Mircea Pricăjan, la emisiunea „Dublă personalitate” [video]

Luni, 15 mai, a fost difuzată la TeleUniversitatea Timișoara emisiunea „Dublă personalitate”, realizată de actorul Raul Bastean, avîndu-l ca invitat pe Mircea Pricăjan. Gazda și invitatul său au purtat un dialog pornind de la cel mai recent roman al lui Mircea Pricăjan, „Murmur” (Humanitas, 2023), atingînd și subiecte legate de viața de scriitor, jurnalismul cultural și activitatea de traducător a autorului.

Emisiunea poate fi urmărită în întregime aici:

Adrian G. Romila, despre „Murmur” în Dilema Veche

„Venind după romanul pentru copii Pumn de Fier (2018) și cartea de povestiri Perseidele (2019), romanul Murmur al lui Mircea Pricăjan mi se pare că, în multe privințe, atinge unele dintre temele mai vechiului Calitatea luminii (2016): cuplul, familia, condiția jurnalistului, analitica unor experiențe cu mare impact interior. Dar tema lui majoră e memoria care salvează, adică refrecventarea arhivei de amintiri care, pe de-o parte, dă seama de un anume parcurs biografic al personajului, iar pe de alta, poate oferi ocazia unor evadări periodice dintr-un prezent încîlcit, terifiant, amenințător, imposibil de schimbat în vreun fel.” [Citiți mai departe…]

Mircea Pricăjan, la emisiunea „Timișoara culturală” [video]

Sub titlul „Murmur, un memorabil roman despre memorie” a fost difuzată la TeleUniversitatea Timișoara emisiunea „Timișoara culturală”, realizată de scriitorul Tudor Crețu, avîndu-l ca invitat pe Mircea Pricăjan. Gazda și invitatul său au purtat un dialog pornind de la cel mai recent roman al lui Mircea Pricăjan, „Murmur” (Humanitas, 2023).

Emisiunea poate fi urmărită în întregime aici: