Măcar atât ar fi fost bine – O filă din categoria „Nu faceţi ca mine”

Adică puteţi liniştiţi să faceţi, da’ vă garantez o „distracţie” pe cinste.

Ce-ar trebui să faceţi/să nu faceţi? Simplu. Să presupunem că aveţi de trimis un colet urgent-urgent undeva în ţară. Să zicem în Bucureşti. Coletul e musai să ajungă a doua zi, care e vineri. Asta pentru că destinatarul părăseşte ţara şi nu mai revine în Românica decât prin 2008 cândva. Aşa, deci. Aveţi coletul, aveţi nevoia presantă de a-l trimite şi, în mintea voastră naivă, vă gândiţi să apelaţi la şi anume Cargus… Booon! Îi chemaţi, le încredinţaţi pachetul cu pricina, le plătiţi cât vă cer şi le cereţi asigurări că negreşit va ajunge a doua zi, vineri. Ei, oameni de treabă, vă dau aceste asigurări. Mai că nu vă mângâie condescendent pe creştet pentru o aşa întrebare banală. Ei sunt ăi mai buni, pe ei nu-i întrece nici vântul şi nici gândul. Auzind acestea, te simţi instantaneu în siguranţă. Bine că Poşta Română nu mai este singura opţiune pe piaţă, îţi spui şi răsufli uşurat.

Te întorci la ale tale, îţi reintri în ritm. Aproape că şi uiţi de Cargus şi serviciile lor ultrarapide. Ziua de vineri trece monoton, aşa cum trebuie. Da’ vine apoi sâmbătă şi primeşti un telefon de la destinatarul pachetului. „N-a ajuns, dom’le!” zice cu un gust amar. Ţie ţi se uscă gâtul şi începe să-ţi vâjâie capul. „Nu se poate. Cum n-a ajuns?” „N-a ajuns şi basta!” „Bine, mulţumesc de înştiinţare. Să văd ce s-a întâmplat. Vă resun.” Şi iei numerele de telefon la rând ca să constaţi că a trecut cu vreo zece minute de ora la care în ograda Cargus nici iarba nu mai creşte. Toate telefoanele închise sau puse pe roboţei simpatici. Şi la Oradea, şi la Bucureşti. De nervi, intri pe site. Cauţi ce cauţi şi dai de-un formular de reclamaţii. Îl completezi cu toate cele şi dai send. Măcar atât, îţi spui. Până luni, când sigur o rezolvăm. Anunţi şi destinatarul de ultimele desfăşurări ale evenimentelor şi, fără glas amândoi, vă luaţi rămas bun cam pe şoptite.

Vine ziua de luni. Epopeea începe. „Alo, bună ziua, sunt Elodia [să zicem] de la Cargus Internaţional, cu ce vă pot ajuta?” Păi, ştiţi, joi am trimis colet, vineri un era, sâmbătă telefoane închise, alea-alea, trimis reclamaţie on-line, nimic întâmplat, stop. „Staţi să verific în sistem. Ce număr de transport aveţi?” Dictezi numărul. „Expediţia dv. nu se regăseşte în sistem.” Aoleo, îţi zici. „Păi, cum aşa? Am nota de transport în faţă. Din Oradea a plecat în bună regulă.” „Nu ştim, domnule, dar în banca noastră de date nu se regăseşte. Ne puteţi trimite şi nouă prin fax nota?” Absolut, v-o trimit, numa’ să se rezolve odată, că deja a trecut prea mult timp. Destinatarul de drept al coletului nu mai e în ţară.

Şi trimţi faxul. Şi aştepţi vreo confirmare, ceva. Nu vine nimic până la prânz, când îţi spui: Hai să sun şi la cei din Oradea, poate ştiu ei ceva. „Alo, bună ziua, Elodia de la Cargus Internaţional Oradea, cu ce vă pot ajuta?” Păi, cu asta şi asta. V-am dat, n-a ajuns. Bucureşti – ioc în sistem, ioc în baza de date. „Aha, daţi-mi numărul dv. şi vă resun imediat ce aflu ceva.” Dai numărul şi te pui pe aşteptat. În 10-15 minute, ţâr-ţâr telefonul. „Alo, bună ziua, de la Cargus sunt. S-a găsit coletul dumneavoastră. Au uitat colegii din Bucureşti să-l înregistreze. Va fi livrat în cel mai scurt timp posibil.” Dacă ai fi credincios, ţi-ai face cruce. Nu eşti, aşa că te mulţumeşti cu un „Măcar atât, paştele ei de treabă.” Restul zilei de luni curge-n linişte şi pace…

Şi vine ziua de miercuri… Aţi ghicit, coletul nu şi-a atins nici acum ţinta. Ia telefonul, formează, dă iar de Elodia, dictează-i numărul de transport. „Da, e în sistem. Au fost ceva probleme cu băieţii de la Primiri.” „Aha, şi băieţii de la Livrări ce zic?” „Nu ştiu, din datele pe care le am reiese că pachetul se află încă la noi.” „Excelent, dar parcă altcineva figura ca destinatar. N-aţi vrea să-l duceţi unde trebuie, vă rog frumos?” „Sigur, va pleca în cel mai scurt timp. O zi bună!”

Şi ce bună e ziua de miercuri! Până la capăt. Ca şi aia de joi, aniversarea de-o săptămână de la trimiterea unui colet în ţară prin Cargus cel Breaz.

Vineri aduce un nou telefon de la destinatar. „N-a ajuns, dom’le. M-au sunat miercuri, le-am dat adresa completă, mai că nu le-am şi desenat cum se intră în clădire. M-au sunat de două ori. Dar n-a ajuns.” Îţi pui mâinile în cap şi-ţi vine să-i faci preş pe toţi cargusiştii lu’ peşte de pe duioasele meleaguri mioritice. OK, mai sun o dată la ei, zici. Şi suni. „Alo, bună ziua, sunt Elodia…” „Da, da, am priceput. Sunt din Oradea, am trimis joi, în data de 6 decembrie…” – toată litania. O ştii deja pe de rost. Numărul de transport ţi-e deja rugăciune. „Da, e ceva ciudat”, zice Elodia Cargusista. „Daţi-mi numărul dv. de telefon şi vă resun când aflu ceva concret.” „Dar bine, oameni buni, ce servicii prestaţi dumneavoastră? Coletul ăsta trebuia să ajungă exact acum o săptămână.” „Ne pare rău, domnule, dar vă resun în cel mai scurt timp posibil. La revedere.” Pac, a-nchis. Rămâi cu vorbele-n gură, ţi se preling pe bărbie ca balele.

Aştepţi ce aştepţi şi când tot nu primeşti vreun semn de la Elodia, te gândeşti la OPC. Îi suni frumos, le explici despre ce este vorba, le trimiţi o copie după nota de transport, ei te înregistrează şi promit să facă verificări. Măcar atât, îţi zici din nou. Măcar atât, în paştele mamii lor de escroci!

În seara aceleaşi zile primeşti un telefon de la destinatarul colectului. „E inadmisibil, domnule, ăştia chiar n-au nicio ruşine? M-au sunat de două ori să le dictez adresa completă şi nici acum n-au venit să aducă pachetul. Nu se poate aşa ceva. E de toată groaza. Trebuie făcut ceva!” Eşti în asentimentul lui, ba ţie ţi-au scăpat pe gură lucruri şi mai urât, da’ acum, după ce-a trecut deja de 9, la Cargus sigur nu-ţi mai răspunde nimeni. Pui furia deoparte, la dospit pentru a doua zi, cât mai devreme.

A doua zi e sâmbătă, 15 decembrie. Suni şi dai de Elodia. Care, cu o voce lipsită de absolut orice inflexiune, te anunţă că pachetul problemă s-a rătăcit undeva prin depozit. „Ştiţi, nu c-ar fi o scuză, dar în perioada aceasta avem multe comenzi, depozitul nostru este excedat.” „Bine, doamnă scumpă, da’ în depozitul ăla nu aveţi o ordine, o evidenţă anume pe zile, pe ore, pe mai ştiu eu ce?” „Ba da, dar, ştiţi, perioada sărbătorilor, comenzi multe, excedaţi…” Un turuit fără cap şi fără coadă, sacadat şi, culmea, chiar cu tonuri de ţâfnă. „Bine, doamnă, uitaţi cum facem. Când găsiţi coletul, îl trimiteţi fain-frumos înapoi spre Oradea şi treaba dv. cum vă descurcaţi apoi cu reprezentanţii OPC-ului.” Elodia cea impasibilă nu zice nimic, trec câteva secunde, apoi îşi ia la revedere de la tine şi închide. Rămâi iar cu balele cuvintelor de ocară la gură, da’-i mai bine aşa. Oricum nu rezolvai nimic.

Acum, tot ce-ţi rămâne de făcut e să alcătuieşti un nou colet, cu mai puţine lucruri în el (nu mai ai chiar tot ce ai trimis în primul), şi să te înfiinţezi luni la prima oră la DHL. Desigur, cu speranţa că trista epopee nu se va repeta.

Ei, să ridice mâna cine vrea să păţească ce-am păţit eu. Mă ofer ca persoană de legătură în relaţia cu Elodia, telefonista Cargus. Paştele mamii lor de escroci!

Anunțuri

  1. Kingule, eu chiar ITI DORESC sa ti se mai intample… Pentru ca numai asa te pui de rescris PROZA! Si asta e chiar buna, semana cu Guma de mestecat a lui LDT. Numai ca are un aer al ei, aparte. Asa ca mai trimite, d-le, vreo 10-15 colete, nu doar spre Bucuresti (sa avem mai multa actiune, mai multe elodii cu accente interesante), si …si gata romanu’. Deja si vad titlul de pe coperta> Din invataturile unui patzitoman. Ma rog, asta mi-a venit acus. Buuuun, deci ma bucur pt revenire si imi placu proza mult. Ma duc sa ma dau cu sania. Salve bulgaresti (nu de la castravetii de la sud, ci de la bulgarasii cu zapada, cred, poluata). Hai, termina romanu’!!!

  2. Lasa ca nici cu Posta Romana nu mi-e rusine. Eu am avut dureri de cap asta primavara, cu un colet cu exemplarele de traducator de la Nemira, care s-a intors in final la destinatar, fara ca eu sa fi primit intre timp vreun aviz si cu toate m-am si interesat o data de existenta lui – nu prin telefon, ci direct la mesageria din urbea mea provinciala.
    Povestea s-a repetat in vara, un un alt colet, ce continea o carte pe care ar fi trebuit s-o traduc. De asta am tot intrebat la mesagerie vreme de vreo doua saptamini; ma cunosteau deja toate functionarele si probabil ca incepusera deja sa ma creada un soi de nebuna care viseaza ca are de primit pachete de pe la edituri. Nici nu stiu daca cei de la Nemira au mai recuperat sau nu coletul. Mie mi-au trimis altceva de tradus, in format electronic 🙂
    Iar acum astept o recomandata cu un contract si tare ma tem ca s-a ratacit si asta pe undeva, prin actualul peisaj sarbatoresc si pe moment hibernal … 😀

  3. Da, da’ parcă de la Poşta Română te mai aştepţi la aşa ceva. Tocmai de aia n-am apelat la ei (deşi, cine ştie, poate era mult mai bine).

    Apropo de sărbători şi aglomerări, tot ce-am reuşit eu să pricep de la Carguşi e că n-ar fi recomandat să trimită nimeni cu ei în perioada asta. Nu de alta, da’, ştiţi, depozit plin, încurcături, excedaţi… Cum era vorba aia? Curieratul rapid la nevoie se cunoaşte. 😦

  4. salut.
    ok, ai dreptate. insa nu cunosc firma care sa isi permita sa afiseze de sarbatori: ne scuzati, volumul de munca s-a marit in perioada asta cu 4-5 sute la suta si nu ne permitem sa crestem pentru trei saptamani: personalul/parcul de masini/spatiul de depozitare samd cu acelasi procent – ma ales ca doar ‘marirea’ lor nu este suficienta – ci este nevoie de integrarea intr-un sistem, treinuirea angajatilor de care sa ne folosim doar 20 de zile… treinuire care dureaza 2-3 luni minim… chiar imi pare rau pentru cei care folosesc firme de curierat in perioada sarbatorilor…
    cinstit ar fi ca la un moment dat sa se spuna: ne scuzati – s-a umplut, nu mai putem lua azi nimic. – insa suntem in romanica, suntem intr-o lume in care banul a fost pus deasupra moralei… (dar chiar si asa am facut si acest lucru, ce-i drept – cu destula intarziere).
    un nemernic din cargus. 😀

  5. să sperăm totuşi că pe viitor amenzile pentru astfel de lucruri vor fi destul de usturătoare încât firma să prefere să nu mai ia comenzi pe care nu le poate onora decât să sufere consecinţele.

    şi zic asta pentru că, în urma poveştii relatate mai sus, OPC a făcut investigaţii, a stabilit vinovaţii şi a aplicat amenzile cuvenite.

    şi, apropo, în aceeaşi perioadă aglomerată (cam) acelaşi pachet a ajuns cu DHL în nici 24 de ore. sincer, nu m-ar fi deranjat să dau Cargusului banii pe care i-am dat DHL-ului dacă ştiam că asta-mi garantează o livrare SIGURĂ.

    a, şi tot pentru a oferi o concluzie acestei poveşti triste, e de amintit că la cinci ore după ce al doilea pachet a fost depus în braţele destinatarului de angajaţii DHL au apărut şi angajaţii Cargus cu primul pachet la subsioară – numai că ei erau în întârziere cu 2 săptămâni. 😀

    viaţa e frumoasă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s