Blogul acesta suferă şi el. Suferă din pricina mea. Că doar eu i-s stăpân. Şi eu l-am cam abandonat, ingratul de mine. M-am dus pe alte tărâmuri, cu alte posibilităţi. Facebook, namely. Şi, pe deasupra, nici timpul liber nu mă dă afară din casă…
Dar m-am gândit să-l schimb puţin la faţă, să-i dau un aer mai proaspăt. Aşa că iată ce-a ieşit. Eu spun că-i frumuşel, da’ cum altfel să spun când e odoru’ mieu ăl’ despre care vă vorbesc?! Sper că înfăţişarea asta nouă mă va face să mă-ntorc mai des la el.
Până atunci, totuşi, să mai luăm o pauză de bloguit. Avem o traducere de terminat, una babană rău, cu iz de western din viitor. 🙂
Nu vă las însă fără a mai spune 2 lucruri mici. Primul e o invitaţie adresată tuturor. Şi-anume site-ul Booknote, care mi-a fost şi mie semnalat şi-n care am găsit multe chestii intresante despre brava lume nouă a cărţilor digitare şi-a dispozitivelor care le ştiu afişa. E de învăţat. Am impresia că, până la urmă, de convertirea spre aiastă tehnologie nouă nu voi fi ferit nici eu. Deşi încă mă ţin bine pe poziţie… 😀
Al doilea lucru e tot o invitaţie. Adresată însă doar unora dintre cititorii rândurilor de faţă. Mai precis, colaboratorilor revistei Suspans. Miercurea ce vine-i 15 decemvrie. Ştiţi voi ce-nseamnă asta. 😉
Atât. Gata. Vă mulţumesc pentru atenţie. Revin, sper, cât de curând.
Sayonara!
Nu arata rau deloc 🙂
Mă bucur că-ţi place. 🙂 De când l-am modificat mă tot întorc să-l admir. Asta-nseamnă c-o să mă simt îmboldit şi să-l actualizez mai des.
păi să.
să 🙂
o să 😀
Domne, arata bine. Sa ai spor!
Mersi mult, Costi. Sa (mai) fie!