdale.
  13. Blogul My Favourite Books prezintă prima parte dintr-o trilogie cu zombi pe care o scrie Jonathan Maberry. Rot & Ruin se numeşte cartea şi sună foarte, foarte interesant. – Convingeţi-vă, AICI.
  14. În Daily Mail, o superb interviu cu Jack Nicholson. „I used to feel irresistible to women. Not any more”, zice Jack. – AICI.
  15. The Paris Review anunţă că va publica în foileton, anul acesta, ultimul roman al lui Roberto Bolano, The Third Reich. – Asta da lovitură editorială. AICI.
  16. Adina Barvinschi scrie pe blogul său despre Snow Crash, de Neil Stephenson. Cartea a apărut în toamna trecută la editura Leda, în traducerea neobositei 🙂 Ana-Veronica Mircea. – Citiţi recenzia şi concluziile Adinei, AICI.
  17. IndieReader se lansează în forţă. Echipei i s-a alătura şi Scott Nicholson, iar primul lui text se intitulează How I Got Here, despre ce l-a inspirat în copilărie şi acum a ajuns scriitorul apreciat de acum. – Citiţi mărtuira lui, AICI.
  18. Fabrica de literatură publică un text bine documentat şi argumentat, semnat de Ioana Baciu, care poartă titlul Arta Steampunk. Eu zic că pică la ţanc. 😉 – Citiţi-l, AICI.

Eh, s-au adunat câteva. Şi-am mai triat din ele, fiindcă între timp se perimaseră. Sper să vă fie de folos.

Blues-ul lui Jonathan Maberry

Habar n-am cum mi s-a părut romanul ăsta. Zău aşa. Până pe la jumătate m-a ţinut binişor în priză, am tot sperat că lucrurile vor căpăta sens, că excursurile lungi îşi vor dovedi utilitatea. Dar de la jumătate încolo am întors paginile doar într-un execiţiu de voinţă, de încăpăţânare. Nu se face, mi-am zis, să nu-l duc la bun sfârşit pe acest prim Maberry, care a luat în 2006 premiul Bram Stoker pentru roman de debut, „bătând-o” pe Sarah Langan care anul următor, 2007, şi anul acesta, 2009 (premiile se dau un an mai târziu), n-a mai stat la poveşti şi a luat direct trofeul cel mare.

GHOST ROAD BLUES e prima parte dintr-o trilogie. „Pine Deep” e numele ei, după numele localităţii în care se desfăşoara acţiunea. E-un roman masiv, de vreo 500 de pagini. E genul de roman care angajează în acţiune toată suflarea comunităţii locale, de la vlădică la opincă. Îl avem pe Terry, primarul, care deţine un parc de distracţii cu tentă horror şi care face furori mai ales de Halloween. (Iar acţiunea din Ghost Road Blues se petrece cu o lună înainte de Halloween.) Îl mai aveam pe Crow, bunul lui amic din copilărie, însărcinat să gestioneze cum ştie el mai bine parcul ăsta de distracţii. Crow e iubitul şi amantul înfocat al lui Val, o tipă pe care vrea s-o ceară în căsătorie – dar potrivnicia sorţii îi dă peste nas. Mai apare pe-acolo familia lui Val: tat-su, frati-su şi nevasta lui. Mai apare un băiat pe nume Mark, care aduce izbitor de mult cu Mark-ul din Salem’s Lot – are şi el colecţie de figurine cu monştri, se dă cu bicicleta, distribuie ziare, se crede supererou etc. Tatăl lui Mark e-o brută, îi snopeşte în bătaie şi pe el, şi pe maică-sa.

Cam astea ar fi personajele de reţinut. Restul sunt figuranţi.

Acuma, nenorocirea are rădăcini vechi. În urmă cu vreo treizeci de ani, în Pine Deep s-a dat o luptă pe viaţă şi pe moarte între Bine şi Rău. Binele era întruchipat de-un tip poreclic Bone Man, un negru scheletic înamorat de chitara lui (cred că e cel de pe copertă). Răul era un fermier posedat care a făcut măcel în sat, căsăpind un frate de-al lui Crow, o soră de-a lui Terry şi mulţi alţi inocenţi. Ei bine, Bone Man îi vine de hac, îi înfige gâtu’ chitarei în inimă şi-l îngroapă într-un loc neştiut. Sătenii, însă, îl iau de responsabil pentru crime pe Bone Man-ul nostru şi-l linşează, urcându-l pe-o cruce în chip de sperietoare de ciori.

Ăsta-i back-story-ul. Logic, trecutul se întoarce with a vengeance.

O maşină în care se află trei răufăcători din marele oraş iese de pe drum şi eşuează în lanul de porumb. La volan e-un tip deja cu câteva gloanţe-n el, pe locul mortului e răutatea întruchipată – un anume Karl Ruger, căutat de poliţia din şapte state pentru o ditamai crima sângeroasă –, iar pe bancheta din spate e-un altul. Ăştia trei duc cu ei un purcoi de bani şi droguri cât pentru cinci ani. S-au bătut cu nişte unii pentru ele şi doar ei au scăpat cu viaţă.

Nu mai lungesc povestea, că n-are niciun farmec. Ideea de bază e că ăştia trei se bat între ei şi, când rămâne numai unul – logic, Ruger –, bătaia se mută pe frontul din Pine Deep. Sigur că la mijloc îşi bagă coada Răul din trecut, fermierul ăla căsăpit de Bone Man şi sculat acum din morţi, dar şi Bone Man însuşi, care tot romanul nu face decât să se plimbe aiurea prin păpuşoi, cu chitara în spinare, făcându-i pe toţi prin apropierea cărora trece să audă acorduri suave de blues.

Ce m-a scos din sărite la toată cartea asta e un grav dezechilibru. Maberry mi s-a părut că habar n-are ce urmăreşte, că se apucă să pedaleze pe-un personaj, dându-i trecut şi gânduri ample, pentru ca apoi să-l abandoneze în planul secund. Sau să-l scoată cu totul din scenă. Nici calitatea prozei nu-i cea mai strălucită. Nici de departe ce zice Scott Nicholson pe copertă: „Chilling, lyrical, melodic and dark.”

Nu ştiu dacă voi citi şi celelalte două părţi ale trilogiei. Poate cândva, în timp. Şi doar din aceeaşi încăpăţânare de-a duce lucrurile la capăt. Întrucât Ghost Road Blues n-are niciun fel de sfârşit. Ăia doi mari şi tari – Binele şi Răul – nu apucă să se înfrunte. Doar Ruger ajunge să-l ameninţe pe Crow că cică „Ubel Griswold sends his regards.” Unde Ubel Griswold = fermierul cel rău, omorât cu chitara şi îngropat, iar acum sculat din morţi cu gândul clar de a-i popi pe toţi.

Mai vedem.