Acesta e titlul cărţii despre care am să vă vorbesc astăzi. E volumul din 2004 al lui George Arion, unul de publicistică. Am scris textul următor chiar atunci, în 2004, şi l-am publicat în Familia.

Nu ştiu dacă mai găsiţi cartea pe undeva (n-a fost reeditată), dar dacă totuşi o găsiţi, nu rataţi ocazia de-a o cumpăra. Vă va deschide – garantat! – ochii spre multe lucruri mereu actuale – din păcate! – în Românica noastră fatală.

[Profit acum de ocazie şi vă spun că am actualizat pagina recenziilor cu tot ce-am mai găsit pe vechiul blog. Şi ar mai fi destule de pus pe net. Dar pentru asta este timp. Şi ocazii vor mai fi — ca azi, când, după 12 ore de tradus încontinuu, nu mă duce mintea să vă ofer nimic proaspăt.]

♦

George Arion
Linişte! Corupţii lucrează pentru noi
Ed. Fundaţiei Premiile Flacăra, Bucureşti, 2004

Această culegere de articole apărute între anii 1997 şi 2003 în revista Flacăra continuă volumul „Viaţa sub un preşedinte de regat”, care adună articolele dintre 1990 şi 1996. Ne dăm acum seama, dacă de-a lungul vremii n-am putut-o face, că zonele de interes lui George Arion au rămas neschimbate, că autorul este un consecvent.

O temă mai largă, o supra-temă, pe care am regăsit-o în ambele cărţi este „spiritul mioritic”, lamentaţia şi complacerea în situaţie care ne caracterizează. Primul text, „Ce mişcări face zilnic un român ca să intre în propria sa maşină” este în acelaşi timp savuros şi crud. Provincialismul şi inerţia noastră, despre care vorbeşte „Trusa de scule a maşinii Renault 19” şi „Discurs tandru împotriva laviţei”, plus, mai voalat, multe alte texte, sunt înfierate cu o eleganţă pe care poate nu o merită.

Mergând mai departe, tema Istoriei (întotdeauna cu „i” mare) decurge natural din prima temă deja amintită. Un regalist convins, George Arion nu pierde nici o ocazie să aducă aminte că tot ceea ce s-a construit durabil în ţara noastră s-a construit sub diriguirea regilor alogeni. Politica, iarăşi, e o temă predilectă. Citind textele de până în 2000, anul în care CDR a pierdut puterea, asistăm la spectacolul iluziilor izgonite rând pe rând. Odată cu revenirea lui Iliescu în fruntea ţării, George Arion pare să-şi piardă orice speranţă şi toată încrederea în forţele poporului român de a-şi găsi calea spre lumină. „Tunelul de la capătul luminii” e un text excelent. Speranţa autorului – neobosit mărturisită, agasant uneori – stă în tineri. Tineri care poate vor şti să trateze totul cu naturaleţe şi cu sănătate. Sănătatea, în viziunea lui George Arion, nu doar cea trupească. Tinerii sunt îndemnaţi la sănătate morală, la sănătate comportamentală, la sănătatea îngrijirii naturii (memorabilă istorisirea unei întâmplări din Elveţia, unde până şi baloţii de paie sunt înveliţi în folie pentru a nu se face mizerie în timpul transportului lor). Revoluţia din decembrie 1989, revoluţia tinerilor, aceiaşi tineri cu idealuri sănătoase, revine constant, iată, chiar la 13 ani de la eveniment, când toţi par deja sictiriţi să o aducă în discuţie.

Multe sunt, de altfel, lucrurile despre care George Arion a scris de-a lungul vremii, însă, cum spuneam la început, important, foarte important e faptul – uşor observabil cu ochiul liber – că George Arion este un consecvent. Calitate rară printre români.

[Text apărut iniţial în revista Familia]