Pe piaţa autohtonă de carte, editura Millennium Press e relativ tânără. Înfiinţată în 2005 de Bogdan Bucheru şi Horia Nicola Ursu, la Satu Mare, direcţia de acţiune a fost clar delimitată de la bun început. Cu unele excepţii, a fost vorba de promovarea literaturii SF&F de calitate. Literatură română (primul titlu din portofoliu a fost volumul Aşteptând-o pe Sara de Michael Haulică), literatură străină tradusă (urmările seriei Dune, foarte bine primite de public şi care au permis editurii să finanţeze alte proiecte mai… riscante) şi antologii. Cu încăpăţânarea-i specifică, Horia Nicola Ursu şi-a clădit planurile editoriale cu acribie şi în majoritatea cazurilor a dat lovitura. Dovadă stă, printre altele, şi premiul pentru cea mai bună editură de science fiction primit anul trecut din partea SRSFF.

În ultima vreme, aplecarea editurii spre proza românească este evidentă. Din cele 14 apariţii de anul trecut, 8 au autori români pe copertă. Volumul Adrenergic! de Sebastian A. Corn a fost amintit în câteva rânduri ca una dintre cele mai bune apariţii din 2009. George Lazăr, cu romanul Îngerul păzitor, al doilea al său, continuă demersul de dezvoltare şi la noi a prozei populare, de consum. Tânăra scriitoare Lorena Lupu şi excelentul fotograf Dinu Lazăr au oferit, în Hyde Park, un experiment deosebit, despre care s-a vorbit însă prea puţin. Liviu Radu, neobositul autor şi traducător, şi-a văzut bună parte din textele scurte strânse în colecţia Povestiri fantastice (în seria aceasta, se zvoneşte, urmează să apară colecţii similare semnate de Michael Haulică şi Bogdan Suceavă). Au fost apoi antologiile.

Dansând pe Marte şi alte povestiri fantastice este a doua antologie care reuneşte texte publicate întâia oară şi supuse dezbaterii pe site-ul cenaclului virtual AtelierKult. Selecţia îi aparţine aceluiaşi Michael Haulică. Apoi, la târgul din vară Bookfest, s-a lansat prima Antologie Millennium, conţinând în egală măsură autori români din portofoliul editurii şi autori străini care urmează să apară sub sigla Millennium Press.

A venit apoi a doua Antologie Millennium, lansată – cum s-a promis – la Gaudeamus.

Purtând subtitlul Şase ani de Ficţiuni, acesta este în esenţă un volum omagial, care recuperează o vârstă importantă a SF-ului post-decembrist, aceea marcată de apariţia revistei Ficţiuni. „În urmă cu 12 ani am luat hotărârea să-mi pun în operă un vis pe care îl nutream încă din liceu […], acela de-a face o revistă de fantasy şi science fiction exact aşa cum mi-aş fi dorit să citesc,” spune Horia Nicola Ursu în argumentaţia sa. „Eram un simplu traducător şi, de foarte puţină vreme, redactor într-o editură; experienţă în presă aveam întrucâtva, lucram la un post de radio şi colaborasem la ziarele locale clujene şi la recent-răposatul Jurnal SF pe timpul studenţiei şi după aceea.” Primul număr al revistei a apărut în decembrie 1997 şi ultimul, cel de-al şaptelea, în mai 2003. În ciuda marilor sincope cauzate de dificultăţile financiare, „Ficţiuni rămăsese singura revistă tipărită disponibilă pe piaţa românească”.

Cu toate acestea, în paginile ei – generoase la număr – au publicat nume dintre cele mai importante, autori români şi străini deopotrivă. Cei mai reprezentativi dintre aceştia, mulţi dintre care şi-au confirmat de atunci talentul în volume individuale, au fost strânşi astfel în antologia despre care vorbim. Michael Haulică, Liviu Radu, Ana-Veronica Mircea, Ana-Maria Negrilă, Radu Pavel Gheo, Voicu Bugariu, Ovidiu Bufnilă, Mihail Gălăţanu, Costi Gurgu, Florin Pîtea sunt doar cei mai prezenţi, în ultima vreme, în atenţia cititorilor români. Lista poate continua, însă, cu Don Simon, Ladislau Daradici, Andrei Valachi, Cotizo Draia, Val Antim şi Mirel Palada.

Millennium Fantasy & Science Fiction: Şase ani de Ficţiuni nu este, desigur, o antologie perfectă. Nu toate textele cuprinse în ea strălucesc de la leghe depărtare. Ba mai mult, pentru unii autori, din varii motive, aceste texte au reprezentat începutul şi sfârşitul carierei de scriitor. Şase ani de Ficţiuni reprezintă însă o recuperare necesară, un jalon în sfârşit marcat cum se cuvine, cu ajutorul căruia literatura SF&F românească îşi poate evalua traseul. Şi este, în acelaşi timp, gestul prin care editorul ei, Horia Nicola Ursu, ne-a (şi şi-a) adus aminte ce a fost. Pentru că doar după un asemenea gest îţi poţi sufleca mânecile şi purcede la ceva nou.

Iar în cazul lui Horia Nicola Ursu şi-al editurii pe care o conduce, „ceva nou” poartă numele Galileo. O revistă pe care sunt sigur că o vom citi mult timp de aici înainte, o revistă care va marca o altă vârstă a SF-ului românesc şi din plămada căreia, peste ani, Horia Nicola Ursu sau altcineva va desprinde noi vârfuri şi va alcătui o nouă antologie omagială. Aceasta, sperăm, cu subtitlul Primii şaizeci de ani de Galileo.

[Textul urmează să apară în revista Familia, nr. 3/2010]