Hehe, dragii moşului, multă apă a trecut prin albia Crişului Repede de când am scris ultima oară despre Brian Keene. Am recitit acum textul ăla şi zic cu mâna pe ficat că toate alea-s valabile şi pentru The Conqueror Worms.

Acţiune alertă (cam prea alertă pentru personajele principale, doi boşorogi trecuţi de optzeci de ani), imagini hidoase/scârboase, fain descrise, dialoguri pe alocuri inspirate (în alte locuri de-a dreptul puerile, da’ au şi alea farmecul lor în context), mai multe cliffhanger-uri rezolvate binişor…

Pe scurt, avem un potop cam ca-n Biblie, începe să plouă într-o zi şi nu se mai opreşte, avem oraşe întregi acoperite de ape, avem câţiva supravieţuitor şi, mai important, avem invazia râmele. Care râme sunt niţeluş cam mari, aşa, cam cât un autobuz.

E clar de la bun început că autorul s-a inspirat temeinic din Chtulu lui Lovecraft şi nu se fereşte s-o recunoască frumos în scris, negru pe alb, cam pe la jumătatea cărţii. La fel de clar e, când începi partea a doua, că s-a inspirat şi din Războiul lumilor lui Wells. Practic, avem două poveşti: prima-i pune în mişcare pe cei doi bătrâiori ageri, izolaţi de apele cotropitoare pe vârful lor de munte, rămaşi să ţină piept râmelor tot mai mari care ies la suprafaţă, iar a doua ne prezintă un grup de supravieţuitori din Baltimore, parcă, refugiaţi la ultimul etaj al unui zgârie-nori, care se văd nevoiţi să ţină piept altui grup de supravieţuitor, de pe alt zgârie-nori, care venerează o făptură acvatică ciudată, botezată de ei Leviathan. Astea două fire se împletesc în partea a treia, când bătrâneii se-ntâlnesc cu doi dintre baltimorenii fugiţi de Leviathan cu un elicopter şi doborâţi din înaltul cerului de vecinul lor ţicnit, al luptătorilor seniori adică, mândru posesor al unei puşti foarte precise. Si dă-i si luptă, si dă-i si luptă…

Nu vă zic ce se-ntâmplă până la urmă. Oricum, dacă începeţi să citiţi cartea, sigur o duceţi la capăt. Şi aflaţi singuri. Ştiu că eu aşa am căzut în capcană weekend-ul trecut, de mă blagoslovea Linda că n-o las naibii din mână nici după ce ne-au călcat musafirii pragul. 🙂

Ar mai fi de spus că pe site-ul lui Brian Keene e-n plină desfăşurare postarea, săptămână de săptămână, a episoadelor ce alcătuiesc continuarea cărţii de faţă, Deluge: The Conqueror Worms 2. N-am apucat să le citesc şi probabil că voi aştepta să iasă sub formă de carte. Dar voi, dacă vă ţin ochii, sunteţi invitaţi s-o faceţi. Asta însă musai după ce treceţi prin cartea de v-o prezentai eu acu’. Autorul zice că a doua-i şi mai fast paced şi că nu mai stă el să ne dea back story.

Concluzie: n-aş reciti-o curând; totuşi aş citi mai departe orice alt Brian Keene. Dar stai aşa. Tocmai citesc unul. 🙂 Cel mai recent. Darkness on the Edge of Town. Mă antrenez pe subiect până să iasă Under the Dome în paperback. 😉