Drepturile traducătorilor de literatură

Iată o invitaţie tentată pentru toţi traducătorii care-şi achită impozitele pe locuinţă în Bucureşti. Comunicatul mi-a parvenit acum câteva minute. Citiţi şi vă cruciţi, iar după ce vă cruciţi poate şi mergeţi la întâlnire. Dacă nu de alta, măcar ca să-mi puteţi spune cum a fost.

***

Institutul Cervantes din Bucuresti
Librariile Carturesti

Va invita miercuri, 4 februarie, ora 18.00
La Librăria Cărtureşti din bulevardul Magheru

La o discuţie despre drepturile traducătorilor literari

În Spania, traducerile literare se plătesc conform unui tarif orientativ minimal stabilit în cadrul Asociaţiei Traducătorilor si practicat de toti membrii acesteia, traducătorii beneficiind şi de procent din vânzări şi de numeroase alte fonduri ce provin din taxa pe copia privată sau din drepturile de autor. De asemenea, Asociaţia Taducătorilor, ca secţiune autonomă a Asociaţiei Colegiale a Scriitorilor (echivalentul USR din Romania), acordă consultanţă juridică traducătorilor, oferă modele de contracte (care au fost in prealabil convenite cu Asociatia Editorilor din Spania), funcţionează ca bază de date pentru edituri, sprijină activitatea traducătorilor prin cursuri şi rezidenţe de lucru.
În Spania tariful mediu pentru o pagină de traducere literară este 12 euro, iar la nivel european (conform unui raport recent al Uniunii Europene) este media pe pagina literară tradusă este 19  euro, ajungând în ţări ca Norvegia la 31 euro sau în Anglia la 34 de euro. În România, o pagină de traducere literară se plăteşte în medie cu 3 euro.

La discuţia de miercuri seara de la Cărtureşti, vor participa Ismael Attrache si Andrés Ehrenhaus, traducători, scriitori editori şi jurnalişti români. Întâlnirea va fi moderată de Luminiţa Marcu.

Ismael Attrache a tradus din opera lui R. L. Stevenson, Willa Cather, Jonathan Swift şi a colaborat cu edituri prestigioase spaniole ca Alba, Alfaguara, El Aleph, El Cobre, Debate, Egales, Sexto Piso, Suma de Letras şi Siruela. Din 2007 face parte din comitetul director al Asociaţiei Traducătorilor din Spania.

Andrés Ehrenhaus este vicepreşedinte al Asociaţiei Traducătorilor din Spania şi a tradus din opera lui Poe, Shakespeare, Kerouac, Wilde, Aldiss, Dantec, van Sant şi Sutcliffe. Este de asemenea prozator, iar în prezent lucrează la o nouă versiune în spaniolă a Sonetelor lui Shakespeare.