Dacă alaltăieri era ceaţă deasă, iar ieri burniţa, acum e zăpadă peste tot. Alb infinit. – Şi fleaşcă pe drumuri.
Dimineaţă era însă feeric. Drept dovadă aduc următoarele instantanee:
________
Alte destinaţii interesante de zilele astea:

Au fost şi ieri câţiva fulgi, dar s-au topit în 5 minute. Când ne-am trezit însă în dimineaţa asta, totul era alb. Pentru ultima dată în iarna aceasta, dacă e să credem ce se spune pe site-urile de specialitate. A fost o iarnă lungă, mult prea lungă. Spuneam în vară că atunci când stai la casă timpul trece mai încet. Vara se întinde la nesfârşit, zilele încep mai repede şi se termină mai târziu. Din nefericire, acelaşi lucru e valabil şi pentru iarnă. Ba chiar la puterea a 10-a. De 6 luni – de jumătate de an, deci – e oficial iarnă. La 1 octombrie am început să fac focul în cazan. Şi-atunci de unde nostalgia asta văzând ultima ninsoare?