Întrebare întrebătoare: Ce poate face Mircea într-o noapte, la ora 4? Mai precis, noaptea trecută. Mai precis, la ora 4 şi vreo zece minute. Cum ce? Poate coborî frumuşel în subsolul blocului, se poate lupta cu pânzele de păianjen şi cu bolovanii de pe jos, poate escalada ţevişoare şi ţevoaie, poate lua la nimereală manetele şi să aştepte ca Linda, de sus, să-i strige când s-a oprit apa rece pe coloană. Mai poate să nici nu nimerească din prima robinetul potrivit. Ba chiar e-o regulă asta. Încearcă vreo cinci-şase înainte să dea de ăla bun. Şi-atunci opreşte apa rece pe toate coloanele din bloc. S-ar putea chiar din toate cele trei scări ale blocului. Fericit, se poate întoarce apoi în baie ca să mai tamponeze puţin tavanul cu vopseaua burtită şi crăpată pe-o distanţă de vreo cinşpe ţenti. Tamponează aşa juma’ de oră, până se plictiseşte şi oboseala îl face să înjure suav printre dinţi, şi se duce la culcare. Da’ nu adoarme decât pe la cinci şi ceva, tresărind la fiecare clipocit venit din baie. Da, asta poate face Mircea într-o noapte, la ora 4. Iar acum poate să aştepte muuult şi bine ca vecina de la doi să cheme instalatorul şi să repare ţeava spartă. Stă şi aşteaptă, şi se gândeşte la ce bine o să fie când şi sus, şi jos numa’ el o să fie, când numa’ el o să se poată inunda pe sine însuşi 🙂 şi n-o să trebuiască s-o trezească în crucea nopţii pe doamna de la doi care abia le rupe pe româneşte. Aaa, ce bine o să fie la casă!

Suntem în plină mutare. Am umplut deja vreo opt cutii cu cărţi şi n-am golit decât vreo trei rafturi. 😦 Cre’ că tre’ să-mi fac rost de muuuuult mai muuuulte cutii. Şi când mă gândesc că n-au trecut nici doi ani de când am desfăcut alte cutii, dar cu aceleaşi cărţi în ele! Şi cât praf au adunat de-atunci! După ce scutur vreo patru, e musai să-mi şterg ochelarii. 😦 Nasoală treabă. Mă consolez însă cu gândul că asta va fi ultima Mare Ambalare. În chirie, unde ne mutăm până ce se termină de construit casa, n-o să pun în rafturi decât cele câteva volume absolut necesare. Restul… Dumnezeu cu mila! Rămân fain-frumos în cutii, fiecare etichetată corespunzător.

Dar marea jale e cu mobilele. Deşi am vândut apartamentul cu tot ce-am apucat noi să facem la comandă, au rămas totuşi o grămadă de dus. Ieri m-am spetit cu taică-meu să ducem o canapea ferfeniţită de ghearele lui Axi. Şi am zis „până aici”! Sâmbătă vin nişte vânjoşi şi-i punem pe ei să-şi rupă spatele cu boarfele noastre. Altfel chiar nu se poate, dă-o-n cucuveaua mă-sii!

Şi-n tot acest timp, concentrează-te la tradus, scrie-ţi porţia pentru revistă şi, dacă se poate, mai şi comportă-te agreabil. Cu toate astea 451 de grade Fahrenheit. De n-ar fi astăzi aniversarea celui de-al treilea an al căsniciei noastre, pre mulţi aş popi.

Mamă soare, abia aşteptăm să ne vedem în piscină, în Croaţia. 🙂