America’s Got Talent

Seară de seară, de câteva săptămâni bune, ne instalăm comod în faţa televizorului, apăsăm play şi ne transportăm în America.

Am reuşit să ne procurăm cele 5 sezoane ale mega-show-ului America’s Got Talent. Al şaselea e în facere… În momentul acesta, noi am ajuns la sezonul al 3-lea.

Aşa stau lucrurile, în câteva cuvinte seci. În spatele vorbelor este însă un spectacol extraordinar, aproape imposibil de descris. Dacă la început această emisiune aducea niţel cu MegaStar (acelaşi loc de desfăşurare, secvenţe haioase de la preselecţii, concurenţi care devin uşor plicticoşi prin repetiţie…), din al doilea sezon altfel au stat lucrurile. Prezentatorul a fost schimbat (locul lui Regis Philbin a fost luat de Jerry Springer, care, cu ocazia asta, a reuşit chiar să-mi fie simpatic) şi-n scaunul lui Brandy din juriu a fost adusă Sharon Osbourne. Acestor două schimbări de „jucători” li s-a alăturat o binevenită schimbare a formatului. Primele 4 emisiuni (a câte 2 ore fiecare) urmăresc preselecţiile care se desfăşoară în mai multe oraşe mari ale Americii, după care vine timpul semifinalelor. Asta preţ de alte 6-7 emisiuni. Finala încununează opera, oferind un spectacol total. Cum altfel, când premiul cel mare e de 1 milion de dolari şi un contract pentru o reprezentaţie pe Las Vegas Strip?

Ce mai, entertainment curat, cu efect calculat la milimetru. Nota 10.

Totuşi, emisiunea n-ar avea nici pe jumătate atâta succes dacă n-ar fi membrii juriului. Care sunt de-a dreptul fenomenali. O echipă perfectă. Sharon Osbourne e tipul omului sensibil, respectuos, care ţine să ofere câte o vorbă bună (mai) tuturor. David Hasselhoff e americanul prin definiţie, americanul trecut prin showbiz. Pentru el (mai) totul e awesome, fan-tastic. El e responsabilul cu surescitarea. Preferatul nostru este însă Piers Morgan, singura constantă a emisiunii de la începând şi până-n prezent (şi-am aflat că a semnat deja pentru încă două sezoane). El e tipul cu reality-check-ul. Sincer, tăios, ironic chiar, posesor ar unui cuceritor şarm britanic. [Ca fapt divers, după retragerea lui Larry King din televiziune, slotul lui din grilă şi formatul de emisiune vor fi preluate de necruţătorul Piers Morgan.]

… Nu ştiu ce-am vrut să vă comunic cu însemnarea aceasta. Poate faptul că noi am găsit un mod de-a scăpa de boc! şi băse, de toate aberaţiile lumii noastre româneşti. Poate faptul că, pur şi simplu, America’s Got Talent e-o emisiune cu care merită să vă pierdeţi timpul, de-oţi vrea.

În orice caz, vă spun doar că eu abia aştept să se scurgă ziua, fiecare zi, pentru a ne putea aşeza din nou în faţa televizorului, a apăsa play şi-a ne transporta iar şi iar în America.

P.S. ProTV pregăteşte cam de multişor o emisiune pe acelaşi format: Românii au talent. Aşteptăm să vedem ce se va alege de ea…

___________

Alte destinaţii interesante de zilele astea:

  1. Lilja de la Lilja’s Library, site vechi şi bun specializat în all things King-related, se bucură fiindcă a găsit pe YouTube o video-recenzie a cărţii lui de debut. – Vedeţi AICI.
  2. Millennium Books continuă ofertele săptămânale. Acum, cu autori români. Găsiţi multe cărţi interesante în listă. – Mai multe detalii AICI.
  3. Lorena Lupu povesteşte o întâmplare care nu te poate lăsa indiferent. Da, ăştia-s eroii zilelor noastre. Merită citi. – Citiţi AICI.
  4. Apropo de Lorena, Dan Boeriu scrie foarte fain despre Hyde Park-ul ei. – Doar AICI.
  5. Editura Polirom anunţă că scriitorul Dorin Tudoran va face o vizită în România. – Amănunte AICI.
  6. Graţie Assassinului am aflat de-un articol cu conţinut tare interesant, în Jurnalul naţional. „Cele mai citite cărţi din anul 2010”, conform unui top al Diverta. Comentăm mâine. – Găsiţi articolul AICI.

Revista Suspans.ro, primul număr

Iată şi sumarul primului număr  :

EDITORIAL

Mircea PRICĂJAN – A venit vremea pentru Suspans

RECENZII

Diana MORĂRAŞU – Şi diavolul citeşte, nu-i aşa? (Patrick Graham, Evanghelia după Satana)

Ioana STĂNESCU – Povestiri pentru toate gusturile (Stephen King, La asfinţit)

Antuza GENESCU – Din ingredientele deliciului intelectual (Ellen  Datlow, Kelly Link, Gavin Grant, The Year’s Best Fantasy & Horror, vol. 1&2)

Dan BOERIU – Liniştea dintre ape (Stephen King, Duma Key)

Mircea PRICĂJAN – Un roman care te bântuie (Sarah Langan, Audrey’s Door)

CINEMA:

Adela MARCOV – The Informant!

ESEU:

Mircea PRICĂJAN – Stephen King – Puterea cuvintelor 1

INTERVIU:

„Groaza e pretutindeni”, Mihai ADĂSCĂLIŢEI în dialog cu Gary MCMAHON

PROZĂ:

Bogdan SUCEAVĂ – Noaptea când cineva a murit pentru tine (fragment)

PROFIL LITERAR:

Mircea PRICĂJAN – Bram Stoker, născătorul de vampiri

AŞA NU!

Diana MORĂRAŞU – Furia îngerilor? Nu, căderea îngerilor! (Sidney Sheldon, Furia îngerilor)

PIPA LUI ARION

George ARION – Bomba din final (Peter James, Pe urmele mortului)

***

Aşteptăm cu drag comentariile voastre.

Şi vă propunem un concurs săptămânal. Trebuie doar să vă abonaţi la Newsletter şi marţi, 15 iunie, veţi primi pe e-mail o întrebare simplă, la care trebuie să răspundeţi într-un comentariu pe pagina concursului. Primii 5 dintre voi vor primi GRATUIT câte un exemplar din cea mai recentă apariţie Stephen King la Nemira – volumul de povestiri LA ASFINŢIT.

Acestea sunt însă doar câteva dintre lucrurile pe care revista noastră vi le pune la dispoziţie. Vă invit pe toţi să le descoperiţi pe celelalte (indiciu: vânaţi pagina Autori, de pildă, ea va strânge la un loc biografiile tuturor autorilor despre care se va scrie de-a lungul timpului în Suspans.ro).