În cel mai recent număr al României literare (40), Elisabeta Lăsconi publică un text intitulat Manuale noi şi vechi pentru prozatorul tânăr, în care ia în discuţie, comparativ, cartea lui Stephen King, Despre scris, şi Scrisori către un tânăr romancier a lui Mario Vargas Llosa, unindu-le cu ajutorul Artei romanului de E.M. Forster. Ce să zic? Interesantă interpretară, utilă, bine documentată. Cam prea bine. Atât de bine, încât – cel puţin la demonstraţia despre King – autoarea uită deseori să pună între ghilimele pasaje întregi. Bine-bine, le modifică ea acolo, mai schimbă un cuvânt-două, însă înlănţuirea de idei şi unele „expresii-cheie” mi-s al naibii de cunoscute. 😦
Nobelul 2007 pentru literatură…
… i-a revenit lui Doris Lessing! Iată şi o parte din motivaţia comitetului:
[…] that epicist of the female experience, who with scepticism, fire and visionary power has subjected a divided civilisation to scrutiny […]
Aici e anunţul oficial.
E ora 1 şi toată lumea doarme!
Când baţi la calculator zi de toamnă până-n noapte, degetul mare de la mâna stângă, prea puţin solicitat, dacă nu chiar deloc, are ciudata tendinţă de-a înţepeni. La fel şi degetele mici de la ambele mâini, care nici ele nu prestează vreo muncă. Stau doar ridicate-n aer, să nu le-ncurce pe celelalte. Încremenite sunt, ca ale unui dirijor prins în poză. Şi ai impresia că rigide îţi sunt şi încheieturile mâinilor, oricât de des le-ai flexa de-a lungul zilei ca să fii sigur că măcar astăzi n-o să-mpietrească, aşa cum au făcut ieri. Cotul mâinii stângi, probabil din cauza poziţiei corpului în scaun, doare cel mai rău. Cotul ăsta-i cel în care te sprijini şi-i mare mirare că pielea nu s-a ros de tot acolo. S-a înroşit, în schimb, şi roşie e şi dimineaţa când o lipeşti din nou de tăblia mesei (bine măcar că asta nu-i zgrunţuroasă!).
Dar încerci să treci peste astea şi să te-apropii cât mai mult de finalul normei pe care idealistul din tine a stabilit-o.
Am spus ceva despre ochi? Nu cred, da’ nu mă mai ţine vederea să verific…
