Ce-am găsit pe-un fund de cutie

O droaie de fotografii vechi, alb-negru. Toate home-made, prelucrate în subsolul blocului, într-o cameră obscură încropită de tata. Acolo, în tainiţa aceea răcoroasă şi umedă, unde singurele sunete erau chiţăiturile şobolanilor prin colţuri şi gâlgâitul ţevilor când colocatarii noştri trăgeau apa la veceu, acolo, zic, am deprins şi eu, şi sor’mea meşteşugul developării filmelor fotografice şi imprimării instantaneelor pe hârtie fotosensibilă. Am şi acum în faţa ochilor, parcă, cele două tăvi cu substanţe miraculoase: una cu lichid revelator şi cealaltă cu lichid stabilizator. Era joaca noastră preferată să alegem momentul celui mai bun echilibru dintre lumini şi umbre. Într-un fel, regret că acum există camere foto digitale, cu mii de „poziţii” în memoria lor elefantină. S-a dus o parte însemnată din vrajă. Şi odată cu ea s-a dus o parte însemnată din ceea ce însemnau viaţa şi trăirile noastre.

Iată două bucăţele de trecut. Una e din fragedă pruncie, când pesemne învăţam să călăresc o tricicletă. Cealaltă e din zbuciumata-mi pubertate/adolescenţă rockeristică. O temora

Această prezentare necesită JavaScript.