Într-o notă mai ferice

Să lăsăm totuşi deoparte nervii cauzaţi de vidul din scăfârlia prezidenţială şi să ne concentrăm pe lucruri mai frumoase.

Cum ar fi anunţul pe care l-am tot amânat de câteva luni încoace. Acum însă e totul bine şi am undă verde! 🙂

Priviţi-i pe cei doi din poza de mai jos:

Ei bine, cei doi urmează să devină părinţi. 😀 Prognoza spune început de decembrie, ceea ce înseamnă că micuţul are deja patru luni şi un pic în burtica mamei. Iar după drumul făcut ieri la Cluj am aflat că e perfect sănătos şi că este… un băieţel!

What more can you ask for?

Semnat: tăticul Mircea. 🙂

Fără somn pe Strada Ficţiunii

Pe blogul Editurii All s-a anunţat o viitoare apariţie în deja bine închegata şi arătoasa colecţie Strada Ficţiunii, coordonată de Alexandra Rusu. Este vorba despre un thriller, cel mai recent roman al autorului american Charlie Huston.

Intitulat Sleepless (la noi se pare că va purta titlul Insomnia), romanul îl are în centrul acţiunii pe Parker Hass, soţul unei femei infectate cu virusul insomniei şi tatăl unei fetiţe de câteva luni, şi ea suspectată de boală, care încearcă să dea de urma unui leac – numit Dreamer – pentru această epidemie izbucnită în 2008.

„Va reuşi Parker Hass să se strecoare prin lumea periculoasă a traficanţilor de droguri, a poliţiştilor corupţi şi a crimelor, să descopere Dreamerul şi cauza epidemiei de insomnie? Pentru a afla trebuie să rămâneţi treji şi să citiţi romanul.” – se încheie prezentarea de pe blogul Editurii. Iar noi, cuminţi şi curioşi, chiar asta vom face. 🙂

Premiul Walter Scott 2011

A ajuns la scriitoarea Andrea Levy, pentru The Long Song.

Găsiţi ştirea completă în revista Suspans, aici.

Merită totuşi amintit că premiul ăsta (acordat pentru cărţi de ficţiune istorică), înfiinţat abia anul trecut, rivalizează deja cu cele mai importante premii britanice. Şi nu atât prin suma oferită câştigătorilor (25.000 de lire sterline), cât prin calitatea cărţilor nominalizate şi, într-un final, premiate. Laureata anului trecut a fost Hilary Mantel, cu Wolf Hall, iar romanul câştigător de anul acesta, The Long Song, s-a aflat pe lista scurtă pentru Man Booker 2010.