În numărul de azi al Ziarului de duminică, Stelian Ţurlea ia un scurt dar foarte interesant interviu scriitoarei Doina Ruşti. Se vorbeşte acolo despre cel mai recent roman al autoarei, Patru bărbaţi plus Aurelius (pe care l-am citit şi eu şi pe care recomand să-l citiţi şi voi, e chiar fain), dar şi despre sfârşitul literaturii aşa cum o ştim – nici mai mult, nici mai puţin – şi nu doar a suportului pe care ea circulă. Iată un fragment cu o viziune care mie mi-a zbârlit părul pe ceafă:

Presa pe hârtie a murit. Urmează cărţile, ca şi în romanul meu. În scurtă vreme, oamenii vor avea în buzunar, eventual în memoria mobilului, întreaga bibliotecă. Iar în clipele de tihnă, vor căuta – nu un nume de scriitor, nu un titlu de roman! Ci doar un cuvânt – de exemplu, „motan” -, iar într-o fracţiune de secundă li se vor afişa pe ecranul telefonului linkuri spre mii de pagini literare, în care se vorbeşte despre acest subiect. Iar printre acestea, se va afla poate şi o pagină din „Patru bărbaţi plus Aurelius”. Iar, odată deschisă această pagină, printre rândurile mişcătoare (neapărat în 3D), se vor răsuci imagini şi vor foşni sunete, legate de carnea unei scriituri mişcătoare. Când cititorul va închide telefonul se va simţi mulţumit şi capabil să vorbească despre stilul şi importanţa unui prozator, din care n-a citit decât o pagină. Niciodată nu va mai avea importanţă povestea largă şi detaliată. De fapt, de multă vreme nu mai are importanţă. Un plot şi-un paragraf, ieşite din sufletul cald al unui telefon mobil – aşa va arăta literatura viitorului apropiat. Iar romanul meu vorbeşte despre acest lucru.